Rămâi conectat

Social-Economic

Se modifică valoarea tichetelor de masă și a celor de creșă, din aprilie

Publicat

în

Din aprilie, valoarea tichetelor de masă și a celor de gresă va fi majorată.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) vrea majorarea valorii tichetelor de masă și a tichetelor de creșă, începând cu data de 1 aprilie 2022. Astfel ministerul a pus în dezbatere două propuneri de ordin pentru majorarea acestor tichete.

Nu este ceva impresionant, mai ales în cazul tichetelor de masă, dar este o crește. De doar câțiva bani pentru tichetele de masă și ceva mai consistentă, de 30 de lei, pentru tichetele de creșă, creșterea va fi de 30 de lei.

Așa cum apare în primul proiect de ordin, pentru semestrul I al anului 2022, începând cu cele din aprilie, valoarea tichetelor de masă va crește, de la 20,09 lei, cât e în prezent, la 20,17 lei. În cazul tichetelor de masă, este stabilită valoarea maximă pe care o poate avea un astfel de bilet de valoare, astfel că tichetele pot avea orice valoare sub acest prag.

Pe de altă parte, cel de-al doilea proiect de ordin stabilește că, începând tot cu luna aprilie, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă va fi de 520 de lei, cu 30 de lei mai mult decât valoarea actuală a acestor bilete de valoare (490 de lei).

În context, publicația Avocatnet menționează că, potrivit Legii nr. 165/2018, tichetele de masă sunt bilete de valoare pe care orice angajator le poate acorda lunar salariaților săi, acestea putând fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau achiziționarea de produse alimentare. În schimb, tichetele de creșă sunt bilete de valoare care se acordă lunar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul.

De la 1 februarie 2022, tichetele de masă, voucherele de vacanţă, tichetele cadou, culturale şi cele de creşă, care sunt acordate salariaţilor de către angajatori, vor fi emise doar în format electronic. Drept urmare, tichetele nu mai pot fi emise în forma tipărit, cu excepţia celor emise până la data de 31 ianuarie 2022, care rămân valabile până la expirare.

Sursa:dcbusiness.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Publicat

în

Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.

Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică.  Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.

În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba

Publicat

în

Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști

Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.

Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.

Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea

Publicat

în

Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni

Marți 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, după Sfânta Liturghie, elevii învățătoarei Luminița Manole din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și membri ai Centrului cultural-catehetic „Adormirea Maicii Domnului” al Parohiei Ortodoxe Aiud III au fost prezenți în mijlocul beneficiarilor Centrului rezidențial „Acoperământul Maicii Domnului” de la Unirea, în cadrul unei acțiuni social-filantropice.
„Astfel, pe lângă darurile simbolice și frumoasele felicitări pascale realizate de mânuțele lor, cei mici au sădit în sufletele vârstnicilor împovărați de ani și de suferință bucuria și optimismul atât de necesare în vremurile pe care le trăim.
Această activitate, desfășurată spre finalul Postului Mare, în Săptămâna Floriilor, dincolo de scopul filantropic, i-a conștientizat pe elevi că faptele milei creștine sunt mângâiere nu doar pentru sufletul semenului de lângă noi, cât și pentru sufletul nostru. Întrucât Mântuitorul Hristos vorbește adesea de milostenie și de ajutorarea celor aflați în nevoi sau în singurătate, prin astfel de acțiuni practice, cunoscutele sintagme „Dăruind vei dobândi” sau „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” își găsesc înțeles mult mai ușor în conștiința copiilor.
De-a lungul vremii, în cadrul proiectelor inițiate de parohia noastră în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și cu diferite centre sociale din cadrul rețelei „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, elevii au participat la numeroase evenimente sau acțiuni social-filantropice. În același duh al iubirii milostive, și activitatea de astăzi se încadrează în tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, a precizat preotul Nicolae Aloman.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba