Rămâi conectat

Știri

Sprijin financiar de la Uniunea Europeană pentru constituirea Grupului de Acțiune Locală Sebeș

Publicat

în

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a publicat listele cererilor de finanțare care au fost aprobate în urma evaluării tehnico-financiare în cadrul apelului POCU/85/5/1.

Printre cele 20 de proiecte finanțate din întreaga ţară se află și ”Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Sebeș”, declarat admis cu 95 de puncte din maximul posibil de 100 de puncte.

Reamintim că Municipiul Sebeș are în vedere rezolvarea problemelor comunităților marginalizate prin utilizarea noului instrument de dezvoltare teritorială propus de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020 și anume Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC). Este vorba de combaterea sărăciei și excluziunii sociale de la nivel urban și stimularea implicării comunităților în dezvoltarea locală, prin formarea unui parteneriat local și implementarea unor Strategii de Dezvoltare Locală (SDL). În perioada de programare 2014-2020, la nivelul orașelor și municipiilor cu populație de peste 20.000 de locuitori, prin DLRC se propune o abordare integrată în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitățile marginalizate, prin corelarea și asigurarea complementarității între investițiile în infrastructură de tip FEDR (finanțate prin Programul Operațional Regional – POR) și măsurile de tip FSE (finanțate prin Programul Operațional Capital Uman – POCU).

Citește și Dorin Nistor, primarul Sebeșului, la Unirea FM: Căutăm surse de finanțare pentru a construi încă o aripă la spitalul municipal

În acest sens, la Sebeș este în curs de constituire un Grup de Acțiune Locală care va reuni alături de autoritatea publică locală pe toți cei interesați de rezolvarea problemelor comunităților marginalizate, fie că este vorba de organizații neguvernamentale, instituții publice, societăți comerciale sau persoane fizice.

”Grupul de Acțiune Locală (GAL) va elabora o Strategie de Dezvoltare Locală prin care se vor stabili prioritățile de investiții pentru care se va solicita finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Invităm toate organizațiile și persoanele implicate și active să participe la constituirea GAL Sebeș astfel încât împreună să găsim cele mai bune soluții pentru rezolvarea unor probleme stringente ale zonelor defavorizate din municipiu. După constituirea Grupului de Acțiune Locală (GAL) și elaborarea studiului de referință în vederea identificării teritoriului de intervenție va avea loc mobilizarea, facilitarea și consultarea comunităților urbane marginalizate vizate. Ulterior se va trece la elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală și a listei indicative de intervenții prin care GAL consideră că vor fi atinse obiectivele strategiei. Strategia va fi depusă pentru finanțare din fonduri europene. Estimăm că valoarea totală a investițiilor care vor fi cuprinse în Strategie se va ridica la aproximativ 7 milioane de euro.” – Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeş.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba