Rămâi conectat

Știri

Peste 14.000 de nașteri și peste 21.000 de decese, în iunie 2021: Populația României, în declin

Publicat

în

În iunie 2021, în România s-au născut 14.877 de copii, număr cu 639 mai mic comparativ cu luna iunie din 2020, potrivit INS

De asemenea, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), numărul deceselor a fost cu 334 mai mare decât în luna iunie 2020.

Conform INS, în iunie 2021 s-a înregistrat naşterea a 14.877 copii, cu 1353 mai mulţi copii decât în luna mai 2021. Numărul deceselor înregistrate în iunie 2021 a fost de 21.337 (11157 bărbați și 10180 femei), cu 3190 decese (1707 bărbați și 1483 femei) mai puţine decât în luna mai 2021. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iunie 2021, a fost de 75 copii, în creştere cu 15 faţă de luna mai 2021.

„În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie și decembrie față de aceleași luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creștere a numărului de decese, după creșterile din lunile noiembrie și decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător, care a continuat şi în luna iunie 2021, dar cu valori încă superioare celor din lunile corespunzătoare ale anului precedent”, arată specialiștii INS.

În luna iunie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8948 decese, reprezentând 41,9% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 5201 decese, reprezentând 24,4% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 4144 decese (19,4%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (66 decese), 20-29 ani (83 decese) și 0-4 ani (94 decese).

„Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna iunie 2021 a fost mai mic cu 639 comparativ cu aceeaşi lună din 2020. Sporul natural a fost negativ atât în luna iunie 2021 (-6460 persoane), cât şi în luna iunie 2020 (-5487 persoane). Numărul persoanelor care au decedat în luna iunie 2021 a fost cu 334 mai mare faţă de luna iunie 2020”, a transmis marți INS.

După primele trei cauze principale de deces, în luna iunie 2021, faţă de luna iunie 2020, s-au înregistrat cu 446 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, cu 120 mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator, dar cu 356 mai puţine decese având cauză principală tumorile. Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic în luna iunie 2021, decât cel înregistrat în luna iunie 2020.

În luna iunie 2021, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10567 persoane (5527 bărbaţi şi 5040 femei), iar în mediul rural decesul a 10770 persoane (5630 bărbaţi şi 5140 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 308 persoane (128 bărbaţi şi 180 femei) în mediul urban și cu 26 persoane (mai puţin cu 142 bărbaţi, dar mai mult cu 168 femei) în mediul rural.

Sporul natural s-a menţinut negativ (-6460) în luna iunie 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.

Totodată, în luna iunie 2021, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11505 căsătorii, cu 1853 mai multe decât în luna mai 2021. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2250 în luna iunie 2021, cu 74 mai multe decât în luna mai 2021.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

în

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România

Publicat

în

Zi dedicată în România veteranilor de război

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.

Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

sursa: agerpres.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba