Știri
Reuniunea științifică a bibliotecarilor din Alba ce marchează Ziua Națională a Bibliotecarilor din România, în 23 aprilie
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Aiud, Biblioteca Municipală ,,Liviu Rebreanu” Aiud și Centrul Cultural ,,Liviu Rebreanu” Aiud, organizează în 23 aprilie 2018 o reuniune științifică a bibliotecarilor din județul Alba pentru a marca Ziua Națională a Bibliotecarilor din România.
Lucrările reuniunii se derulează începând cu ora 10,00, la sala festivă a Primăriei din Aiud după următorul program:
Deschiderea oficială la sala de ședințe a Primăriei Aiud
– alocuțiuni organizatori și parteneri Moderare – Daniela Floroian |
Prezentare lucrări ,,Rolul și funcțiile bibliotecii publice în comunitate”
– invitat: conf. univ. dr. Anca Sârghie- Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu – invitat: dr. în știință Florin Bogdan – Muzeul Național al Unirii |
Vizită la Biblioteca documentară ,,Bethlen Gabor”
Vizită la Biblioteca ,,Liviu Rebreanu” Aiud |
Bibliotecarul public și cultura informației. Soluții și perspective de dezvoltare a comunității
– Mesaj instituțional de Ziua Națională a Bibliotecarului- Silvan Stâncel, manager – Prezintă: Felicia Colda, președinte ANBPR Filiala Alba – Prezintă: Alin Florea, director Biblioteca Municipală „Liviu Rebreanu” Aiud |
Cartea – pilon al vieții culturale a comunității – Prezentări de carte apărute sub egida Centrului Cultural ,,Liviu Rebreanu” din Aiud
– prezintă: Despina Stanciu – președinte ASTRA, Despărțământul „Ovidiu Hulea” Aiud – prezintă: Ioan Hădărig – manager Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud |
Decernare de diplome aniversare
Moment folcloric susținut de Ansamblul folcloric ,,Doina Aiudului”, coordonator Nicolae Moldovan Moment de muzică folk pe versurile lui Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Radu Gyr, Adrian Păunescu, susținut de Marius Moga Expoziție de fotografie artistică ,,Aiudul – Călătorie în timp”, proiect realizat de Robert Lixandru |
Proiectul face parte din Programul 8.IDENTITATE ȘI VALORI CULTURALE/8.10 Ziua Bibliotecarului din România în corelare cu 6.PREGĂTIRE ȘI ÎNDRUMARE METODOLOGICĂ/6.2. Reuniuni științifice de profil din Programul minimal pe anul 2018.
Din anul 1995, la iniţiativa UNESCO, în întreaga lume se marchează în data de 23 aprilie Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, având drept scop promovarea dreptului şi libertăţii lecturii, iar ca deviză „Lectura pentru toţi”. Este o dată simbolică pentru literatura universală deoarece în această zi, în anul 1616, au murit Cervantes şi Shakespeare și tot la această dată s-au născut ori s-au stins din viață scriitori celebri, precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov sau Josep Pla.
Plecând de la premisa că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a bibliotecarilor, în 1998 Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România a adăugat la sărbătoarea internaţională a cărţii din 23 aprilie și Ziua Națională a Bibliotecarului din România decretată legal prin HG nr. 293/14.04.2005.
Știri
Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei
Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1
Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.
Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.
Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.
Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.
Știri
Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire
Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea
Știri
29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România
Zi dedicată în România veteranilor de război
Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.
Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.
În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.
Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.
De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.
Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.
sursa: agerpres.ro
-
Știriacum 7 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 7 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum o zi
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 22 de ore
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază