Educație și Cultură
Șefa de promoție a Colegiului Militar din Alba Iulia, mesaj emoționant pentru noii boboci
Șefa de promoție a Colegiului Militar din Alba Iulia, mesaj emoționant pentru noii boboci
Absolventei Emilia Stelea i-a revenit titlul de șef al promoției 2023 după ce timp de patru ani a obținut cele mai bune rezultate din promoție și a absolvit Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia cu cea mai mare medie, 9,81.
La ceremonia de deschidere a noului an școlar Emilia Stelea a revenit pentru câteva ore în colegiul militar, pentru a fi felicitată în cadru festiv și pentru a primi, conform tradiției, placheta de onoare şi diploma în semn de apreciere și mulțumire pentru performanţele obţinute, precum şi contribuţia adusă la creşterea prestigiului colegiului.
Reîntoarcerea în colegiul militar albaiulian în calitate de student militar, reîntâlnirea cu foștii colegi, cu dascălii și cadrele militare au alcătuit un moment emoționant, iar sentimentele pe care le-a simțit au fost de „gratitudine, considerație și al datoriei”.
„Există un timp pentru fiecare trăire, un timp al copilăriei, un timp al adolescenței, unul al senectuții. Fiecare dintre noi îl percepe subiectiv în funcție de emoțiile care-i confer legitimare și justificare, în funcție de oamenii care, deși trecători prin viețile noastre, își păstrează perpetuu spațiul lor undeva acolo, în atriul stâng sau ventriculul drept. În inima noastră.
Aceștia sunt oamenii care te ajută să privești viața ca pe un dar, care-ți dau puterea de a fi tu însuți într-o lume în care poți să devii ceea ce gândești, poți să creezi ceea ce îți imaginezi. Cu aceste gânduri am intrat, din nou, de data aceasta, ca absolventă, pe porțile colegiului militar, iar sentimentul care m-a copleșit a fost cel de gratitudine, de considerație, și, poate mai intens ca oricând, sentiment al datoriei, ca o obligație morală față de toți cei care mi-au modelat caracterul în cei patru ani de școală militară. Abraham Lincoln spunea:
„Caracterul este ca un arbore şi reputaţia este ca o umbră. Umbra este ceea ce ne închipuim noi că este; însă arborele este lucrul real”. Cu această realitate am pășit spre viață, spre noile provocări ale studenției, ale devenirii mele ca om”, a transmis Emilia Stelea.
Purtând acum uniforma Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, instituție la care va studia începând din această toamnă, Emilia consideră că anii de liceu nu reprezintă doar însușirea unor cunoștințe ci și a unor valori fundamentale ale pregătirii sale pentru viaţă.
Educație și Cultură
Care este exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș
Exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș, o bijuterie de acum 4 mii de ani
Exponatul lunii aprilie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este un ac cu capul discoidal, care a fost descoperit la Sebeş „Podul Pripocului” într-o aşezare de epoca bronzului aparţinând fazei a II-a a culturii Wietenberg.
Piesa a fost descoperită în anul 1960 în urma cercetărilor întreprinse de muzeul sebeşean, în colaborare cu Institutul de Arheologie din Cluj.
Acul, confecţionat din bronz, are lungimea 19,6 cm şi diametrul discului de 3,9 cm şi este ornamentat printr-un şir de proeminenţe realizate prin ciocănire dinspre partea opusă în tehnica „au repoussé” dispuse pe marginile discului, din care lipseşte un mic fragment. În şirul eliptic este încadrată o cruce realizată în aceiași manieră, iar sub disc tija este torsionată. Piesa a dezvoltat de-a lungul timpului o patină nobilă de culoare verde.
Originea acestui tip de ac se găseşte la începutul epocii bronzului din Europa Centrală, iar piesa de la Sebeş poate fi datată începutul epocii bronzului mijlociu. În preistorie legăturile comerciale ale zonei Sebeşului nu se limitau în numai la ariile învecinate, existând descoperiri care atestă contacte cu spaţiile răsăritene, dar şi cu Europa Centrală. Unul dintre marile drumuri ale care lega podişul Transilvaniei de câmpia Tisei şi Europa Centrală şi trecea, de-a lungul Mureşului. Aşa stand lucrurile, nu ne surprinde prezenţa în bazinul râului Sebeş, afluent al râului Mureş, a unor bunuri de prestigiu importate din alte arii culturale, cum este acul cu cap discoidal descoperit la Sebeş.
Pe acest drum se tranzitau atât sarea, necesară triburilor din vest unde acest bun lipseşte, cât şi unele produse finite din bronz sau aur, specifice spaţiului transilvănean. La schimb cu aceste produse, erau aduse materii prime pentru obţinerea bronzului (cositor, antimoniu, plumb), în baza acestor relaţii comerciale putându-se explica prezenţa la Sebeş a unor piese de factură central europeană, cum este acul cu cap discoidal de la „Podul Pripocului”, Sebeşul fiind situat pe un drum care lega zona saliniferă de la Ocna Sibiului cu Mureşul şi, de aici, cu Transdanubia şi Europa Centrală.
Pe lângă relaţiile de schimb, acul cu cap discoidal de la Sebeş reprezintă o dovadă a simţului estetic deosebit al orfevrarilor care l-au produs, dar şi preferinţele, în ceea ce priveşte podoabele, a celor care l-au achiziţionat, putând oferi indicii asupra modei şi a gustului în materie de podoabe, în acele timpuri. Astfel, se observă legătura comunităților din zonă cu centrele metalurgice central-europene, acul la Sebeş, alături de alte descoperiri, reprezentând una dintre cele mai estice apariţii ale acestui tip de podoabă, cu mult în afara ariei în care ele se concentrează (centrul Europei). Ţinând seama de cronologia absolută realizată pe baza probelor de radiocarbon din necropola Wietenberg de la Sebeş, contemporană cu locuirea de la „Podul Pripocului”, acul poate fi datat în perioada cuprinsă între secolul XX şi jumătatea secolului al XVIII-lea î. Chr.
Educație și Cultură
Performanță de senzație la matematică a unui elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia
Elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, performanță de senzație la matematică
Educație și Cultură
„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian
Expoziție specială la muzeul albaiulian
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum o zi
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 17 ore
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază