Sport
Performanță excelentă pentru juniorul albaiulian Mihnea Costachi la turneul de mari maeștri organizat la Mediaș
Performanță excelentă pentru juniorul albaiulian Mihnea Costachi la turneul de mari maeștri organizat de Romgaz marți la Mediaș.
Deși venea după două săptămâni extenuante, în care a participat la Superliga națională pe echipe și la Openul International al României de la Alba Iulia, competiție în care s-a clasat pe un excelent loc 4, iar în plus a dat și câteva teze la școală în diminețile în care nu au fost programate meciuri la turneul de la Alba Iulia, Mihnea a avut o evoluție excelentă la Mediaș, clasându-se pe locul 3 într-un turneu foarte puteric în care dintre cei 10 jucători prezenți la start, 7 au avut titlul de mare maestru internațional.
În cele 9 jocuri elevul Colegiului Național „Horea, Cloşca și Crişan ” din Alba Iulia a obținut 5 victorii cu marii maeștri internaționali Ciprian Nanu, învingătorul oarecum surprinzător al turneului, un specialist al probelor rapide, Mihail Marin, un component de bază al naționalei României în ultimii 30 de ani, Vadim Shishkin (Ucraina) și cu maeștrii Şandor Petruț și Maria Yugina (Rusia), a remizat cu marii maeștri internaționali Andrei Istrățescu și Marius Manolache, dar a și pierdut două jocuri cu marii maeștri internaționali AlexeI Fedorov (Belarus) și Vladislav Nevednichy.
Iată clasamentul final al competiției: 1.Nanu 7p, 2.Istrățescu 6,5 p 3.Costachi 6p 4-5.Fedorov, Marin 5p 6-7.Nevednichy, Şandor 4,5p 8.Manolache 3,5p 9.Shishkin 3p 10.Yugina 0p
Pentru Mihnea Costachi anul competițional este încă departe de a se fi încheiat. Juniorul albaiulian va participa la începutul lunii decembrie la Campionatele Naționale de șahiști. rapid și blitz care se vor desfășura la București, după care la mijlocul lunii decembrie va juca în Polonia la Campionatele Europene de șah rapid pentru seniori.
Sport
CIL Blaj, pas mare spre titlul de campioană a ligii a patra din Alba
Pas mare spre titlul de campioană în Alba pentru CIL Blaj
CIL Blaj a câștigat derby-ul rundei a 24-a și a făcut un pas mare spre titlul de campioană a celui de-al patrulea eșalon.
În partida de pe teren propriu, de pe Stadionul „CIL-Veza”, cu CS Ocna Mureș scorul a fost 3-1 în favoarea echipei din „Mica Romă”.
Pentru învingători au marcat Ciugudean, Tomuța și Mihu. Golul echipei din Ocna Mureș a fost înscris de Vali Drăgan din lovitură de la 11 metri.
CIL Blaj va juca în următoarea etapă în deplasare cu Hidro Mecanica Șugag, adversară și în sferturile de finală ale fazei județene a Cupei României.
sursa: Ziarul Unirea
Sport
Titlu național la volei feminin cucerit de CSO Voluntari la Blaj
Titlu național la volei feminin cucerit de CSO Voluntari la Blaj
CSO Voluntari a cucerit, la Blaj, primul titlu național la volei feminin din istoria sa.
După două succese pe teren propriu în finala Diviziei A1 cu Volei Alba Blaj, echipa din județul Ilfov a câștigat și meciul al treilea al ultimului act din campionatul național.
Pe seturi, în „Alba Blaj Arena”, scorul final a fost 3-1 în favoarea noii campioane.
CSO Voluntari a primit, în „Mica Romă”, din partea conducerii Federației Române de Volei, și trofeul și medaliile cuvenite.
foto: facebook Federatia Romana de Volei
Sport
Atomic Blaj, debut la minibaschet masculin cu rezultate de apreciat la Festivalul Regional
Debut la minibaschet masculin cu rezultate de apreciat pentru Atomic Blaj
Echipa Atomic Blaj a avut parte de un debut pozitiv la nivelul baschetului competițional juvenil.
Echipa din „Mica Romă” a participat la prima ediție a Festivalului Regional de minibaschet, la Brașov, în „Zeiden Arena”. În fapt a fost prima participare oficială a unei echipe din Blaj la o competiție organizată de Federația Română de Baschet. Atomic Blaj, formație pregătită de Andreea Ioana Beldian, a reușit rezultate notabile la competiția de sub Tâmpa, turneu care a avut la start 34 de echipe de minibaschet din Alba, Brașov, Sibiu și Vâlcea.
La feminin a fost LPS Alba Iulia, iar la masculin Atomic Blaj, care a obținut 3 victorii în cele 5 întâlniri disputate (adversari au fost Andu Galben Brașov, Perform Mediaș, Mini Hoops Brașov, Kids Tâmpa Brașov și Andu Sibiu Negru).
„Înființarea secției de baschet și afilierea clubului nostru la F.R.de Baschet, împreună cu proiectul de regionalizare al federației de baschet, diversifică oferta locală privind practicarea unei ramuri sportive la nivelul zonei Blaj. Înscrierile sunt în continuare deschise la nivelul grupelor de babybaschet și minibaschet”, a transmis Dan Balu, fondator și președinte la Atomic Blaj.
-
Știriacum 7 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 7 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 3 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 zile
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum o zi
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază