Rămâi conectat

Administrație

Primarul Gabriel Pleșa, la Unirea FM: Toate garajele din Alba Iulia vor deveni istorie, se vor demola. Mai puțin de 30% sunt folosite pentru autoturisme, restul sunt locuri de depozitare

Publicat

în

Toate garajele din Alba Iulia vor deveni istorie. Mai puțin de 30% din aceste garaje sunt folosite pentru autoturisme, potrivit edilului albaiulian, Gabriel Pleșa.

Toate garajele din Alba Iulia vor deveni istorie. Edilul albaiulian, Gabriel Pleșa, a declarat la Unirea FM că se va demola tot ce înseamnă garaj și nu vor mai prelungi nici un contract de concesiune.

Primarul municipiului Alba Iulia a precizat la Unirea FM că mai puțin de 30 la sută din aceste garaje sunt folosite pentru autoturisme, restul sunt folosite acum drept locuri de depozitare. E o soluție care este necesară iar cei care au acum aceste garaje vor putea să își cumpere mai apoi un loc de parcare.

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa: ”Din păcate, între blocuri nu mai ai unde parca. Am început deja cu garajele din spate de la Electrica. Vom dărâma tot ce este garaj. Nu mai prelungim niciun contract de concesiune. Vom elibera acele zone. Avem experiența, așa cum am spus, cu parcarea nouă, făcută în piața Consiliului Europa dar și cu cele 18 baterii de garaje din spatele Liceului Domșa, pe care le vom demola și de unde va rezulta undeva la 32 de locuri de parcare. Se dovedește că demolând aceste garaje rezultă mai multe locuri de parcare. Plus locurile în sine, care se eliberează între blocuri. Din toate cercetările noastre, mai puțin de 30 la sută din aceste garaje sunt folosite ca și garaje. Sunt foarte multe în care se depozitează lucruri. Trebuie redate domeniului public și folosite ca atare. Pentru că niciodată spațiul dintre locuri, trama stradală moștenită, nu putem modifica. Nu avem unde pe orizontală să ne extindem decât dacă reevaluăm domeniul public dintre blocuri. E o soluție care e imperios necesară, la această oră, în Alba Iulia.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț

Publicat

în

În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public

Au început lucrările aferente proiectului „Modernizarea sistemului de iluminat public in comuna Stremț”, proiect prin care a fost obținută de la Fondul de Mediu suma de 999.936, 52 lei finanțare nerambursabilă.
Anunțul a fost făcut de primarul Traian Ștefan Popa.
Prin acest proiect se va moderniza iluminatul public pe tronsonul drumului Stremț – Geoagiu de Sus – Valea Mănăstirii.
„Totodată suntem în curs de obținere a unei noi finanțări, tot prin Fondul de Mediu, de aceeași valoare, prin care se va moderniza iluminatul public pe străzile din comuna Stremț”, a precizat edilul.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj

Publicat

în

Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor

Proiectul de relocare în subteran a cablurilor de energie electrică și comunicații (internet, tv și telefonie) va continua pe alte șase străzi din municipiul Blaj: Clujului, Simion Bărnuțiu, Tudor Vladimirescu 1 și 2, Episcop Ioan Lemeny și Mitropolit Andrei Șaguna.
Prima stradă care va beneficia de relocarea în subteran a cablurilor este strada Clujului, lucrările urmând să înceapă în următoarele trei luni. Celelalte cinci străzi vor fi finalizate până la mijlocul anului 2025. Pe lângă relocarea cablurilor în subteran, vor fi montați stâlpi noi de iluminat, iar iluminatul public se va face pe LED.
„„Îngroparea” cablurilor este o necesitate pe care Blajul și-a asumat-o ca deziderat urban, în urmă cu șase ani. Procesul a fost accelerat în ultimii 4 ani, când am reușit să relocăm în subteran 57,8 kilometri de cabluri, în total având peste 70 de kilometri de cabluri de energie electrică și comunicații relocate în subteran.
Această investiție majoră, care duce Blajul și mai aproape de standardele europene, nu ar fi fost posibilă fără excelenta colaborare dintre administrația blăjeană și compania Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba și îi mulțumesc directorului Marius Ceteraș pentru sprijin!”, a transmis primarul Gheorghe Valentin Rotar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj

Publicat

în

Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului

S-a început, prin intermediul Serviciului Public de Gospodărie Comunală, plantarea de chiparoși pe străzile municipiului Blaj.
În prezent, se completează locurile existente și se fac noi plantări în zona blocurilor de pe strada Gheorghe Barițiu, pe strada Tudor Vladimirescu 1 și la intrarea dinspre Sâncel. În total, vor fi 1.500 de chiparoși.
Potrivit reprezentanților administrației locale, pe lângă aspectul estetic deosebit, prin proprietățile sale, acest arbore ornamental asigură o mai bună calitate a aerului din Blaj.
În context primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, a evidențiat rolul deosebit pe care Serviciul Public de Gospodărie Comunală, condus de Claudiu Păcurar, îl are în administrarea Blajului, fiind un vector important în dezvoltarea comunității, prin lucrările pe care le execută: întreținerea și extinderea spațiilor verzi, administrarea iluminatului public, reparații trotuare și clădiri, măturatul străzilor, servicii de deszăpezire și desinsecție, etc.
„Sunt servicii pe care nu le-am externalizat și care, datorită activității Serviciului Public de Gospodărie Comunală, degrevează bugetul local al Blajului de cheltuieli suplimentare în valoare de aproximativ un milion de euro pe an!”, a subliniat edilul din Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba