Cuvântul DOR, specific poporului nostru român, mioritic, greu de tradus în alte limbi

Psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc,  explică ce amalgam de sentimente reunește acest cuvânt unic, care nu are corespondent nicăieri în lume. Spre deosebire de alte națiuni, românii pot spune că le este dor. Ce este dorul și de ce nu se poate traduce în alte limbi?

Mereu au considerat că dragostea lor este mai mare decât a altora, iar expresia în sine este considerată intraductibilă în alte limbi. Indiferent dacă sunt din zona Ardealului, Transilvaniei, Olteniei sau Moldovei, românii folosesc la unison expresia “Mi-e dor!”. Este una dintre puținele expresii lingvistice folosite în mod uzual și frecvent în toate părțile țării și este pronunțabilă în toate dialectele limbii noastre.

Românii aflați peste hotare au încercat să traducă expresia pentru a fi înțeleasă de locuitorii altor națiuni, dar în zadar; au constatat că în alte limbi nu există decât verbul “a lipsi” si expresia “Îmi lipsești!”… Românii sunt singurii care folosesc un substantiv, și anume dorul, pentru ceea ce în alte limbi este exprimat doar prin verbe. Românii au particularizat atât de mult acest sentiment și i-au dat așa o mare semnificație emoțională și lingvistică tocmai pentru că au trăit din plin lipsurile de tot felul. Încă din cele mai vechi timpuri au fost privați de independență, de libertate sau de alte drepturi, iar lipsa intensă și acută a mulțumirii sufletești a creat cuvântul dor.

Sentimentul de dor este însă mai mult decât simpla lipsă. În dor sunt amestecate sentimente de bucurie, tristețe, melancolie, patimă, nostalgie ori jale. Etimologic vorbind, cuvântul dor vine din latinescul dolus, care înseamnă durere. Alte limbi cu origini latine au, în ziua de astăzi, variații ale acestui cuvânt, însă niciuna nu are un echivalent al dorului. Limba franceză are termenul deuil, care provine din aceeași rădăcină latinească, dar se traduce prin doliu, nu prin dor. Limba spaniolă are termenul dolor, cu aceeași origine veche, dar nici acesta nu se traduce prin dor, ci prin durere.

Dorul din punct de vedere psihologic

Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal. Orice om care s-a atașat de cineva trăiește dorul. Românii sunt însă singurii care au un cuvânt specific pentru a denumi acest amalgam de trăiri. Oamenii pot experimenta mai multe tipuri de dor. Este vorba de dorul provenit din atașament, dorul din cauze romantice și erotice, dorul de țară. Altfel spus, oamenii pot simți dorul atât față de o altă persoană, cât și atunci când le lipsesc situații de viață din trecut.

Dorul resimțit din atașament

Atașamentul este unul dintre cele mai puternice sentimente umane. E nevoie de atașament și timp petrecut cu o persoană pentru a putea spune apoi că îți este dor. Fiecare dintre noi a observat că dacă petreci mult timp cu cineva, dorul apare odată cu separarea. E ca și cum integrezi interacțiunea cu acel om în personalitatea ta. Gesturile simple și situațiile asociate cu persoana respectivă generează un dor puternic. Acest dor poate pune stăpânire pe tine în totalitate și atunci, nu poți munci, nu ai poftă de mâncare, nici de socializare.

Dorul resimțit din cauze romantice sau erotice

Dorul din motive romantice sau erotice este ca o sete permanentă de celălalt, atunci când îți lipsește. Are la bază rațiuni chimice, pentru că substanțe din spectrul hormonal numite neuromediatori sunt secretate de creier și dau această dispoziție psihologică de dor romantic. Dorul romantic poate să apară chiar și atunci când persoana iubită este lângă tine, nu doar când este la distanță. Femeile simt un dor puternic față de bărbatul pe care îl iubesc. Dorul femeilor este unul generalizat și se referă nu doar la apropierea fizică, ci si la prezența spirituală a bărbatului. Și dorul bărbaților poate fi la fel de intens, doar că este mai puțin exprimat în cuvinte. Se mai poate întâmpla ca bărbaților să li se facă dor de anumite părți ale femeii, nu de ea în totalitate. Simțul mirosului este un mare generator de dor. Nimeni nu poate spune că nu a fost încercat de acest dor de natură chimică atunci când a fost învăluit de un miros asemănător cu acela al persoanei iubite.

Dorul de țară

Dorul de țară este una dintre cele mai complexe forme de dor. Nu implică o singură persoană, ci un întreg sistem de factori. Dorul de țară este simțit în special de către românii plecați din țară pe perioade lungi; lor le lipsesc atât acut, cât și cronic părinții, casa părintească, prietenii, le vin în minte momentele frumoase petrecute în țară și totul se suprapune peste vicisitudinile vieții printre străini. Altfel spus, dorul de țară nu se referă la țara în sine și nu are la bază instinctul patriotic, ci persoanele dragi lăsate în urmă și situațiile de viață bazate pe apropiere emoțională. Viața departe de țară este percepută ca fiind frumoasă doar la început, însă după o vreme, dorul de țară devine foarte chinuitor.

Ce mecanism duce la apariția dorului și… cum să scapi de dor

Pentru a îți fi dor e nevoie să te implici emoțional. Să acorzi timp, să oferi afecțiune, să faci lucruri frumoase și să trăiești momente memorabile. E nevoie să ai o viață emoțională de o diversitate mare și cu nuanțe multe. Există însă și oameni care nu au o cultură emoțională și nu știu cum să își exprime dorul. Aceștia sunt mai anxioși, mai nervoși, spun doar că nu se simt bine, că este ceva în neregulă cu ei ori că au o stare de indispoziție. De fapt, este un dor neconștientizat sau mascat, care consumă personalitatea. Intensitatea dorului poate fi ținută în frâu prin expunere periodică la factorul care îl generează. Cu alte cuvinte, dorul de țară se mai detensionează dacă oamenii vin acasă la intervale mulțumitoare de timp, iar celalalte tipuri de dor se detensionează prin interacțiune cu persoana care generează dorul. Dacă acest lucru nu mai este posibil, dorul poate atinge o intensitate asemanătoare suferinței. Oamenii care trec prin asta declară frecvent “Mi-aș dori să nu-mi fie dor!”. Însă a nu-ți fi dor presupune să nu te implici emoțional, să nu conviețuiești cu nimeni, să nu acorzi timp sau încredere nimănui. Mai poți reduce intensitatea dorului prin mutarea atenției pe situații banele de zi cu zi, astfel încât să nu te mai gândești la ceea ce generează dorul. Cu alte cuvinte, e bine să ai mereu mintea ocupată cu ceva, pentru ca dorul să nu pună stăpânire totală pe ea…

Sursa:libertatea.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

În credinţa populară, în lunea de după Duminica Tomii se sărbătoreşte aşa-numitul Paşte al Blajinilor.

În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de rohmani. Paştele blajinilor este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc. În credinţa ortodoxă se pune accent şi pe cultul morţilor.

Paştele blajinilor sau Paştele morţilor ori Paştele Mic reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au adormit întru Domnul, fie ei pregătiţi – spovediţi, împărtăşiţi şi cu lumânare – sau nepregătiţi. Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina şi Maramureş, scrie Agerpres.
Sărbătoarea este un prilej deosebit de comemorare a morţilor, este o zi în care familiile se reunesc, la cimitir, pentru a se bucura de Lumina Învierii, împreună cu cei dragi, plecaţi dintre noi. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană.

Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii ”aici”, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separat, oamenii ”aici” şi Blajinii ”acolo”, dar cu alimente şi băutura expediate prin diferite tehnici de oamenii de ”aici”.

Legătura dintre pământeni şi Blajini se face, conform tradiţiei, la Paştele Rohmanilor, prin cojile de ouă pe care oamenii, recunoscători pentru rugăciunile şi faptele bune ale Blajinilor, le aruncă în ape curgătoare în Vinerea Mare sau în Sâmbăta Paştilor. Plutind pe ape, ele vor ajunge pe Apa Sâmbetei, în lumea unde locuiesc aceste făpturi minunate, vestindu-i astfel că a sosit timpul să serbeze Paştele.

Până în Tarâmul Celălalt cojile de ouă ajung într-o săptămână, după care, printr-un miracol, ele redevin ouă întregi, cu care se hrănesc Blajinii, despre care se spune că mănâncă foarte puţin, un ou ajungând pentru 12 dintre ei. Datina cere ca aceste coji de ouă roşii să fie aruncate în ape curgătoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei bătrâne.

Se spune că Blajinii ar fi reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoşilor, că ei ar fi luat parte la facerea lumii şi că, de atunci, susţin stâlpii de sprijin ai Pământului. Creştinismul i-a adoptat transformându-i într-o categorie aparte. Au calităţi morale deosebite, precum bunătatea, blândeţea şi simplitatea, care-i fac adevărate modele pentru oameni. Ei sunt foarte buni la suflet, credincioşi, blânzi şi înţelepţi. Se crede că Blajinii se bucură foarte mult de această sărbătoare şi de legătura dintre ei şi oameni, care se menţine prin intermediul acestui praznic.

De asemenea, există credinţe populare conform cărora blajinii sunt cei care nu au apucat să treacă marea, atunci când Moise a despicat apele sau că sunt suflete ale pruncilor care au murit nebotezaţi. Ei trăiesc în lumea de dincolo, dar păstrează legătura cu lumea noastră, iar în Duminica Tomii sufletele lor sunt slobozite. Ei sunt miloşi şi devotaţi lui Dumnezeu, dar nu ştiu să socotească. De aceea, la sat, femeile aruncă pe ape curgătoare coji de ouă înroşite, pentru ca să afle şi morţii că este Paşti, dar ei primesc vestea mai târziu, abia în Duminica Tomii.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

În lunea care urmează duminicii Tomei se sărbătoreşte Paştele Blajinilor

Paştele Blajilor sau Paştele Morţilor se ţine în lunea de după Duminica Luminată, la o săptămână după Învierea Domnului.

Tradiţia creştină populară de Paştele Morţilor spune că blajinii sunt de fapt sufletele celor morţi, ale celor care nu mai sunt printre noi. Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor.

Tradiţia populară spune că blajinii ar fi printre primii oameni de pe pământ, care trăiesc doar 30 de zile pe an cu femeile lor, în scopul procreaţiei. Despre blajini se spune că sunt incapabili să facă rău cuiva, întrucât trăiesc doar în rugăciune şi post, dar eu nu cunosc cu adevărat ziua în care se sărbătoreşte Paştele, fiind anunţaţi despre eveniment de oameni. „Blajinii“ sunt entităţi mito-folclorice despre care se povesteşte că trăiesc pe „Tărâmul Celălalt”, în „Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei”, râu mitic aflat la horarul dintre cele două lumi. Li se mai spune „Rogmani” (Moldova), „Ragmani” (Maramureş), „Rohmani“ (Bucovina), sau „Rugmani” (Năsăud) şi se crede că s-au întrupat din sufletele curate ale copiilor morţi nebotezaţi sau că ar fi descendenţi ai oamenilor primordiali prezenţi la facerea lumii şi că, încă de pe atunci, susţin stâlpii Pământului. Singurul moment din an când oamenii pot comunica cu „Blajinii“ este cel pascal.

Singurul moment din an când oamenii pot comunica cu „Blajinii“ este cel pascal. Atunci tinerele fete neajunse la pubertate şi femeile „iertate” aruncă coji de ouă roşii pe apele curgătoare, pentru ca o săptămână mai târziu, şi anume în a doua luni după Paşte, aceste fiinţe enigmatice să primească vestea Învierii Mântuitorului. Îi poţi auzi cum se bucură de sărbătoare lipind urechea de pământ, însă preţul pe care îl vei plăti este pe măsură: vei rămâne surd pe viaţă. În poveştile populare, „Blajinii” sunt blânzi, înţelepţi şi pururi fericiţi, nu cunosc războiul, răul, ura, minciuna iar rugăciunile lor ţin omenirea întreagă, scrie Adevarul.ro.

Paştele blajinilor sau Paştele morţilor ori Paştele Mic reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au adormit întru Domnul, fie ei pregătiţi – spovediţi, împărtăşiţi şi cu lumânare – sau nepregătiţi. Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina şi Maramureş, scrie Agerpres.
Sărbătoarea este un prilej deosebit de comemorare a morţilor, este o zi în care familiile se reunesc, la cimitir, pentru a se bucura de Lumina Învierii, împreună cu cei dragi, plecaţi dintre noi. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană.

Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii ”aici”, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separat, oamenii ”aici” şi Blajinii ”acolo”, dar cu alimente şi băutura expediate prin diferite tehnici de oamenii de ”aici”.

Legătura dintre pământeni şi Blajini se face, conform tradiţiei, la Paştele Rohmanilor, prin cojile de ouă pe care oamenii, recunoscători pentru rugăciunile şi faptele bune ale Blajinilor, le aruncă în ape curgătoare în Vinerea Mare sau în Sâmbăta Paştilor. Plutind pe ape, ele vor ajunge pe Apa Sâmbetei, în lumea unde locuiesc aceste făpturi minunate, vestindu-i astfel că a sosit timpul să serbeze Paştele.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE