Povestea turlei bisericii din secolul al XVIII-lea, de la Geamăna, care se încăpățânează să se vadă încă deasupra lacului galben

Exploatările miniere au lăsat urme adânci în România. Cândva, Geamăna era un sat ca oricare altul din Apuseni.

S-a stins încet sub marea de deşeuri provenite de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Localnicii au fost obligaţi să se mute departe de vatra satului ca să scape de invazia sterilului, care în timp le-a acoperit biserica şi le-a înghiţit cimitirul și casele.

1980 a fost anul care a marcat începutul sfârşitului pentru comunitatea din satul Geamăna. La Roşia Poieni începea exploatarea celui mai mare zăcământ de cupru din România și al doilea ca mărime din Europa.

Sterilul, amestecul rezultat în urma exploatării minei de cupru, ar fi trebuit depozitat în locuri special amenajate. Era prea scump şi complicat, însă, aşa că autorităţile vremii au preferat să deverseze reziduurile direct în Valea Șesii. Treptat, iazul a tot crescut, dar pământul devenea tot mai arid și copacii începeau să se usuce.

Iniţial, oamenilor li s-a pomis că vor fi mutaţi într-un sat nou, la 7 kilometri de Geamăna. În cele din urmă au primit bani puţini şi terenuri la peste 100 de kilometri de casă. Însă tot mai mulți au fost nevoiți să se mute. Otrava acidă înainta amenințător.

În cele din urmă, satul Geamăna a fost şters de pe faţa pământului de sterilul de la Roşia Poieni. Locuințele oamenilor, biserica și cimitirul satului Geamăna au dispărut sub ape. Singura dovadă a faptului că în această zonă a existat cândva un sat în care au locuit peste 200 de familii este o biserică, mai exact turla bisericii, căci doar atât a mai rămas din ea. Totul s-a pierdut sub milioane de metri cubi de deşeuri provenite de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Din satul mândru şi frumos cândva a mai rămas doar un peisaj straniu, apocaliptic, în culori ireale.

Iazul de la Valea Şesii, cum îl ştiu localnicii, este amenajat între doi versanţi şi are 130 de hectare. Lacul creşte cu fiecare an ce trece, iar mâlul adus de la exploatarea de cupru din Roșia Poieni se scurge neîntrerupt printr-o ţeavă imensă. Deşeurile sunt zăgăzuite de un singur baraj, iar pericolul creşte de fiecare dată când plouă abundent în zonă.

În anul 2015 mai trăiau aici în jur de 20-30 de persoane, dar în curând satul va fi înghiţit complet de steril şi nu va mai rămâne nicio amintire.

Rezerva de cupru de la Roșia Poieni este estimată la peste un miliard de tone, iar mina a aparţinut după Revoluție unei societaţi de stat, Cuprumin Abrud. Exploatarea este oprită acum, dar lacul tot crește.

După atâția ani, turla bisericii din secolul al XVIII-lea se încăpățânează să se vadă încă deasupra lacului galben, înghețat în aceste zile.

Sursa:digi24.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE