Rămâi conectat

Divertisment

Rujul – accesoriul feminin care datează de milenii! Asta făceau femeile în urmă cu foarte mulți ani pentru a-și înroși buzele

Publicat

în

Rujul – accesoriul feminin care datează de milenii! Asta făceau femeile în urmă cu foarte mulți ani pentru a-și înroși buzele

Rujul este cel mai cunoscut accesoriu de înfrumusețare, care nu lipsește în vremurile noastre din geanta unei femei. Pe vremuri, cu foarte mult timp în urmă, acesta se obținea din zdrobirea pietrelor semiprețioase, din insecte, petrol sau ulei de castor.

După cum avansează îndrăzneţ zoologul britanic Desmond Morris în Maimuţa goală(1967), se poate face fără teama de a greşi o analogie între buzele vopsite în roşu şi labiile femeii, a căror culoare ar stârni apetitul sexual.

Analogia a fost preluată şi de alţi antropologi, care au înzestrat-o cu noi semnificaţii.

În fapt, ce ne determină să ne vopsim buzele când avem atâtea motive să nu o facem?

Sănătatea e unul dintre ele. De cele mai multe ori, unele dintre ingredientele conţinute în vopseaua de buze sunt toxice, dacă ar fi să numim numai plumbul, şi nu au fost nicicând mai respingătoare dacă ar fi să menţionăm doar gândacii striviţi.

Cu toate acestea, continuăm să scoatem în fiecare zi din poşete batonul colorat care ne oferă, alături de alte trucuri cosmetice, iluzia unei mai mari încrederi în puterea noastră de seducţie.

Ingrediente:alge roşii, iod, brom, gândaci striviţi

Aventura roşului de buze începe în urmă cu 5.000 de ani, când femeile din Mesopotamia antică au avut îndrăzneala de a inventa ceea ce astăzi numim ruj.

Ele foloseau pietre semipreţioase pentru a-şi decora buzele şi chiar ochii. Cele din civilizaţia indusului, cu 3.000 de ani în urmă, simţeau şi ele nevoia de a-şi vopsi buzele în roşu.

Nu erau singurele, egiptencele din Antichitate făceau şi ele acelaşi lucru. Reţeta egiptencelor era alcătuită dintr-un amestec de alge roşii, iod şi brom, combinaţie care le provoca de cele mai multe ori îmbolnăviri serioase.

Nu a fost însă un motiv suficient pentru ca femeile să renunţe la decorarea gurii.

Se spune că însăşi Cleopatra avea propria sa reţetă de carmin, din care nu lipseau ca ingrediente gândacii striviţi şi furnicile.

Rujul cu sclipici nu era o raritate fiind obţinut dintr-o substanţă existentă în solzii peştilor. Parfumul a fost adăugat de Orient. Arabul Abu al-Quasim al-Zahrawi a rămas în istorie ca inventatorul rujului parfumat.

Decorarea în roşu a buzelor, considerată o expresie a încarnării lui Satan

Obiceiul vopsirii buzelor, chiar dacă datează din vremuri străvechi, nu a fost prea popular printre europeni secole de-a rândul.

În Europa medievală decorarea în roşu a buzelor a fost considerată o expresie a încarnării a lui Satan şi, prin urmare, afurisită de biserică.

Mult timp, cosmeticele de acest tip au făcut parte doar din instrumentarul de seducţie al prostituatelor.

Popularitatea rujului începe să crească abia în secolul al XVI-lea, în timpul domniei reginei Elisabeta I, care folosea roşu pentru buze şi alb pentru decorarea faţei.

În acea vreme, rujul era obţinut din ceară de albine şi pulberi roşii din plante.

Popularitatea se limita însă la femeile din clasele superioare şi la actori, singurii care aveau permisiunea să se machieze.

În mod inexplicabil, în 1770, în Parlamentul britanic a fost promovată o lege care anula căsătoria în cazul în care femeia se folosea de cosmetice înainte de ziua nunţii.

Până aproape în secolul al XIX-lea, în Marea Britanie utilizarea cosmeticelor nu a fost considerată acceptabilă de către femeile respectabile şi a fost asociată cu grupuri sociale restrânse precum actriţele sau prostituatele.

Machiajul a fost considerat provocator. Acceptarea completă a acestui produs de frumuseţe în societatea londoneză s-a produs abia în jurul anului 1921.

În secolul al XIX-lea, reţeta se modernizează: seu de căprioară, ulei de castor, ceară de albine.

La finele secolului al XIX-lea, Guerlain, o companie de cosmetice din Franţa, a început să fabrice rujul produs de parfumierii din Paris, ambalat în hârtie de mătase.

Reţeta îngloba seu de căprioară, ulei de castor şi ceară de albine. Înainte de acest moment, fiecare îşi pregătea rujul în casă.

Tot în secolul al XIX-lea, în Statele Unite ale Americii, rujul carmin era obţinut dintr-o substanţă extrasă din corpul şi ouăle unei insecte care trăia în cactuşii din Mexic, mixată cu aluminiu şi calciu.

Rujul nu era sub formă de baton, ci se aplica cu pensula. Culoarea a fost considerată mult prea artificială şi teatrală, aşa că era mai degrabă folosită de actriţe.

În 1880, doar câteva artiste îndrăzneau să-şi vopsească buzele atunci când se aflau pe scenă. Faimoasa actriţă Sarah Bernhardt a fost una dintre ele.

În 1912, într-un articol publicat în „The New York Times”, un editor de modă american susţinea că rujul este acceptabil, dar că ar trebui aplicat cu precauţie.

Aveai voie să te vopseşti la prânz, dar nu şi la cină.

Tubul de metal cu care ne-am obişnuit astăzi a fost inventat de Maurice Levy, în 1915, împreună cu mecanismul care împinge batonul în sus prin răsucire.

În 1923, acest sistem a fost patentat de americanul James Bruce Mason Jr, din Nashville, Tennessee.

Femeile încep să se rujeze mai ales când se duc la fotograf, pentru a da contur trăsăturilor, iar acest obicei ajută la impunerea produsului cosmetic.

Simţind încotro bate vântul pe piaţa cosmeticalelor, Elisabeth Arden şi Estée Lauder încep să vândă rujuri la saloanele lor de frumuseţe.

În 1927, chimistul francez Paul Baudercroux a inventat formula Sărutul roşu, considerată a fi primul tip de ruj care nu se ştergea în urma unui sărut.

Ironia sorţii, Sărutul roşua fost atât de greu de şters de pe buzele celei care-l folosea încât a fost scos de la vânzare.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, tubul de metal este înlocuit cu unul de plastic sau de hârtie.

Rujul era mai sărac în cele vremuri deoarece petrolul şi uleiul de castor care intrau în componenţa produslui erau greu de găsit.

Societatea se temea că tinerele fete vor deveni prea provocatoare pentru sexul opus

Actriţele au fost şi au rămas promotoarele rujului roşu, printre ele numărându-se Elizabeth Taylor şi Marilyn Monroe.

Dacă până prin 1920 rujul a continuat să fie doar de culoare roşie, în 1930, Elizabeth Arden începe să-l coloreze diferit.

Ea inspiră şi alte companii de cosmetice să facă acelaşi lucru şi, încet-încet, rujul devine un simbol al exprimării sexualităţii femeii adulte.

Nici adolescentele nu rămân indiferente în faţa acestui nou simbol al feminităţii aşa că încep să-l revendice.

Speriaţi de noua modă, mulţi dintre imigranţii americani refuză să-şi lase fetele să se dea cu ruj.

Un studiu din 1937 susţinea că jumătate dintre adolescente se luptau cu părinţii pentru dreptul de a se da cu vopsea de buze.

La mijlocul anilor 1940, revistele pentru adolescenţi avertizau că bărbaţii preferă un look natural al femeilor, iar cele care apelează la astfel de trucuri au toate şansele să-şi ruineze popularitatea şi cariera.

În fapt, societatea se temea că tinerele fete vor deveni mult prea provocatoare pentru sexul opus şi că multe dintre ele vor deveni victimele prădătorilor sexuali.

În 1950, o companie cosmetică numită Gala începe să introducă rujul de culoarea lavandei, precum şi rozul, albul şi portocaliul. Mai târziu, Max Factor scoate pe piaţă batonul numit strawberry meringue.

Rozul şi portocaliul devin culorile preferate printre adolescente.

În 1960, grupurile rock precum Ronette şi Shirelles popularizează rujul alb.

Vopseaua de buze ajunge să fie în aşa măsură identificată cu feminitatea încât cele care nu au acest obicei sunt considerate suspecte: fie au deficienţe mintale, fie sunt lesbiene.

În 1970, multe dintre companiile de cosmetice aduc pe piaţă culorii stranii pentru colorarea buzelor: bleu, verde lămâie, argintiu şi albastru închis.

Cântăreţul de rock Marilyn Manson ajută la popularizarea rujului de culoare închisă, aşa-numitul ruj gotic, în mediile subculturale.

Buzele negre sunt la modă din 1970 şi până în 1990, în timp ce în anii 1950 asemenea obiceiuri apăreau doar în filmele horror.

Astăzi nu există, practic, reprezentantă a sexului frumos care să nu aibă în poşetă nu unul, ci zeci de rujuri colorate, în toate nuanţele la modă.

Până şi elevele de şcoală, dacă nu au un ruj, au cel puţin un baton cu vitamine, în culori variate, care imită cât se poate de clar luciul de buze.

sursa: historia.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Divertisment

Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”

Publicat

în

Luna mai, denumită popular și “Florar” este o lună a ierburilor, o lună plină de prospețime și culoare. Se manifestă printr-o explozie de vegetație, copacii prind culoare și viață datorită frunzelor și florilor, iar muncile agricole se intensifică.

Este lesne de înţeles de ce este luna aceasta numită Rai; pământul se umple de flori, vremea se încălzeşte şi pentru toate acestea şi multe altele, poporul sărbătorea venirea lui Florar cu multă bucurie.

Se consideră că în luna lui “Florar”, Raiul coboară pe pământ și înverzește totul.

În această lună muncile câmpului și ale grădinilor devin priorități, astfel țăranii părăsesc casele și gospodăriile pentru a fi în toiul lucrărilor agrare.

În luna mai se strâng turmele de oi și vaci, pentru a fi duse la ciobani. În unele regiuni ale țării, mai ales în zona montană se face și “măsura oilor”.

Tot în luna mai, mai exact pe data de 1 mai, cei care încă mai au vin în butoaie, trebuie să-l scoată și să-l trateze cu pelin, astfel se va strica. Totodată, tradiția populară ne spune că e bine să bei din acest vin pentru a fi ferit de boli în decursul anului.

O foarte cunoscută superstiție spune că, în luna mai, nu e bine să faci nuntă și nici să te naști, fiindcă e o lună neprielnică.

Ispasul, Înălţarea Domnului

Este o sărbătoare cu data mobilă, care se sărbătoreşte în a şasea săptămână de la Paşti. Se spune că Ispas ar fi fost un personaj mitic, care ar fi asistat la Înălţarea Domnului; deoarece el a fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei veseli în această zi. Superstiţii de Ispas: în acesta zi oamenii se bat cu leuştean, ca să se îngraşe; femeile şi fetele se încing cu leuştean, pentru sănătate şi pentru a avea copii frumoşi şi sănătoşi. În această zi de Înălţare, femeile împart merinde pentru sufletele morţilor, căci atunci se înalta sufletele lor la Cer şi să aibă merinde de drum. În drumul lor spre Cer, unele spirite ale morţilor se pot rătăci, rămânând pe pământ unde vor deveni moroi, strigoi (detalii suplimentare aici); de aceea, există superstiţia că dacă culegi şi sfinţeşti flori, frunze şi ramuri de nuc, de alun, leuştean sau paltin şi loveşti vitele şi oamenii cu ele, aceştia vor fi feriţi de moroi sau strigoi. Împotriva trăsnetului se pune leuştean la ferestre şi casele se împodobesc cu frunze verzi de paltin. Superstiţia spune să nu dai din casa foc sau sare în ziua de Ispas; foc – pentru că tot anul vei avea inimă rea ca focul şi sare – dacă ai vaci, acestea nu vor mai da smântână. Se spune că, tot ce se seamănă după Ispas nu rodeşte şi că, numai până la Ispas e bine a semăna porumbul, că altfel nu se mai coace.

Superstiţii de Costandinul Puilor

Sărbătoarea cu data fixă în calendarul ortodox, 23 Mai, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi maică sa Elena, este şi data limită calendaristică pentru semănatul porumbului, ovăzului şi meiului. Această zi se mai cheamă în popor, ca fiind Costandinul Puilor, căci se spune că în această zi păsările de pădure îşi învaţă puii să zboare. Cu ziua de Constantin şi Elena se spune în popor că începe vara; cine lucrează în această zi, va avea bucăţele arse pe câmp. Nu se lucrează şi pentru a se feri de distrugerea holdelor şi a strugurilor de către păsările cerului. Gospodinele au superstiţia că dacă vor lucra în această zi, ulii le vor mânca puii din bătătură. După ziua de Constantin şi Elena nu se mai pune nimic în pământ, fiindcă se crede că degeaba căzneşti, întrucât totul se va îngălbeni ca aurul.

Alte superstiții ale lunii mai fac referire la anul agricol ce urmează, cât și la timpul din decursul acestuia, astfel:

Dacă în serile lunii mai apare rouă și e timp răcoros, atunci vom avea belșug la vin și fân;
Ploaia caldă a lunii mai e binecuvântare pentru culturile de grâu și porumb;
Dacă în luna mai năpădesc gândacii, atunci vom avea un an mănos;
Furtunile cu tunete și fulgere din luna mai ne prevestesc un an roditor;
Dacă luna mai e ploioasă, atunci vom avea un iunie secetos, etc.

Printre sărbătorile importante ale lunii mai se numără:

Sfântul Gherman, pe data de 12 mai;
Sfinții Împărați Constantin și Elena, pe data de 21 mai;
Înălțarea Domnului sau Ziua Eroilor, pe data de 24 mai;
Ioan Fierbe Piatră, pe data de 25 mai.

Sursa:traditii-superstitii.ro și romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Divertisment

Aiud: Premiere a elevilor care au încondeiat cele mai frumoase ouă de Paște

Publicat

în

Premiere a elevilor care au încondeiat cele mai frumoase ouă de Paște, la Aiud

Joi 25 aprilie, la Biblioteca „Liciu Rebreanu” Aiud au fost prezenți elevii claselor a II-a, de la Colegiul Național „Titu Maiorescu”, respectiv de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea”, participanți la concursul de încondeiat ouă de Paște.
Iată câștigătorii:
Colegiul Național „Titu Maiorescu”:
Locul I: Diana Stanciu
Locul II: Cătălin Florea
Locul III: Bianca Popa
Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea”:
Locul I: Sofia Valc
Locul II: Anastasia Coste
Locul III: Andrei Gherman
„Mulțumim elevilor și, în egală măsură, profesoarelor pentru învățământ primar Antoanela Budai și Laura Man, pentru suportul deosebit”, au transmis reprezentanții bibliotecii aiudene.
Ulterior au fost premiați și elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială „Axente Sever”, coordonați de profesoara pentru învățământ primar Felicia Munteanu.
Clasamentul este urmatorul:
Locul I – Alexia Aloman
Locul II – Ema Ranca
Locul III – Carla Florea

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Divertisment

Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro

Publicat

în

Nume sărbătorite de Sfântul Gheorghe 2024 • Nume derivate de la Gheorghe • Cui îi spunem ”la mulți ani” de Sf. Gheorghe | radiounirea.ro

Peste 900.000 de romani își serbează onomastica, în 23 aprilie, cu ocazia Sfântului Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic s-a născut în Capadocia într-o familie creștina și a trăit in timpul domniei împăratului Diocletian.

Nume sărbătorite de Sfântul Gheorghe

 Din cei peste 900.000 de romani care poarta numele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe peste 700.000 sunt bărbați si peste 180.000 femei.

Din totalul romancelor, peste 130.00 poarta numele de Georgeta, alte peste 33.000 – Gheorghita sau Ghiorghita si peste 14.000 – Geta, in timp ce peste 500 femei poarta numele de Ghita.

 La barbati, numele Gheorghe, Ghiorghe se regaseste in peste 550.000 dintre cazuri, George – peste 140.000, Gheorghita, Ghiorghita – peste 24.00, iar peste 4.800 de romani poarta numele Ghita.

Legenda Sfantului Gheorghe

S-a inrolat in armata romana si, parcurgand ierarhia militara, Sf. Gheorghe s-a facut remarcat prin faptele de arme. In ciuda decretului impotriva crestinilor, emis de Diocletian in 303, Sf. Gheorghe a ales sa-si marturiseasca public credinta crestina. Din ordin imperial, sfantul a fost intemnitat si supus torturii pentru a-si renega credinta. Loviri cu sulita, lespezile de piatra asezate pe piept, trasul pe roata, groapa cu var, incaltamintea cu cuie, bautura otravita, bataia cu vana de bou si toate celelalte torturi nu au reusit sa-l faca sa renunte la credinta sa.

Martorii suferintelor Sfantului Gheorghe, uimiti de puterea sa de a rezista la durere, au renuntat la credinta in zeitati pagane, imbratisand crestinismul. O dovada a sfinteniei sale o reprezinta o minune savarsita de Sf. Gheorghe in timpul intemnitarii sale. Atingand trupul unui detinut mort din celula sa, acesta a inviat, convingand-o astfel chiar pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa se crestineze. Intrucat Sf. Gheorghe a respins oferta imparatului de a-i acorda inalte onoruri in schimbul renuntarii la crestinism, Diocletian a ordonat omorarea prin decapitare a Sf. Gheorghe si a sotiei sale.

Citeşte şi: MESAJE de Sfântul Gheorghe. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica

In constiinta populara romaneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale trimis de Stefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai preţuiţi sfinţi. De neam bun, a îmbrăţişat de tânăr carierea armelor, distingându-se repede prin curajul şi abilităţile sale. În timpul prigoanei creştinilor, Sfântul şi-a mărturisit şi el cu tărie credinţa şi, după ameninţări şi torturi, a fost executat din porunca aceluiaşi împărat pe care îl servise în lupte şi războaie.

Gheorghe – din greacă: agricultor, lucrător al pământului, acest nume deosebit, atât de răspândit la noi, la români, ne arată că omul trebuie să fie, înainte de toate, harnic şi gospodar. – „Lucrul face sănătate, trândăvia tot păcate.” – Proverb românesc.

Derivate: George, Georgeta, Georgiana, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică, Gherghina, Ioiga, Iordache ş.a.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba