Rămâi conectat

Social-Economic

România – pe locul 52 în Topul Fericirii la nivel mondial! Finlanda este lider

Publicat

în

Finlanda este cea mai fericită ţară din lume, arată un clasament anual publicat miercuri în care Burundi ocupă poziţia inferioară, iar americanii sunt mai puţin mulţumiţi faţă de anul trecut, relatează Reuters. 

Raportul Mondial al Fericirii 2018, realizat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Durabilă (SDSN), un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a clasificat nivelul de mulţumire din 156 de ţări conform scorurilor obţinute la evaluări privind PIB-ul pe cap de locuitor, asistenţă socială, speranţa de viaţă sănătoasă, libertate socială, generozitate şi absenţa corupţiei.

Finlanda a urcat pe primul loc în acest clasament de pe a cincea poziţie ocupată anul trecut, detronând astfel Norvegia.

Ca de obicei, şi în 2018 primele zece locuri ale topului celor mai fericite ţări din lume sunt dominate de state nordice. Primele clasate sunt: Finlanda, Norvegia, Denemarca, Islanda, Elveţia, Olanda, Canada, Noua Zeelandă, Suedia şi Australia.

Statele Unite se află pe locul al 18-lea, cu patru poziţii mai jos faţă de anul trecut.

Marea Britanie ocupă locul al 19-lea, iar Emiratele Arabe Unite se află pe locul 20.

România se află pe poziţia 52 în acest clasament cu 156 de poziţii.

Un capitol al raportului de 170 de pagini este dedicat problemelor de sănătate nou apărute precum obezitatea, depresia şi criza substanţelor opioide, care se manifestă în special în Statele Unite unde prevalenţa tuturor acestor trei provocări a înregistrat cea mai rapidă creştere faţă de majoritatea celorlalte state.

Deşi în ultima jumătate de secol venitul pe cap de locuitor din Statele Unite a crescut semnificativ, indicele de fericire a fost afectat de slăbirea reţelelor de asistenţă socială, de o accentuare a percepţiei privind prezenţa corupţiei în instituţiile guvernamentale şi în mediul de afaceri şi de diminuarea încrederii în sectorul public.

„Este evident că avem o criză socială în Statele Unite: mai multă inegalitate, mai puţină încredere şi mai puţină credinţă în guvern”, a declarat pentru Reuters directorul SDSN, profesor Jeffrey Sachs de la Universitatea Columbia din New York, la lansarea raportului, la Academia Pontificală de Ştiinţe de la Vatican.

„E destul de evident acum. Semnele nu sunt bune pentru SUA. Devin din ce în ce mai bogate, dar nu mai fericite”, a adăugat el.

Întrebat cum ar putea afecta viitoarele rapoarte privind fericirea situaţia politică actuală din Statele Unite, Sachs a spus: „Timpul o va dovedi, dar aş spune că, în general, când încrederea în guvern este scăzută, când percepţia privind prezenţa corupţiei creşte, inegalitatea se accentuează, iar condiţiile din domeniul sănătăţii se înrăutăţesc… nu sunt favorizate sentimente pozitive”.

În premieră de la iniţierea sa, în anul 2012, raportul, care se bazează pe o varietate de organizaţii de votare, cifre oficiale şi metode de cercetare, a luat în calcul gradul de fericire al imigranţilor născuţi în străinătate din 117 ţări. Finlanda a obţinut şi la această categorie rezultatele cele mai bune, ceea ce a oferit acestei ţări un avantaj statistic.

Persoanele străine născute în străinătate erau cel mai puţin fericite în Siria, o ţară împotmolită într-un război civil de şapte ani.

„Descoperirea cea mai izbitoare a raportului este remarcabila consistenţă între fericirea imigranţilor şi cea a nativilor”, a declarat profesor John Helliwell de la Universitatea British Columbia din Canada. „Deşi imigranţii provin din ţări cu niveluri foarte diferite de fericire, percepţiile lor legate de viaţă converg către cele ale altor rezidenţi din noile lor ţări”, a spus el. „Cei care se mută în ţări mai fericite au de câştigat, în timp ce persoanele care fac trecerea către state mai puţin fericite pierd”, a adăugat Helliwell.

sursa: digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

„Împreună dăruim bucurie”, pentru vârstnici, la Sebeș

Publicat

în

„Împreună dăruim bucurie”, pentru vârstnici, la Sebeș

„Împreună dăruim bucurie”, este campania prin care Direcția Generală de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș și-a propus și în acest an să aducă bucurie și zâmbete pe chipurile persoanelor vârstnice singure din comunitatea locală.
200 de persoane vârstnice au primit în pragul sărbătorilor pascale pachete alimentare constând în faină, zahăr, ulei, orez, conservă de carne, paste, cozonac, suc și role de hârtie.
„Voluntarii noștri au fost entuziasmați să ofere căldură, bucurie și o vorbă bună bunicilor comunității”, au precizat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.
Aceștia au adresat mulțumiri pentru implicare primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor, viceprimarului municipiului Sebeș, Dorin Albu, sponsorilor, voluntarilor de la Asociația Laudă semințelor, coordonați de Bogdan Turcu, Centrulului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, elevilor de la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș și Liceul Tehnologic Sebeș, coordonați de profesoarele Cornelia Cosma și Mihaela Suciu, Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și nu în ultimul rând, echipei Direcției Generale de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce nu ai voie să faci

Publicat

în

Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare

Ultima vineri din Postul Paștilor este potrivit tradiției zi de post negru – nu se bea decât apă toată ziua.

Potrivit tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, deoarece pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea trupului Său pentru înmormântare.

Seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care il poartă preoții, ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului.

După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

sursa: crestinortodox.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Vinerea Mare: Care este programul serviciilor religioase de la catedrala ortodoxă din Alba Iulia

Publicat

în

Care este programul serviciilor religioase de la catedrala ortodoxă din Alba Iulia în Vinerea Mare

În Vinerea Mare, zi aliturgică, va fi un program special al serviciilor religioase la catedrala ortodoxă din Alba Iulia.

Iată care este acesta:

Sfânta și Marea Vineri
Răstignirea Domnului
(Zi aliturgică și ajun)

ora 7.00-9.00 – Ceasurile Împărăteşti şi Obedniţa

ora 9.00-9.45 – Vecernia cu scoaterea Sfântului Epitaf

ora 18.00-21.00 – Denia Prohodului Domnului cu Procesiunea Sfântului Epitaf

sursa: reintregirea.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba