Rămâi conectat

Sport

Sportiva uniristă Mihaela Mih Dehelean – medalie de bronz la Campionatul Național de Culturism și Fitness

Publicat

în

Unirista Mihaela Mih Dehelean, din nou medaliată

Sportiva uniristă Mihaela Mih Dehelean a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Culturism și Fitness, desfășurat în perioada 31 august-4 septembrie la Sibiu.

Sportiva de la CS Unirea Alba Iulia este pregătită de antrenorul Călin Brehaita și a concurat la categoria Masters.

”Campionatul Național de Culturism și Fitness 2022, locul în care visele s-au transformat în marea performanță. Fiecare medalie pe care am obținut-o de-a lungul competițiilor interne sau internaționale m-a convins că vârful unui munte reprezintă de cele mai multe ori baza următorului ce trebuie urcat cu și mai multă disciplină. Medalia de bronz, obținută în weekend, este povestea timpului meu, cuprinsă în lumini de scenă dar până aici vreau să știți că lumina s-a bazat pe pasiune, perseverență și mai ales pe credința că oamenii puternici nu cedează în fața întunericului din ei, că nu cedează în fața ispitei de a nu putea, că <nu se poate> este doar o expresie”, a transmis Mihaela Mih Dehelean.

Sportiva adresează mulțumiri tuturor celor care au crezut în ea și în puterea ei de a face performanță în acest sport.

Potrivit reprezentanților clubului CS Unirea Alba Iulia, progresul Mihaelei Mih Dehelean este vizibil, de la o competiție la alta, atât prin locurile tot mai bune pe care reușește să le obțină, cât și prin modul de prezentare pe scenă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Judoka uniriști Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, din nou campioni naționali

Publicat

în

Judoka uniriști Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, din nou campioni naționali

Judoka Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, legitimați la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, au obținut titlul de campioni naționali la Campionatul Național Individual U 23, desfășurat în prioada 10-11 mai la Izvorani.

Alexandru Sibișan a concurat la categoria de greutate – 90 de kilograme, acesta fiind un sportiv cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia/CSM Pitești).

Laura Bogdan, elevă a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia (director Daniela Mateica), a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme și ea fiind sportivă cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia/CSM Cluj-Napoca).

Rezultatele obținute de Alexandru Sibișan și Laura Bogdan demonstrează că munca asiduă, pasiunea pentru sport și dedicarea totală pot duce la realizarea visurilor și la obținerea succesului în competițiile de top. Acest succes reprezintă o confirmare a valorii și potențialului acestui club sportiv, care continuă să crească și să formeze campioni în diferite discipline sportive. Cei doi sportivi își continuă parcursul foarte bun din acest an. Sportivii secției de judo de la CS Unirea Alba Iulia sunt pregătiți de către profesorii Alin și Cristian Dinu.

Ambii sportivi au mai obținut rezultate foarte bune în acest an. Alexandru Sibișan a obținut medalii de aur la Campionatul Național de Judo Seniori și la Campionatul Național U21. Laura Bogdan a obținut medalii de aur la Campionatul Național U21 și la Campionatul Național U23, respectiv medalie de argint la Campionatul Național de Seniori.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Turneul final al Campionatului Național Universitar la fotbal, timp de 3 zile, la Vințu de Jos și Sebeș

Publicat

în

La Vințu de Jos și Sebeș, timp de trei zile, turneul final al Campionatului Național Universitar la fotbal

Turneul final al Campionatului Național Universitar la fotbal, cu Universitatea „1 Decembrie 1918” în calitate de gazdă, se va desfășura în perioada 16-19 mai, pe terenurile din Vințu de Jos și Sebeș (Stadionul „Pielarul”).

Astfel, la a 8-a ediție, județul Alba va deveni capitala fotbalului universitar masculin din România, festivitatea de deschidere fiind prevăzută vineri 17 mai, la ora 15.00, în Sala A9 (Aula Magna) din cadrul UAB.

Au fost alcătuite două grupe, după cum urmează:

*grupa A: Univesitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Universitatea din Oradea, Unversitatea Valahia din Târgoviște și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu;

*grupa B: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Competiția va debuta joi 16 mai, iar finalele sunt programate duminică 19 mai, la Sebeș, de la orele 9.30 (finala mică) și 11.00 (finala mare). Programul turneului: *joi, 16 mai, la Sebeș: Iași – Tg. Jiu (ora 16.30) și Oradea – Târgoviște (ora 17.30) – ambele grupa A; la Vințu de Jos: Cluj-Napoca – București (ora 16.00) și Arad – Alba Iulia (ora 17.30) – grupa B; *vineri, 17 mai, la Vințu de Jos: Târgu Jiu – Târgoviște (ora 11.00), Iași – Oradea (ora 12.30) – grupa A; la Sebeș: București – Alba Iulia (ora 11.00), Cluj-Napoca – Arad (ora 12.30) – grupa B; *sâmbătă, 18 mai, la Sebeș: Oradea – Târgu Jiu (ora 11.00), Târgoviște – Iași (ora 12.30) – grupa A; la Vințu de Jos: Arad – București (ora 11.00), Alba Iulia – Cluj-Napoca (ora 12.30) – grupa B.

În 2023, Universitatea de Vest Timișoara a devenit, pentru a treia oară consecutiv, campioana universitară a României (2-0 în finală cu Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad), lipsind însă la turneul final din acest an, iar pe locul al 3-lea s-au clasat gazdele de la Universiatea Oradea (4-1 în finala mică cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia).

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah, competiție de elită la Alba Iulia

Publicat

în

Competiție de elită la Alba Iulia, prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah

Palatul Principilor – edificiu cu deosebită importanță istorică pentru județul nostru – a găzduit în zilele de 11 și 12 mai, prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah, competiție organizată de către Primăria Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia și Academia de Șah Mihnea Costachi.

Tânărul maestru internațional și-a făcut, astfel, debutul în calitate de organizator, turneul de șah rapid desfășurat sub coordonarea sa reunind la start 132 de jucători din România, Bulgaria, Moldova și Serbia, dintre care nouă mari maeștri. Este de remarcat că pe lista de start s-au aflat șase foști campioni ai României (Constantin Lupulescu, Vlad Jianu, Andrei Istrățescu, Vladislav Nevednichy, Mihai Grunberg și Angela Dragomirescu).

Clasamentul final al competiției a adus în prim-plan juniorii, primele două locuri, cu 7,5 puncte din 9, fiind ocupate de Momchil Petkov (Bulgaria, 19 ani, mare maestru) și Vladimir Cnejev (România, 16 ani, maestru FIDE). A urmat un grup de 7 jucători cu câte 7 puncte, cel mai bine clasat – și ocupant al locului 3 pe podium – fiind marele maestru Andrei Istrățescu. În ierarhia feminină, cea mai bine clasată a fost Andreea Cosman, care în curând va primi titlul de maestră internațională, iar primul între jucătorii din județ a fost George Ileană. Turneul, de a cărui bună desfășurare tehnică a răspuns arbitrul internațional Dinu-Ioan Nicula, a avut un generos fond de premiere de 31000 lei (dintre care 5000 lei pentru câștigător), distribuiți pe numeroase categorii de vârstă și rating.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba