Premierul s-a aflat vineri la Alba Iulia, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale din zona Roșia Montană – Munții Apuseni, cărora le-a prezentat mecanismul de sprijin elaborat de Guvern pentru dezvoltarea integrată a zonelor-pilot de intervenție, care vizează și această fostă zonă minieră mono-industrială.
Printre altele, autoritățile pregătesc pentru zona Roșia Montană – Munții Apuseni, care înglobează localități din județele Alba și Hunedoara, o schemă de ajutor de stat care vizează investiții de dimensiuni mici și medii, între 1 și 5 milioane de euro, care va intra în vigoare în 2017,transmite agerpres.
Întrebat dacă exploatarea aurului la Roșia Montană mai este o prioritate, premierul a răspuns că nu, pentru că se știe care este situația proiectului minier ce propunea exploatarea zăcământului din zonă.
Păi nu, pentru că știți care este situația cu proiectul respectiv. Pe de altă parte, Ministerul Culturii a decis să propună un proiect pentru protecția în patrimoniul UNESCO a unei zone de acolo, unde a fost o exploatare auriferă și unde avem un patrimoniu care cred că este foarte important să fie valorificat. Dar cum spuneam, încercăm să găsim modalitatea prin care acolo unde se poate face exploatare minieră respectând legislația, Legea minelor și celelalte legi ale țării, să putem să le facem. Să nu se excludă una pe alta, dar respectând legile în primul rând și respectând resursele pe care le avem acolo”, a spus Cioloș.
Întrebat dacă există o perspectivă pentru exploatarea aurului de la Roșia Montan în planurile Guvernului, Cioloș a spus că nu poate da un răspuns la această întrebare, însă a precizat că nu este prioritatea Executivului acum.
„Nu pot să vă dau un răspuns acum. Nu este prioritatea noastră acum. Prioritatea noastră este să luăm ceea ce se poate face acum, să punem împreună resursele respective și să le putem valorifica”, a mai spus Cioloș.
Premierul a precizat că în momentul de față există totuși exploatări miniere în zona Roșia Montană care funcționează, dând exemplul exploatării de cupru și precizând că în această zonă va trebui rezolvată problema poluării.
La sfârșitul lunii octombrie, ministrul Culturii, Corina Șuteu, anunța, pe pagina sa de Facebook, că situl Roșia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, marcând astfel un prim pas făcut în direcția unei eventuale propuneri pentru a intra pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.
La scurt timp, secretarul de stat Oana Bogdan a anunțat, într-o conferință de presă, că Ministerul Culturii negociază trecerea Muzeului Mineritului de la Roșia Montană în subordinea sa.