Știri
Percheziţii la Hexi Pharma și în spitalele din 21 de județe: Vizat a fost și Alba
Poliția Română a descins sâmbătă la 25 de unități sanitare din București și alte 21 de județe, de unde ridică probe și înscrisuri, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, informează IGPR. Surse judiciare au precizat că perchezițiile au loc la mai multe adrese ale HExi Pharma, dar și la locuința patronului Dan Condrea.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din țară, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice — IGPR, desfășoară o acțiune în mai multe județe din țară, la unități spitalicești, pentru ridicarea de probe și înscrisuri.
Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor (faptă prevăzută de art. 352 din Codul penal) și de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse (faptă prevăzută de art. 357 din Codul penal), sub coordonarea procurorilor din cadrul PÎCCJ, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății.
„Sunt efectuate descinderi la 25 de unități sanitare din București și alte 21 de județe. Totodată, sunt puse în aplicare 4 mandate de percheziții domiciliare în București și Ilfov, la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale”, precizează sursa citată.
Conform acesteia, la activități participă 152 de polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și specialiști criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, polițiști de investigare a criminalității economice, de ordine publică și specialiști criminaliști din cadrul DGPMB și de la inspectoratele de poliție ale județelor Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea.
Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală in rem pentru „zădărnicire a combaterii bolilor” şi „falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse” în cazul dezinfectanţilor din spitale, a anunţat, miercuri, Parchetul General printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, „pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal având ca obiect informaţiile vehiculate în spaţiul public privind dezinfectanţii produşi de o firmă autohtonă utilizaţi în unităţile sanitare”.
Sursa:realitatea.net
Știri
Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții
Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții
Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiți „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști.
Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămâna a primit numele de Săptămâna Luminată.
În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „hărți”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioadă cuprinsă între Învierea Domnului și Duminică Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), avem „dezlegare la peste”.
De la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălțarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor: „Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: „Hristos a înviat!” și răspund: „Adevărat a înviat!”
În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea şi nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice. Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii.
Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă. O veche tradiție aminteşte că femeile care nu respectă tradiția vor atrage în casa lor ghinioanele, iar în familia respectivă, gospodina nu va avea ” ce să pună pe masă” tot anul.
Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile Paști, de Rusalii, conform creștinootodox.ro.
Știri
A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc
Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia
Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.
Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.
Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).
Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.
Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.
Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.
Știri
Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor
Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți
-
Știriacum 2 zile
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 2 zile
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum 6 zile
Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor
-
Divertismentacum 7 zile
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum 2 zile
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte
-
Știriacum 2 zile
Prăgșorul, obicei de Paști vechi de peste 250 de ani, în Țara Moților, la Bistra
-
Știriacum 2 săptămâni
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum o săptămână
Mai, luna florilor: De la lalea, crin și bujor, la maci, margarete și lăcrămioare, transformǎ câmpul și grădinile în adevărate oaze de frumusețe și culoare