Știri
Percheziții, în Alba, din care una la o instituţie, în cadrul unui dosar penal, care are ca obiect săvârşirea infracțiunilor de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri
Poliţiştii din Blaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, au efectuat 7 percheziţii, în județul Alba, în cadrul unui dosar penal care are ca obiect de cercetare săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri
Un bărbat a fost reţinut.
La data de 28 iulie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj şi poliţiştii Secției 5 Poliţie Rurală Blaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, au efectuat 7 percheziții domiciliare, în județul Alba, din care una la o instituţie, în cadrul unui dosar penal, care are ca obiect săvârşirea infracțiunilor de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – prezent, angajați ai unei instituţii nu ar fi înregistrat în evidenţe şi ar fi distrus, mai multe procese verbale de sancţionare contravenţională cu amendă, în valoare totală de 2.755 de lei, emise de organele de poliţie, pe numele a doi cetăţeni, din județ, fără a proceda la darea acestora în debit.
Cu ocazia perchezițiilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, documente de evidență şi înscrisuri.
Faţă de un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Tău, angajat al instituției, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca azi, 29 iulie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Polițiștii din Blaj au fost sprijiniți de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului