Social-Economic
Proiect de lege pentru românii cu credite în franci elveţieni
Află mai multe, de pe radiounirea.ro, despre proiectul de lege pentru românii cu credite în franci elveţieni.
Conversia creditelor în moneda naţională cu o reducere de cel puţin 25%: Asta vor românii care au credite în franci elveţieni. Mai mult, ei cer statului să garanteze pentru ei cu trei miliarde de lei. Sunt principalele revendicări ale persoanelor cu astfl de credite, după ce ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, le-a cerut o nouă formă a proiectului de lege privind conversia împrumuturilor.
Proiectul de lege pentru conversia creditelor imobiliare din valută în lei, iniţiat pe vremea când ministru al Finanţelor era Darius Vâlcov, prevede un discount de 15% şi un plafon de garantare din partea statului de 1 miliard de lei. Însă, după întâlnirea de săptămâna trecută cu actualul ministru, Eugen Teodorovici, debitorii propun modificări ale respectivului proiect. Printre altele, cer un discount din partea băncilor de 25% din valoarea în lei după conversia împrumutului, garantarea de către stat cu trei miliarde de lei şi aplicarea reducerii pentru atât pentru creditele imobiliare, cât şi pentru cele ipotecare sau de nevoi personale.
„Am cerut să se aplice şi creditelor care au externalizate nu doar celor care au rămas în portofoliile băncilor având în vedere că nu e nicio vină a consumatorului. S-a făcut fătă acceptul şi în unele cazuri fără notificarea consumatorilor”, a afirmat Alin Iacob, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare.
Citește și Controale la băncile care au acordat credite în franci elveţieni
Dacă ministrul Teodorovici va fi de acord cu modificările, proiectul va fi trimis la Banca Naţională, apoi la bănci, iar mai apoi, va intra in dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Peste 70.000 de români au credite în franci elveţieni, iar după ce cursul francului a sărit pragul de 4 lei la începutul anului, ratele lunare li s-au dublat sau chiar triplat. Nici cei cu împrumuturi în euro nu o duc mai bine.
Dacă în 2005 un euro era 3,62 lei, în prezent e cotat la 4,47 lei.
Potrivit ministrului Finanţelor Publice, proiectul de lege privind conversia creditelor va ajunge în Parlament la toamnă.
Sursa:realitatea.net
Social-Economic
Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.
Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.
Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică. Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.
În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.
Social-Economic
Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba
Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști
Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.
Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.
Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 14 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 6 ore
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază