Rămâi conectat

Educație și Cultură

Săptămâna viitoare debutează, la Aiud, o nouă ediție a Festivalului Internațional de Folclor

Publicat

în

În perioada 6 – 12 august 2015, în Piața „Dr. Constantin Hagea” va avea loc evenimentul emblemă al municipiului Aiud, Festivalul Internațional de Folclor.

Ajuns la cea de a V-a ediție, evenimentul va reuni ansambluri folclorice din Europa, Asia, America de Nord și America de Sud. Astfel, la ediția din acest an și-au anunțat participarea ansambluri folclorice din 10 țări: România, Serbia, Ungaria, Slovacia, Spania, Turcia, Kyrgyzstan, Mexic, Paraguay și Columbia. Având în vedere faptul că în acest an Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului” împlinește 15 ani de existență, regalul folcloric va fi deschis joi, începând cu ora 20.00, de minunatul ansamblu, care va susține un spectacol pe scena amplasată în Piața „Dr. Constantin Hagea” iar ansamblurile folclorice din străinătate vor participa ca spectatori.

În următoarele zile, pe scena festivalului vor urca toate ansamblurile folclorice, care își vor prezenta porturile și dansurile populare, precum și obiceiurile specifice fiecărei țări. Duminica va avea loc tradiționala paradă a portului popular, moment în care, locuitorii orașului vor putea admira costumele populare specifice fiecărei țari participante. Festivalul se va încheia  cu un spectacol de gală la care vor participa toate ansamblurile folclorice și se vor înmâna diplome și cupe de către primarul municipiului Aiud, Mihai Horațiu Josan.Ca și în anii precedenți, organizatorii Festivalului Internațional de Folclor sunt Primăria și Consiliul Local Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Centrul de Cultură – Alba „Augustin Bena” și Consiliul Județean Alba.

JOI – 06.08.2015- ora 20:00 spectacol folcloric- Ansamblul „Doina Aiudului” – 15 ani de existență

VINERI – 07.08.2015- ora 19:45 deschiderea festivalului, participă toate ansamblurile cu program de 10-12 minute fiecare: Columbia, Kyrgyzstan, Mexic, Paraguay, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ungaria, România

SĂMBĂTĂ – 08.08.2015- ora 19:45 spectacol folcloric cu ansamblurile din: Columbia, Kyrgyzstan, Turcia, Serbia, Ungaria, România: „Pipacsom” Ciumbrud, „Doina Arieșului” – Câmpia Turzii, 20 minute fiecare

DUMINICĂ – 09.08.2015- ora 11:00 – 12:30 deplasare în costume populare la biserici pentru cântecul religios (Catedrala Ortodoxă: Serbia, Slovacia, Columbia, Spania și Biserica Greco Catolică: Kyrgyzstan, Mexic, Paraguay, Turcia, România)
– ora 16:30 – 18:00 parada portului popular
– ora 19:45 spectacol folcloric cu toate ansamblurile participante cu program de 10-12 minute fiecare

LUNI – 10.08.2015- ora 19:45 spectacol folcloric cu ansamblurile din: Mexic, Paraguay, Spania, Slovacia, România: „Cununa Fărăului”, „Dor de sat” Unirea, 20 minute fiecare

MARȚI – 11.08.2015 – ora 19:45 spectacol de gală cu toate ansamblurile cu program de 10-12 minute fiecare
– înmânarea diplomelor și cupelor de către primarul Municipiului Aiud
– ora 23:00 foc de artificii


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Care este exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș

Publicat

în

Exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș, o bijuterie de acum 4 mii de ani

Exponatul lunii aprilie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este un ac cu capul discoidal, care a fost descoperit la Sebeş „Podul Pripocului”  într-o aşezare de epoca bronzului aparţinând fazei a II-a a culturii Wietenberg.

Piesa a fost descoperită în anul 1960 în urma cercetărilor întreprinse de muzeul sebeşean, în colaborare cu Institutul de Arheologie din Cluj.

Acul, confecţionat din bronz, are lungimea 19,6 cm şi diametrul discului de 3,9 cm şi este ornamentat printr-un şir de proeminenţe realizate prin ciocănire dinspre partea opusă în tehnica „au repoussé” dispuse pe marginile discului, din care lipseşte un mic fragment. În şirul eliptic este încadrată o cruce realizată în aceiași manieră, iar sub disc tija este torsionată. Piesa a dezvoltat de-a lungul timpului o patină nobilă de culoare verde.

Originea acestui tip de ac se găseşte la începutul epocii bronzului din Europa Centrală, iar piesa de la Sebeş poate fi datată începutul epocii bronzului mijlociu. În preistorie legăturile comerciale ale zonei Sebeşului nu se limitau în numai la ariile învecinate, existând descoperiri care atestă contacte cu spaţiile răsăritene, dar şi cu  Europa Centrală. Unul dintre marile drumuri ale care lega podişul Transilvaniei de câmpia Tisei şi Europa Centrală  şi trecea, de-a lungul Mureşului. Aşa stand lucrurile, nu ne surprinde prezenţa în bazinul râului Sebeş, afluent al râului Mureş, a unor bunuri de prestigiu importate din alte arii culturale, cum este acul cu cap discoidal descoperit la Sebeş.

Pe acest drum se tranzitau  atât sarea, necesară triburilor din vest unde acest bun lipseşte, cât şi unele produse finite din bronz sau aur, specifice spaţiului transilvănean. La schimb cu aceste produse, erau aduse materii prime pentru obţinerea bronzului (cositor, antimoniu, plumb), în baza acestor relaţii comerciale putându-se explica prezenţa la Sebeş a unor piese de factură central europeană, cum este acul cu cap discoidal de la „Podul Pripocului”,  Sebeşul fiind situat pe un drum care lega zona saliniferă de la Ocna Sibiului cu Mureşul şi, de aici, cu Transdanubia şi Europa Centrală.

Pe lângă relaţiile de schimb, acul cu cap discoidal de la Sebeş reprezintă o dovadă a simţului estetic deosebit al orfevrarilor care l-au produs, dar şi preferinţele,  în ceea ce priveşte podoabele, a celor care l-au achiziţionat, putând oferi indicii asupra modei şi a gustului în materie de podoabe, în acele timpuri. Astfel, se observă legătura comunităților din zonă cu centrele metalurgice central-europene, acul la Sebeş, alături de alte descoperiri, reprezentând una dintre cele mai estice apariţii ale acestui tip de podoabă, cu mult în afara ariei în care ele se concentrează (centrul Europei). Ţinând seama de cronologia absolută realizată pe baza probelor de radiocarbon din necropola Wietenberg de la Sebeş, contemporană cu locuirea de la „Podul Pripocului”,  acul poate fi datat în perioada cuprinsă între secolul XX şi jumătatea secolului al XVIII-lea î. Chr.

Drepturile de autor pentru acest text aparțin Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Performanță de senzație la matematică a unui elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia

Publicat

în

Elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, performanță de senzație la matematică

Elevul Vlad Chedveș, din clasa a II-a E de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, pregătit de profesoara pentru învățământ primar Anca Farkas-Rusu.
Acesta a obținut premiul al II-leala  Faza Națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”, ediția a XXVII-a.
„Felicitări și mult succes în continuare!”, au transmis reprezentanții unității școlare.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian

Publicat

în

Expoziție specială la muzeul albaiulian

Joi 25 aprilie, la ora 15.00, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va fi vernisată expoziția „Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”.
Înființat în secolul al XVI-lea de către Ignațiu de Loyola, Ordinul iezuit a jucat un rol important în viața ecleziastică și culturală a Europei, implicit a Transilvaniei. Societatea lui Isus, așa cum mai este cunoscut ordinul, a întemeiat școli, a construit biserici și a înființat tipografii. Activitatea iezuiților în Transilvania a fost întreruptă de mai multe ori din cauza vicisitudinilor istoriei, inclusiv în perioada relativ recentă, când ordinul a fost interzis în România, în anul 1948.
Piesele expuse oferă o imagine de ansamblu asupra activității iezuiților în Transilvania, multe dintre acestea fiind de o valoare remarcabilă. Astfel, sunt expuse obiecte de artă – tablouri –, elemente arhitecturale, obiecte de cult, documente, cărți vechi, textile și relicvarii care adăpostesc fragmente de os ale fondatorilor ordinului, dar și Sfânta Cruce.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 25 aprilie – 30 iunie.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, Episcopia Romano-Catolică Timișoara, Episcopia Romano-Catolică Satu Mare, Provincia Maghiară Iezuită Budapesta, Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj-Napoca, Muzeul Haáz Rezső Odorheiu Secuiesc, Muzeul Secuiesc al Ciucului Miercurea Ciuc, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca și Biblioteca Județeană Satu Mare.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba