Administrație
Primarul din Alba Iulia la ”Forumul primarilor 2022” de la Geneva
Prezență a edilului albaiulian la ”Forumul primarilor 2022” de la Geneva
În această săptămână primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a participat la una dintre cele mai importante și, totodată, interesante întâlniri cu experți, oameni de administrație sau reprezentanți ai societății civile din întreaga lume, fiind și singurul primar din România prezent la ediția din acest an a ”Forumului primarilor 2022”.
Desfășurat la Geneva (Elveția), acesta a fost un context perfect pentru a lega noi relații cu administrații publice locale din Europa, dar și de pe celelalte continente ale globului pământesc, având runde susținute de întrevederi cu primari din Spania, Portugalia, Austria, Olanda, Irlanda, Canada, Franța, Suedia, dar și cu primarul orașului Boston (SUA).
Potrivit edilului albaiulian, exemplele de bune practici împărtășite de toți cei prezenți sunt de natură să deschidă calea spre sisteme inovative de management, dar și spre neutralitatea climatică propusă a fi atinsă de UE până în 2050.
Sunt pași mulți și importanți, care schimbă orașe și mentalități, iar Alba Iulia poate și trebuie să fie tot mai pregătită pentru ceea ce viitorul și tehnologia ne vor pune în față, spune primarul Gabriel Pleșa.
Administrație
Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț
În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public
Administrație
Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj
Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor
Administrație
1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj
Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului
-
Știriacum 7 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 7 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum o zi
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum o zi
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază