Rămâi conectat

Social-Economic

Propuneri de îmbunătățire a sistemelor de avertizare în cazul avioanelor

Publicat

în

Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să pună la punct sisteme mai bune de avertizare privind riscurile la care se expun avioanele care trec deasupra unor zone de conflict. Citește mai mult pe radiounirea.ro

Este principala recomandare a unui grup de lucru format la nivel comunitar după prăbuşirea în iulie 2014 a unui avion malaezian în estul Ucrainei. Au murit atunci toate celor 298 de persoane aflate la bord. Creat în septembrie anul trecut, la finalul unei reuniuni la Bucureşti, grupul de lucru a fost format din reprezentanţi ai Comisiei Europene, oficiali ai unor autorităţi naţionale ale aviaţiei civile şi din membri ai Agenţiei europene de Siguranţă a aviaţiei. Raportul întocmit de acest grup a încercat să identificile mijloacele prin care pot fi evitate noi catastrofe de genul celei din vara anului 2014, când au murit toate cele 298 de persoane aflate la bordul avionului malaezian.

Aparatul efectua o cursă de la Amsterdam, Olanda, către capitala malaeziană, Kuala Lumpur, când s-a prăbuşit în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, afectată la acea vreme de un conflict armat între forţele guvernamentale şi separatiştii pro-ruşi. Procurorii olandezi, care s-au ocupat de caz, au anunţat în octombrie anul trecut că avionul s-a dezintegrat în aer după ce a fost lovit de o rachetă de fabricaţie rusească, lansată din regiunile controlate de separatişti.

Raportul, întocmit acum de grupul de lucru, recomandă statelor membre ale Uniunii Europene să pună la punct sisteme naţionale capabile să evalueze riscurile pentru aviaţia civilă din culoarele de zbor care trec deasupra unor zone de conflict. Informaţiile ar trebui comunicate rapid companiilor de transport aerian, dar şi călătorilor.

Documentul cuprinde şi o recomandare pentru serviciile de informaţii, invitate să dea publicităţii date despre zonele de conflict şi potenţialele ameninţări la adresa siguranţei transportului aerian civil. Ameninţarea teroristă rămâne ridicată în viitorul apropiat, punctează şi comisarul european pentru transport, Violeta Bulc, care spune că siguranţa aviatică rămâne una din priorităţile mandatului său.

Raportul grupului de lucru va fi trimis preşedinţiei olandeze a Uniunii Europene, care va decide calea de urmat pentru luarea celor mai bune măsuri de asigurare a siguranţei culoarelor de zbor.

Sursa: romania-actualitati.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Concurs pentru încadrare directă la ISU Alba: Câte posturi sunt disponibile

Publicat

în

Încadrare directă prin concurs la ISU Alba

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba s-a demarat procedura de ocupare  prin încadrare directă pentru 5 posturi de execuție.

Acestea sunt:

1 post de ofițer specialist I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;

1 post de ofițer specialist II în cadrul Inspecției de Prevenire – Avizare-autorizare;

1 post de ofițer I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;

1 post de ofițer I în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților;

1 post de subofițer, asistent medical principal,  în cadrul Centrului Operțional – Asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat

Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot apela numărul de telefon 0258.810.411, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Publicat

în

Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.

Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică.  Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.

În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba

Publicat

în

Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști

Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.

Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.

Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba