Știri

Şotronul, coarda, baba oarba, lapte gros, flori fete și băieți: Care sunt jocurile copilăriei

Publicat

acum 11 luni

în

01/06/2023

Indiferent daca am copilarit la tara sau la oras, daca am fost incadrati la generatia „cu cheia la gat”, exista cateva jocuri care ne vor aminti mereu de copilarie. Citește pe radiounirea.ro despre câteva astfel de jocuri

Uneori incercam sa uitam putin de grijile vietii de „adult” si sa rememoram cateva dintre jocurile care ne-au adus in fata parintilor cu genunchii juliti sau cu hainele pline de praf, insa fericiti si mandri de „ispravile” noastre.

Batistuta
Ca si „Perinita”, Batistuta putea demasca usor inceputul unei idile nevinovate intre kinderi: cel care avea batistuta cu siguranta ca dorea sa primeasca un pupic de la „iubirea sa secreta”. Cum insa „Batistuta” se juca mai mult intre fete, pupicurile pe obraz erau doar o confirmare a prieteniilor deja stiuite.

Mima
Un joc care prespune spirit de echipa si ingeniozitate. Cred ca regulie sunt stiute de toata lumea: doua echipe, cate un reprezentant din fiecare echipa mimeaza un cuvant spus de adeversar in timp ce echipa sa trebuie sa ghiceasca.Conteaza foarte mult sa ai imaginatie dar si o echipa buna, care sa poata descifra gesturile tale disperate. Nu e chiar un joc al copilariei, il re-descoperisem in liceu cand propuneam cuvinte cu grad ridicat de dificultate, majoritatea notiuni abstracte. Cum ati mima spre exemplu „sincronizare” sau „alternativa”?

Om sarac
Este unul dintre jocurile naïve ale copilariei, bazat mai mult pe hazard. In functie de numarul de jucatori, se scriau mai multe biletele cu personaje, din care patru erau cele mai importante: omul sarac – pagubitul, hotul, imparatul – cel care dadea pedeapsa si calaul – cel care o aplica.Restul erau figuranti si puteau fi trecuti ca tarani sau targoveti. Dupa impartirea aleatorie a biletelelor, omul sarac se plangea ca a fost furat si spunea numele celui banuit. Imi amintesc si acum cum, pentru a nu de da de gol, incercam sa ne stapanim fiecare muschi al fetei sau zambetul vinovat, atunci cand trageam infamul biletel care te desemna „hot”. Odata vinovatul prins, imparatul dadea pedeapsa, care putea fi mai grea – palme sau urechi inrosite- sau mai usoara, in functie de cat de bine te intelegeai in pauze cu „Liminatia Sa”. Daca in schimb faceai presupuneri gresite, o incasai fara drept la replica, chiar pagubit fiind.

Cine sunt eu?
Cel mai funny joc posibil, dupa parerea mea. Fiecare jucator scrie pe un bilet numele unui personaj: real sau fictiv, insa cunoscut de ceilalti. Apoi se amesteca bine si se trage la sorti. Pe rand, fiecare jucator arata celorlalti biletul, fara sa se uite insa la el, apoi incepe sa puna intrebari ajutatoare, pentru a afla ce personaj intruchipeaza.Se poate ajunge la situatii comice, in care sa fii presedintele Americii sau Smeagol. V-ati gandit vreodata cum v-ar sta in pielea lui Yoda sau a lui Darth Vader din Star Wars?

Jocul cuvintelor
Well, asta este un joc inventat de mine si de surorile mele ca o alternativa la Fazan si la Spanzuratoarea. Iti alegi in minte un obiect si incepi sa-l descrii, cat mai exact si totodata suficient de abstract incat celalalt sa nu ghiceasca din prima. Eventual, ca sa fie fair-play, le indici celorlalti prima si ultima litera a cuvantului. Spre exemplu: ce e negru, are patru picioare, sta pe tavanul bucatariei, incepe cu P si se termina cu N? Nu stiti? Ei, bine, pianul. De ce pianul? Pai e treaba mea unde asez mobila:). (Just kidding!) (Oana Scarlet)
Privim cu nostalgie la anii care s-au scurs. Jocurile copilariei ne revin in minte si pentru cateva clipe privirea ne straluceste altfel, iar chipul ne este luminat de un zambet care pastreaza din gingasia copilariei. Eram atat de veseli, fara griji, colindam cat este ziua de lunga campurile inverzite, alergam dupa fluturi, cautam fragi, alune si alte bunatati pe care numai la tara le gasesti, iar seara ne strangeam toti ” la rascruce”. Astazi sunt o femeie matura, majoritatea tovarasilor mei de joaca au la randul lor copii… Putini dintre acestia sunt insa dispusi sa renunte la calulator si jocurile virtuale pentru o portie de realitate si socializare reala. Cat despre jocurile copilariei noastre, unii nici nu au auzit de ele.

Magarusul

Era jocul care starnea cel mai mare amuzament. Mingea era pasata de la unul la altul, iar „un magarus” trebuia sa o prinda sau sa o atinga (in functie de regulile stabilite ad-hoc). Daca reusea sa faca asta scapa de titulatura de magarus, iar cel care o pierdea ii lua locul. Imi aduc aminte si acum glumele care se faceau pe seama celor care, pe rand erau magarusi.

Nuculita

Este un joc care se practica toamna cand se fac nucile. Am constatat ca putin stiu de el, insa atunci cand eu eram copil era practicat de toti tovarasii mei de joaca. In careva cuvinte acesta se desfasura dupa urmatoarele reguli: mai intai trebuia sa licitezi- pe care nuci se joaca. Cand se ajungea la un acord, fiecare punea un numar egal de nuci, una langa alta, fixate intr-un strat mic de nisip. Apoi de la un punct fix trebuia sa le dobori asa cum se face azi la bawling. Cel mai priceput se alegea cu punga plina cu nuci…

Leapsa/Atinsea

Imi aduc aminte si acum cum alergam cat e ziua de lunga… La jocul asta nu sunt prea multe de spus, poate doar ca ar trebui sa-l practic si acum, poate asa as scapa de kilogramele in plus.

Elasticul

Un joc practicat in special de fete. Trebuia sa fim macar trei pentru a-l putea juca. Din pacate eu nu eram foarte priceputa. Imi aduc aminte ca pierdeam mereu…

Patratica (un fel de fotbal/tenis)

Daca elasticul era mai mult pentru fete (toata lumea radea de baietii care jucau elasticul) patratica era jocul baieilor, cand nu se strangeau suficienti pentru doua echipe de fotbal. Terenul era impartit in patru patrate, acestea reprezentand terenul fiecaruia (uneori se juca si la dublu), iar mingea trebuia sa fie trecuta peste un fileu. Erau aceleasi reguli din tenis numai ca se juca cu piciorul, folosindu-se o minge de fotbal. (Andreea Patru)
Jocurile copilariei mele sunt o cauza pierduta in epoca gadgeturilor sofisticate si mega-inteligente. Trist, dar foarte realist. Acum nu mai vad copii pe strada care sa joace sotronul, tarile, de-a fata-ascunselea si alte astfel de jocuri minunate si extrem de palpitante. Acum ei isi dau intalnire pe…messenger sau online la un joc de grup gen Counter Strike. De aceea, vrem cu ajutorul acestui top sa retraim, macar virtual, impreuna emotia acestor jocuri de-a dreptul ineteresante

Castelul

Unul dintre jocurile mele preferate in copilarie. Nu o sa uit niciodata cand, aproape ca plangeam seara cand trebuia sa intru in casa, pentru ca nu ma mai saturam sa il joc. Sigur mai stiti ca se puneau caramizi/pietre de diverse marimi pentru fiecare litera din joc: CASTEL si se juca cu mingea, care trebuia sa darame pietrele.

Tarile

Putina creta, o minge, cativa copii (cel putin 4-5) si gata „reteta” pentru o distractie pe cinste. Se desena un cerc in mijlocul caruia sa desena alt cerc, micut, iar apoi se impartea in mod egal intre copiii care participau, sub diverse nume de tari: Romania, Argentina, Spania, etc. Mingea se arunca in sus de catre o tara si se striga numele altei tari, care trebuia sa prinda rapid mingea, pentru ca ceilalti se ascundeau in timpul acesta si se opreau numai cand tara cu mingea se oprea in cercul micut de care v-am spus…de aici, povestea ar putea continua randuri in sir, dar sunt sigura ca recunosti jocul, asa ca te las pe tine sa-ti amintesti restul…

Sotron

Jocul emblema al oricarei copilarii apuse. Orice copil stie de „omuletul” conturat pe trotuar cu ajutorul cretei, numerotat din cap pana in picioare, pe care trebuia sa sari intr-un picior. Acesta este un joc pe care il poti juca lejer cu fiul/fiica ta, pentru ca nu necesita mai multi copii.

Matele incurcate

Incalcirea mainilor si picioarelor intre mai multi copii si descurcarea lor reprezinta ingredientul cheie al unui joc imaginativ, in care un copil trebuia sa descurce toate acele „mate”.

Imparate luminate, cat e ceasul

Retraiesc si acum momente inedite ale copilariei, chiar daca doar prin prisma amintirilor. Mai stiti cat arata ceasul imparatului: o mamaliga, 10 pasi de furnica, un crocodil si asa mai departe. macar el era scutit de blestemul trecerii impasibile a timpului. (Daniela Ganciu)

Sunt convinsa de faptul ca cele mai frumoase amintiri din copilarie sunt de la tara. Dar eu gasesc copilariei mele, petrecuta printre blocuri si parcuri -cu toate vacantele petrecute la tara- un farmec care pentru mine nu ar putea fi egalat de altceva.

Frunza

A fost unul din cele mai populare jocuri ale copilariei noastre, jucat pana la epuizare in curtea scolii sau in fata blocului. Era destul de simplu si destul de solicitant, in acelasi timp, fortandu-te sa folosesti orice arme -vorba vine, arme, de fapt era vorba de unghii si maini- pentru a o face pe cea din echipa adversa sa calce linia. Si da, nu imi amintesc sa se fi jucat si baieti jocul asta. Merg prin cartier si vad tot mai rar -aproape deloc- desenat conturul cu creta al „Frunzei”. Ce se joaca copiii de astazi?

1, 2, 3 la perete stop!

Il jucam intotdeauna in fata blocului, folosind drept „perete” unul din zidurile exterioare ale cladirii. Nu-l jucam niciodata foarte multa vreme, pentru ca ne plictiseam repede, dar il jucam destul de des. Smecheria era sa spui „unudoitrei” mai lent -asta tin minte- si „la perete stop” foarte foarte rapid, ca sa te poti intoarce repede si sa ii prinzi pe cei care se miscau. Videoclipul este cu o pisica care joaca acest joc!
Statuetele

Stiu ca in alte locuri acest joc se mai numeste si „Incremeneste, statuie”. Nu tin minte sa fi avut reguli foarte stricte, dar stiu ca in serile de vara afara ne strangeam toti copiii in gradinita din fata blocului si ne amuzam -lucru curios la niste copii- stand nemiscati.

Tomapan

Stiu ca nu e ceeea ce ai numi un joc sportiv, e unul pe hartie. Dar el ne ocupa toate orele de curs plicticoase si toate pauzele in care era prea frig ca sa iesim in curte. Si, daca aveti chef, va astept oricand la un joc, pentru ca eram foarte buna la el!

Ursu’n barlog

E unul din jocurile care ne erau foarte dragi atunci cand eram micuti. Nu era el cel mai interesant, dar noi eram incantati. Cum ar fi sa vezi o gramada de adulti jucand „ursu’n barlog” in fata companiei la care lucreaza? (Georgiana Papari)
Desi primul meu geand a fost sa va descriu in cateva cuvinte ce inseamna pentru mine cvopilaria, o sa va spun exact de ce mi-e dor din copilarie. Nu e vorba neaparat de jocuri, pentru ca e clar am depasit faza aceasta, insa mi-e dor de naivitatea unui copil, de rasul suav si sincer, de inocenta. Dar cu topul se refera la jocuri, o sa va spun care erau preferatele mele.

Fazan

Era un joc minunat si daca stau sa ma gandesc iti stimuleaza si creativitatea. Cuvintele cheie: Itinerar, irelevant, casant…

Flori, fete sau baieti

Nu aveam Messenger, dar ne puteam trada micile pasiuni de copil prin a alege „baieti”, si daca „inculpatul” juca si el, era o adevarata provocare.

Coarda

Trebuie sa recunosc ca acu cateva luni am reusit sa gasesc o coarda la niste prieteni si nu am putut sa ma abtin sa nu sar „cifrele”. Stiti ce-am aflat? Inca joc bine…

Telefonul fara fir

Cum „pisica” ajunge „mica” si chiar un cuvant mai complicat? Simplu, „telefonul fara fir”. Cate rasete provoaca…

Pititea

Daca imi era sila sa joc si nici nu vroiam sa ma pun, ma „piteam” in casa. Stateam la etajul 1 si imi era usor sa ies si sa nu ma vada, pentru ca vedeam pe geam cand pleca de la bloc. Da, stiu, trisam.

Sursa:feminis.ro

Publicitate

Știri

LUNEA MARE, prima zi din Săptămâna Patimilor: Ce să faci pentru a avea noroc, spor şi sănătate în casă

Publicat

acum 8 minute

în

29/04/2024

Simona Lodroman

LUNEA MARE, prima zi din Săptămâna Patimilor: Ce să faci pentru a avea noroc, spor şi sănătate în casă

Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) s-a intrat în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos

De luni începe Săptămâna Patimilor, o perioadă de pocăinţă şi îndreptare duhovnicească pentru toţi creştinii, care încheie astfel vremea de pregătire sufletească pentru cea mai mare sărbătoare creştină.

În biserici se vor oficia în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Fiecare zi din această săptămână are o semnificaţie aparte, în care credincioşii rememorează evenimentele din ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului, înainte de Înviere.

Credincioşii care nu calcă des pragul bisericii ştiu despre Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor, doar că urmează Floriilor şi precede Învierea. Însă fiecare zi are o semnificaţie aparte, despre care amintim astăzi.

Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”

În fiecare zi se organizează slujbe, numite și Denii. Luni seara – Denia pentru Marţea Mare: se vorbește despre pilda celor zece fecioare, care aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. Candela fără ulei „de rezervă” reprezintă grija exclusivă pentru viața pământească, neglijând viața veșnică. După modelul fecioarelor înțelepte, omul trebuie să aibă grijă în viața aceasta să-și facă „rezerve” (milostenii, fapte bune, iubire față de aproapele etc.), cu care își va ține aprinsă candela .

Lunea mare = Pildele pentru ucenici

Biserica a stabilit ca în această zi să se facă pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob, şi a smochinului ce s-a uscat prin blestemul Domnului. Iosif, fiul cel mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila, era invidiat de fraţii lui mai mari, care, pentru a scăpa de el, l-au aruncat într-o fântână părăsită, apoi l-au scos şi l-au vândut unui negustor de sclavi pentru 30 de arginţi. Povestea lui este asemănătoare cu a lui Iisus, invidiat de iudei şi vândut de ucenicul lui, Iuda, pentru 30 de arginţi.

Sufletul necredincios e ca un smochin neroditor

Tot în Lunea mare se reaminteşte de smochinul cel neroditor, care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Sfântul Evanghelist Marcu, vorbind despre smochinul neroditor, spune:
“Iar a doua zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac” (Marcu 11, 12-14).
Matei mai spune: “Îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19). Istoria smochinului a fost aşezată în Lunea Mare ca un îndemn la credinţă şi umilinţă. Fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească e asemuit cu smochinul care se usucă prin blestem şi este trimis la focul veşnic, scrie romaniatv.net.

Citește mai mult

Știri

Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă

Publicat

acum 15 ore

în

28/04/2024

Simona Lodroman

Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos.

În Săptămâna Mare se face curăţenie generală în gospodării. Curţile sunt măturate, surile sunt curăţate de gunoaie, gardurile sunt reparate, şanţurile sunt curăţate de nămol şi adâncite.

Casele trebuie să strălucească de curăţenie pentru că ele „te blestemă dacă Pastile le prind necurăţate”.

Săptămâna Mare. Lunea Mare

În lunea Săptămânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc şi se văruiesc casele iar mobilierul este spălat şi reparat. De asemenea, în Lunea Mare se poate spăla.

Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti.

Săptămâna Mare. În Joia Mare fiecare familie duce la Biserică colaci

În Joia Mare, dată limita slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserica, în cimitir sau pe la casele lor.

Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frică Joimăriţei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfăţişare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimăriţei erau căldură, oală cu jăratec, vătraiul sau cârligul pentru foc.

Această fiinţă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele şi mâinile fetelor şi femeilor leneşe, le pârlea părul şi unghiile şi incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneşi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertaţi de aceste pedepse. De fapt, Joimăriţă era, la origini, o zeitate a morţii care supraveghea focurile din Joia Mare şi care, treptat, a devenit un personaj justiţiar ce pedepsea lenea şi nemuncă.

Săptămâna Patimilor. Focurile de Joi-Mari

Conform tradiţiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţă acestei zile se deschid mormintele şi sufletele morţilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curţi, în faţă casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toţi morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea creştină din Vinerea Mare, conform crestinortodox.ro.

Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, de Lăsatul Secului, de San – George sau de Sânziene. Ele se făceau din plante considerate a avea virtuţi magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite.

Focurile se înconjurau cu tămâie şi agheasmă, în jurul lor se aşezau scaune „pentru morţii ce urmau să sosească” şi se dădea de pomană copiilor, vecinilor şi rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei (Moldoviţa, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtând denumirea de „încălzitul moşului” dar, de cele mai multe ori, semnificaţiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.

Săptămâna Patimilor. Când se face pasca si când se vopsesc ouăle

Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pască,cozonacii cu mac şi nuca şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Pască cea mai importantă coptură rituală a Paştelui, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă, şi are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune în tavi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se aşează aluatul împletit din două sau trei sucituri şi se lasă totul la crescut.

În mijlocul tăvii se aşează, apoi, brânză de vacă, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii şi stafide. Peste brânză se face o cruce, din acelaşi aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou şi se coace în cuptorul încălzit. Altă dată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau.

Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbătă Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vara. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creştinilor.

În Vinerea Neagră se ţine post negru

Ultima vineri din Postul Mare este numită în Bucovina Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiţiei creştine, este, ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoşesc. Din această cauza Vinerea Mare este zi de post negru.

În Vinerea Mare nu se fac copturi

În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Există credinţă că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat iar coptură nu este mâncată nici măcar de peşti.

În Vinerea Mare, dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului. Seară, însă, întreagă suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului şi pentru a trece pe sub acesta. în scopuri terapeutice.

Săptămâna Patimilor. Sâmbătă Mare

Sâmbătă Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbătă Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncări tradiţionale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptură şi borşul de miel.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicerea: „Crăciunul este satul iar Paştele este fudul”. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă.

Sâmbătă seară fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserica, pentru sfinţire.

În el aşterne un ştergar curat şi aşează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac,ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breabăn (numit brebanoc sau bărbănoc), cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodină, semn de preţuire a sărbătorii pascale dar şi de mândrie personală.

Sursa:realitatea.net

Citește mai mult

Știri

Cozonacul, nelipsit de pe meselor românilor de Paște: Când și unde a apărut

Publicat

acum 17 ore

în

28/04/2024

Simona Lodroman

Desertul preferat al românilor, cozonacul, are o istorie îndelungată. Tradiția românească spune că dacă ai cozonac pe masă înseamnă că sărbătorești.

Deși este o prăjitură tradițională românească, acesta este în egală măsură și un desert bulgăresc (kozunak) și un produs de patiserie italiană numită „panettone”.

La originea cozonacului se află pâinea, iar tehnicile de dospire și coacere au evoluat în timp. Drojdia a fost folosită din timpuri străvechi ca ferment pentru dospirea aluatului.

Potrivit descoperirilor arheologice, în Egiptul antic existau cuptoare pentru copt. De asemenea, există desene care datează de aproape 4.000 de ani ce atestă că egiptenii știau să facă mai multe feluri de pâine dospită, unele fiind îndulcite cu miere, scrie unica.ro.

Tot în Antichitate, grecii făceau un tip de cozonac îndulcit cu miere și presărat cu nuci, care se numea „plakous”. Chrysippus din Tyana a menţionat, conform surselor, o reţetă de cozonac cu nuci şi miere pe care, tot el menţionează, l-a gustat în Creta.

Romanii, care au preluat folosirea drojdiei de la egipteni și greci, au diversificat și îmbogățit rețeta pentru cozonaci, adăugând, spre exemplu, ouă, unt, fructe uscate. La început existau două feluri de cozonac ce erau oferite ca ofrandă zeilor: „libum”, un cozonac de dimensiuni mai mici și „placenta”, un cozonac cu brânză, stafide și alune. În Evul Mediu, brutarii europeni făceau deseori cozonaci cu fructe uscate deoarece acestea țineau mai mult timp.

În Marea Britanie, prima reţetă de cozonac apare într-o carte de bucate în 1718, cu recomandarea de a fi copt în forme lungi şi înguste, recomandare care a rămas valabilă şi în zilele noastre. În Anglia secolului al XIV-lea, Geoffrey Chaucer menţionează, în Povestiri din Canterbury, de cozonaci imenşi făcuţi pentru ocazii speciale. Unul dintre cozonaci, de forma unui tort, fusese făcut din 13 kilograme de făină şi conţinea unt, smântână, ouă, mirodenii, stafide şi miere, potrivit unica.ro.

Francezii, cei care în secolul al XIX- lea au adăugat al treilea fel la masă, „desertul”, sunt cei care au pus în valoare cozonacul, mai mult decât alţii. Marie Antoinette a rămas în memoria oamenilor prin fraza pe care a rostit-o atunci când i s-a spus că oamenii nu au nici măcar pâine pe masă, din cauza sărăciei. Viitoarea regină a Franţei ar fi rostit: „Să mănânce cozonac, dacă nu au pâine”.

Mrs. Mary Eales, o cunoscută autoare de cărţi de bucate din Marea Britanie, a scris în 1718, ca recomandare, ca acest preparat să fie copt în forme lungi şi mai subţiri. De atunci datează forma clasică de cozonac. Specialiştii în gastronomie sunt aproape cu toţii de acord că reţeta de cozonac, asa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost consacrată în secolul al XIX-lea de europeni, scrie unica.ro.