Rămâi conectat

Știri

Se pregătesc pedepse mai dure pentru şoferii care depăşesc pe linia continuă sau merg pe contrasens

Publicat

în

Autorităţile pregătesc pedepse mult mai dure pentru şoferii care nu respectă legea în trafic şi merg pe contrasens sau depăşesc pe linia continuă

Noile sancţiuni au rolul de a limita numărul accidentelor în urma cărora mor tot mai mulţi oameni.

Pentru că tot mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere grave, autorităţile vor să introducă pedepse mult mai dure pentru şoferii care nu respectă legea în trafic.

Printre cei vizaţi de noile sancţiuni se numără şoferii care merg pe contrasens sau depăşesc pe linia continuă. Aceştia riscă să rămână fără permis de conducere mai mult de două luni, aşa cum prevede legea în prezent.

”Dacă este să ne referim la circulația pe contrasens, pe autostradă, în acest moment, este sancționată cu amendă între 870 și 305 lei și permisul de conducere se suspendă pe o perioadă de 60 de zile. Propunerea legislativă este că această sacțiune contravențională să fie inclusă în clasa a 4-a de sancțiuni, între 9-20 de puncte amendă, ceea ce înseamnă o amendă de până la 2.900 de lei și permisul de conducere să fie reținut pentru o perioadă de 120 de zile.

Persoanele care observă șoferii circulând pe contrasens să își asigure protecția, după care să apeleze numărul unic de urgență 112, pentru a ne deplasa la fața locului și pentru a lua măsurile legale care se impun și pentru a evita pericolul real la care sunt supuși ceilalți participanți la trafic”, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, comisarul-șef Georgian Drăgan, potrivit EVZ.

De asemenea, şoferii care merg pe banda de urgenţă fără să aibă nevoie vor fi sancţionaţi mult mai dur.

„Pe legislația actuală, circulația pe banda de urgență a autovehiculelor se consideră contravenție și se sancționează cu amendă, iar propunerea este de modificare a acestei prevederi de introducere a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehiculele pe drumurile publice pentru 60 de zile”, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne.

Citeşte şi COD RUTIER 2021. Ce riscă şoferii care pun în parbriz iconiţe, odorizante sau roviniete

Şicanările în trafic vor fi şi ele mult mai aspru pedepsite.

”Când spun conduită agresivă, mă refer la acei participanți la trafic care folosesc excesiv claxonul, sistemele de avertizare luminoase, se mută de pe o bandă pe alta punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, și chiar am avut evenimente rutiere grave, anul acesta”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Acesta a mai precizat că la nivelul MAI se reanalizează cadrul legal ce reglementează procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, în scopul creșterii nivelului de pregătire al conducătorilor auto, soluție ce ar contribui la reducerea numărului de accidente rutiere.

Potrivit Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române evoluția accidentelor grave, înregistrate în primele 7 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021 este următoarea:

2019 – 4.421 de accidente soldate cu decesul a 894 de persoane şi rănirea gravă a altor 4.200;
2020 – 3.637 de accidente soldate cu decesul a 812 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.344;
2021 – 2.586 de accidente, soldate cu decesul a 932 de persoane şi rănirea gravă a altor 2.004.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Marșul pentru Viață, în 31 martie, la Alba Iulia

Publicat

în

La Alba Iulia, o nouă ediție a Marșului pentru Viață

Anual, în luna martie, intitulată „Luna pentru Viață”, se desfășoară în Patriarhia Română manifestarea de suflet cunoscută sub denumirea de Marșul pentru Viață.
Evenimentul, ajuns la cea de-a 14-a ediție, se derulează sub genericul „Construim pentru viață”, fiind o manifestare apolitică și neconfesională. Și în acest an, numeroși tineri de toate vârstele din municipiul Alba Iulia, însoțiți de preoții parohi, sunt așteptați să participe în număr mare la acest eveniment, cu scopul de a oferi o mărturie puternică privind importanța susținerii și promovării vieții.
La Alba Iulia, manifestarea va fi organizată duminică 31 martie 2024, de la ora 15.00. Cei care doresc să ia parte la acest eveniment sunt așteptați, în jurul orei 14.30, în proximitatea Casei de Cultură a Sindicatelor, vizavi de Facultatea de Teologie Ortodoxă. Apoi, participanții vor urma traseul: Strada Vasile Goldiș – Bulevardul Revoluției 1989 – Bulevardul Transilvaniei – Bulevardul 1 Decembrie 1918 – Strada Unirii – Piața Tricolorului – esplanada dintre Catedrala Reîntregirii și Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, locul de desfășurare a activităților ulterioare.
Evenimentul este organizat de Protopopiatul Ortodox Alba Iulia, în parteneriat cu ASCOR Alba Iulia, Asociația „Emanoil”, Biroul pentru Viață al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia și reprezentanții tuturor confesiunilor creştine din Alba Iulia și împrejurimi.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni la Primăria Alba Iulia

Publicat

în

La Primăria Alba Iulia, întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni

La Primăria Alba Iulia, a avut loc o întrevedere de lucru între Primăria Municipiului Alba Iulia, reprezentanți ai Ambasadei Elveției în România – Programul Energy Efficiency, teprezentanți ai Secretariatului Afacerilor Economice – din Elveția, reprezentanți ai Ministerului de Finanțe din România – Coordonator Național pentru contribuția financiară elvețiană din România și reprezentanți ai Universității Tehnice din Cluj Napoca.

Discuțiile s-au concentrat în jurul proiectelor municipalității care pot beneficia de sprijin financiar în viitorul apel de proiecte dedicat eficienței energetice care se va lansa anul acesta, în baza acordului-cadru bilateral semnat între Elveția și România.  Alba Iulia s-a bucurat de această vizită de lucru în contextul în care eforturile municipalității din ultimii ani au făcut ca Alba Iulia să devină, în anul 2021, primul oraș din Transilvania care a primit titlul de comunitate sustenabilă. Obținerea acestei certificări europene oferite municipalității în prezența Ambasadorului Elveției în România, a fost rezultatul unui proces interdisciplinar într-o rețea de expertiză paneuropeană și al unei munci de echipă alături de Romania Green Building Council, Agenția Locală pentru Energie Alba și SERVELECT, se arată într-un comunicat de presă.

„Am încredere că echipa Primăriei Alba Iulia va reuși să pregătească documentațiile necesare pentru a accesa prima finanțare elvețiană nerambursabilă dedicată dezvoltării sustenabile a comunității noastre, mai ales deoarece, acest instrument financiar este printre puținele surse de finanțare pe care municipalitatea albaiuliană nu a avut ocazia să le acceseze până în prezent”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba