Rămâi conectat

Sport

SEN-ZA-ȚIO-NAL! Volei Alba Blaj va găzdui, la București, Final Four-ul Ligii Campionilor! Blajul în „careul de ași” al Europei!

Publicat

în

Veşti senzaţionale pentru sportul românesc: pentru prima dată în istorie, un turneul final al Ligii Campionilor la jocurile de echipe va fi organizat în România. Volei Alba Blaj a primit, miercuri după amiază, organizarea turneului final al Ligii Campionilor la volei feminin, după ce scrisoarea de intenţie trimisă de campioana României a fost acceptată de forul voleibalistic european. Turneul Final Four va avea loc în perioada 5-6 mai 2018, la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Încă o dată, Volei Alba Blaj scrie istorie în sportul românesc, după ce a reuşit să se califice, în premieră pentru o echipă de volei din România, în faza Playoffs 6!

„Este un succes extraordinar pentru sportul românesc şi o mândrie pentru noi organizarea turneului Final Four al Ligii Campionilor, la Bucureşti. Nu ar fi fost posibil fără ajutorul partenerilor noştri, care s-au arătat foarte deschişi acestei idei, la discuţiile pe care le-am avut la începutul săptămânii la Bucureşti. Vreau să mulţumesc în primul rând Primăriei Capitalei pentru sprijin, precum şi tuturor celor implicaţi în organizarea turneului la Bucureşti: Primăria Blaj, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Bucureşti, Federaţia Română de Volei, Ministerul Sportului şi Guvernul României!”, a declarat Gheorghe Valentin ROTAR, primarul municipiului Blaj.

Odată cu primirea organizării turneului Final Four al Ligii Campionilor, Volei Alba Blaj este direct calificată la competiţia ce se va desfăşura în zilele de 5 şi 6 mai, în Sala Polivalentă din Bucureşti.

Pentru celelalte trei locuri se vor lupta Igor Gorgonzola Novara, Dinamo Kazan, VakifBank Istanbul, Imoco Volley Conegliano, Volero Zürich şi Galatasaray Istanbul. Tragerea la sorţi a meciurilor din Playoffs 6 va avea loc vineri, 2 martie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

LPS Sebeș U17, eliminare în optimile de finală ale campionatului național

Publicat

în

Eliminare pentru LPS Sebeș U17 în optimile de finală ale campionatului național

LPS Sebeș s-a oprit în optimile de finală ale campionatului național U17.

Echipa pregătită de Doru Oancea a fost învinsă în optimi de SCM Zalău U17.

În meciul din județul Sălaj scorul final a fost 6-2.

Golurile formației LPS Sebeș U17 au fost marcate de Vintilă și Todea.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, calificare în sferturile de finală Under 19

Publicat

în

Calificare în sferturile de finală Under 19 pentru CSM Unirea Alba Iulia

CSM Unirea Alba Iulia s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Național Under 19 după victoria cu LPS Satu Mare, scor 1-0, obținută în inferioritate numerică.

Pe terenul secund al Stadionului „Cetate” elevii lui George Țălnar s-au impus la limită,  grație golului înscris de Darius Nistor, fotbalist revenit după o accidentare de durată. În același minut 36, însă, „alb-negrii” au rămas în inferioritate numerică, prin eliminarea lui Pașca Igna (acesta a primit al doilea galben întrucât s-a bucurat la deschiderea scorului).

Albaiulienii au rezistat aproape mai bine de o repriză în nouă jucători de câmp, iar în minutul 80 a văzut cartonașul roșu și antrenorul George Țălnar.

A fost un meci tensionat, disputat într-o atmosferă de zile mari, cu susținători ai ambelor echipe.

În sferturile de finală CSM Unirea Alba Iulia U19 va întâlni CSM Reșița U19, vineri 10 mai, de la ora 12.00, pe terenul 2 al Stadionului „Cetate” din Alba Iulia.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

CIL Blaj, pas mare spre titlul de campioană a ligii a patra din Alba

Publicat

în

Pas mare spre titlul de campioană în Alba pentru CIL Blaj

CIL Blaj a câștigat derby-ul rundei a 24-a și a făcut un pas mare spre titlul de campioană a celui de-al patrulea eșalon.

În partida de pe teren propriu, de pe Stadionul „CIL-Veza”, cu CS Ocna Mureș scorul a fost 3-1 în favoarea echipei din „Mica Romă”.

Pentru învingători au marcat Ciugudean, Tomuța și Mihu. Golul echipei din Ocna Mureș a fost înscris de Vali Drăgan din lovitură de la 11 metri.

CIL Blaj va juca în următoarea etapă în deplasare cu Hidro Mecanica Șugag, adversară și în sferturile de finală ale fazei județene a Cupei României.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba