În ceea ce privește bursele sociale, ministrul Educației consideră că acestea trebuie să fie mărite atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și numeric, astfel încât să asigure costurile de cazare și masă ale studenților.
Referindu-se la atragerea studenților străini de către instituțiile de învățământ superior, Cîmpeanu a afirmat că numărul celor care studiază în universitățile românești este mic în comparație cu alte țări în care nivelul de educație este asemănător celui din România.
„Dacă ne raportăm la numărul de studenți, la începutul anului universitar care s-a încheiat, erau înmatriculați în universitățile românești 500.000 de studenți români și 24.000 de studenți străini. Recomand tuturor universităților să aibă disponibile programe de studii în limbile engleză, franceză și germană, așa cum are și UPB. Sub 5% dintre studenți să fie studenți străini este sub potențialul României. Sunt țări care au sistem de învățământ de aceeași calitate în Europa și în care numărul studenților străini depășește 10%”, a arătat demnitarul.
Sursa:agerpres.ro