Rămâi conectat

Știri

Programele Rabla, Clasic și Plus, vor începe pe 18 mai

Publicat

în

Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”- vor putea fi accesate de către persoanele fizice şi juridice începând din 18 mai, mai devreme cu o lună decât în 2016, a anunţat în conferinţa de lansare a celor două programe guvernamentale, ministrul mediului Graţiela Gavrilescu. 

„Este un moment extrem de important atât pentru Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului pentru Mediu, cât şi pentru românii care aşteaptă cele două programe. Am promis că atât «Rabla Clasic», program aflat la a 13-a ediţie, cât şi «Rabla Plus» vor avea proceduri rapide. Românii persoane fizice şi juridice pot accesa cele două programe începând de joi, 18 mai”, a subliniat Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, subvenţia acordată în cadrul programului „Rabla Plus” pentru maşinile sută la sută electrice este de 10.000 de euro. Un calcul simplu arată că, în acest an, pot fi achiziţionate prin acest program maximum 100 de autovehicule electrice, scrie capital.ro.

Citește și La fiecare autoturism nou au fost înscrise şase vechi, în primele patru luni

„Noutatea în acest program este că persoanele care vor să acceseze finanţare prin «Rabla Plus» şi au acasă o maşină mai veche de opt ani nu trebuie neapărat să o caseze. Ei pot merge direct la dealer şi să solicite subvenţia de 10.000 de euro. În schimb, cetăţenii care au acasă o maşină mai veche de 8 ani şi vor să o caseze, pot adăuga la cei 10.000 de euro, încă 6.500 de lei obţinuţi din casare”, a explicat ministrul mediului. Oficialul a precizat, totodată, că în cazul achiziţiei de maşini hibrid plug-in se va acorda în acest an o subvenţie de 4.500 de euro. La această sumă se pot adăuga încă 6.500 de lei în cazul în care beneficiarul doreşte să îşi caseze maşina mai veche de 8 ani”, a menţionat ministrul Mediului.

Pe de altă parte, pentru programul „Rabla Plus” valoarea voucherului acordat în 2017 rămâne la 6.500 de lei, similar  cu cel din 2016 şi 2015.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba