Administrație
Proiectul ”Seniori activi și fericiți prin Centrul de zi pentru persoane vârstnice Alba Iulia”, pe ordinea de zi a ședinței CL din 30 aprilie

Direcţia de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, în calitate de furnizor de servicii sociale acreditat, a depus pentru finanţare în cadrul PROGRAMULUI OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiţii
- Obiectivul specific 4.4 BUNICII COMUNITĂŢII Servicii sociale şi socio-medicale pentru persoane vârstnice, BUNICII COMUNITĂŢII Servicii sociale şi socio-medicale pentru persoane vârstnice, Proiectul ’’SENIORI ACTIVI ŞI FERICIŢI PRIN CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE ALBA IULIA” Obiectivul general al proiectului constă în reducerea numărului de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile (vârstnici) din Alba Iulia prin furnizarea unor servicii sociale si socio-medicale, kinetoterapie, precum si de organizare de evenimente in cadrul Centrului de zi pentru vârstnici, consiliere socială, juridică. Acest obiectiv se va realiza prin organizarea de activitati specifice, care să răspundă nevoilor a 165 de persoane vârstnice din municipiul Alba Iulia, pe o perioadă de 30 luni. Scopul furnizării serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice din Municipiul Alba Iulia constă în prevenirea situaţiilor de dificultate şi dependentă în vederea menţinerii acestor persoane în mediul propriu de viata şi creşterea calităţii vieţii. în data de 31.03.2020 s-a semnat Contractul de finanţare nr. POCU/436/4/4/125398, cod SMIS 125398 înregistrat la OIR POSDRU Regiunea CENTRU cu nr. 4275/31.03 .2020 pentru proiectul ’ SENIORI ACTIVI ŞI FERICIŢI PRIN CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE ALBA IULIA”. Dată începere proiect: 1.04.2020. în conţinutul cererii de finanţare, la echipa de implementare s-a nominalizat şi bugetat asistentul financiar si asistentul administrativ, cu atribuţii în implementarea proiectului, însă aceste funcţii nu sunt cuprinse în Statul de funcţii aprobat prin HCL 356/2018. Deasemenea postul de medic va fi
desfinţat din statul de funcţii deoarece serviciile medicale din cadrul proiectului sunt finanţate ca servicii extemalizate. în vederea implementării proiectului aşa cum a fost depus spre finanţare propunem modificarea şi completarea Statului de funcţii al Unităţii de Management a Proiectului ” SENIORI ACTIVI SI FERICIŢI PRIN CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE ALBA IULIA” astfel:
- înfiinţarea a două posturi: 1 asistent financiar si 1 asistent administrativ
- desfiinţarea postului de medic.
Deasemenea, se propune modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Unităţii de Management a Proiectului ” SENIORI ACTIVI ŞI FERICIŢI PRIN CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE ALBA IULIA”, respectiv modificarea şi completarea Structurii organizatorice cu un post de „asistent financiar” şi un post de „asistent administrativ” şi desfinţarea postului de medic. Având în vedere că din eroare s-au trecut 2 funcţii în HCL 99/2020, care nu sunt finanţate prin proiectul prezentat mai sus, prin urmare se propune modificarea HCL 356/2018 conform prezentului proiect de hotărâre iar Hotărârea nr.99/30.03.2020 îşi încetează aplicabilitatea cu data adoptării prezentei hotărâri.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propunem luarea în dezbatere şi adoptarea de către Consiliul Local Alba Iulia a Proiectului de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 356/2018 privind participarea Direcţiei de Asistenţă Socială în cadrul PROGRAMULUI OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiţii 9.ii, Obiectivul specific 4.4 BUNICII COMUNITĂŢII Servicii sociale şi socio-medicale pentru persoane vârstnice pentru depunerea proiectului ’ SENIORI ACTIVI ŞI FERICIŢI PRIN CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE ALBA IULIA”
Administrație
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana)
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana), a anunțat Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
Marius Hațegan a revenit pe acest șantier în cursul zilei de miercuri, împreună cu colegul său Ciprian Gatea de la Serviciul de Drumuri Județene.

Administrație
Lucrările la noua Grădiniță 16 din Alba Iulia, recepționate: Din toamnă, spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia au fost recepționate: Spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia, prima construită de la zero de Primăria Alba Iulia, au fost finalizate, recepția fiind realizată luni, 24 martie 2025. Din toamnă, 160 de preșcolari vor beneficia de spații moderne și europene.
După 33 de ani în care a funcționat la parterul unei clădiri a Colegiului „Alexandru Domșa”, improprie din punct de vedere al condițiilor și a spațiului insuficient, cu ajutorul primăriei, grădinița cu program prelungit nr.16 din Alba Iulia, are o locație proprie. Grădinița are două structuri arondate, respectiv grădinița cu program prelungit nr. 14 și grădinița cu program prelungit Bărăbanț.

Administrație
Reîncep lucrările de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
Acestea au fost iniţiate în septembrie 2024 şi sistate în perioada de iarnă.
Este vorba de un tronson cu o lungime totală de 5097 metri, între localitatea Sebeș, intersecția cu DN7 de la km 0+038 și intersecția cu drumul județean DJ 705B, la km 5+152.

creşterea mobilităţii populației din zonele deservite către zone urbane din județul Alba, cum ar fi Municipiul Sebeș, importantă zonă dezvoltată economic, puternic industrializată
diminuarea poluării prin scăderea cantităților de noxe și a prafului generat de traficul auto
reducerea duratei de deplasare prin creşterea vitezei medii de deplasare
posibilitatea circulaţiei pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp, în condiţii de siguranţă şi confort
dezvoltarea economică a zonei
crearea de condiţii îmbunătățite de tranzit pentru posibili noi investitori din zonă