Social-Economic
Ortodocșii au parte de mai puține zile libere în 2015 decât angajații de alte religii. Cum îi fentează legea
În 2015, românii beneficiază de 13 zile legale libere, dintre care cinci pică în weekend. Vezi pe radiounirea.ro de ce legea îi avantajează pe angajații de alte religii.
Vestea bună este că, dintre cele opt zile libere de la stat, sunt câteva care vin în prelungirea sfârşitului de săptămână, astfel că românii vor beneficia şi de minivacanţe. Vestea proastă este că, deși legea nu face distincție între angajații de diverse religii, prin prevederile sale favorizează această categorie de salariați.
„Persoanele care aparțin altor culte religioase (inclusiv angajații crestini care nu sunt ortodocși – catolicii, baptiștii etc.) beneficiază atât de zilele libere legale creștine (ortodoxe), cât și de alte două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale”, a explicat, pentru AvocatNet.ro, Raluca Dinică, director operațional Smartree România.
Informația a fost confirmată și de ITM, cu precizarea că “«legiuitorul nu face distincție cu privire la cultele religioase creștine, iar potrivit legilor de drept, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă». Totodată, aceeași instituție scrie că «unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincții pe care legea nu le conține, iar angajații de alte religii vor beneficia de zile libere plătite în mod cumulativ și alternativ, în funcție de data calendaristică a fiecărei sărbători»”, a mai spus Raluca Dinică.
sursa: telegrama.ro
Social-Economic
Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.
Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.
Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică. Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.
În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.
Social-Economic
Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba
Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști
Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.
Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.
Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 4 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura