Social-Economic
România „devine interesantă pentru investitorii străini în agricultură”
Agricultura ecologică începe să se extindă în România. Mai mult de 2% din suprafaţa cultivată a ţării noastre este în sistem ecologic. Află mai multe de pe radiounirea.ro
Acest lucru face ca România să devină interesantă pentru investitorii străini – spune ministrul agriculturii, Daniel Constantin. El a adăugat că şi numărul fermierilor care cultivă în acest fel a crescut.
„Suprafeţele cultivate în sistem ecologic, din 2010 până în prezent, au crescut cu 37% şi numărul de operatori în agricultura ecologică a crescut, de asemenea, am ajuns la 25.000, a stabilizat undeva la 13 – 14.000 de operatori care au rămas şi care probabil că vor creşte în perioada următoare, dar vor creşte, cum se spune mai nou, pas cu pas, sănătos, astfel încât să fie o afacere din ce în ce mai sustenabilă şi durabilă.”
Citește și România, pe primul loc în cazul pierderilor din agricultură
„Cea mai puternică creştere am avut-o în ceea ce înseamnă sectorul de familii de albine, acolo unde avem nu mai puţin de 81.000 de familii de albine care produc miere în sistem ecologic”, a spus Daniel Constantin.
Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a participat la o dezbatere pe această temă, organizată de Camera de Comerţ Italiană pentru România.
sursa radioromania.ro
Social-Economic
Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.
Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.
Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică. Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.
În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.
Social-Economic
Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba
Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști
Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.
Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.
Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum o zi
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 18 ore
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază