Rămâi conectat

Sport

Optimum Alba Iulia, victorie cu Minaur Baia Mare în ultimul meci de la turneul zonal al Ligii Elitelor U15

Publicat

în

Optimum Alba Iulia – Minaur Baia Mare 2-1

Optimum Alba Iulia a obținut, în ultima zi a competiției, a doua victorie în cadrul turneului zonal al Ligii Elitelor Under 15 la fotbal de pe Stadionul “Cetate”, 2-1 cu Minaur Baia Mare.

Elevii antrenorilor Gheorghe Bran și Ciprian Selagea au dominat copios confruntarea, au marcat prin Nicola și Hudrea și au mai lovit în trei rânduri barele, dar au trăit periculos finalul întrucât maramureșenii au redus ecartul, fiind nevoie de invervenția senzațională din prelungiri a portarului Cutean, care a respins un șut ce se îndrepta spre vinclu.

Cu 6 puncte acumulate, Optimum aștepta deznodământul ultimei dispute dintre “U” Cluj și UTA Arad (un egal al “Bătrănei Doamne” aducea calificarea). În cele din urmă, “șepcile roșii” (care au început competiția cu un eșec, 0-1, cu Optimum) au învins cu 2-0, iar 3 echipe s-au aflat la egalitate de puncte, câte 6, departajarea făcându-se în urma rezultatelor directe. Albaiulienii au ratat calificarea din pricina eșecului cu UTA (0-2), în faza semifinală calificându-se, după turneul de la Alba Iulia, ”U” Cluj și UTA Arad.

Ciprian Selagea sublinia încă din momentul calificării la turneul zonal că tot ce va urma este un bonus pentru Optimum Alba Iulia.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Aiudeanca Andreea Fleșer, campioană națională universitară la baschet feminin

Publicat

în

Aiudeanca Andreea Fleșer, campioană națională universitară la baschet feminin

Andreea Fleșer, baschetbalistă originară din Aiud, a devenit campioană națională universitară cu echipa Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Universitatea Pitești.

Turneul final s-a disputat la Oradea, cu participarea a 5 echipe, iar în finală, a fost victorie, scor 87-46 pe echipa gazdă Universitatea Oradea.

Noua campioană va reprezenta România la Campionatul European Universitar ce va avea loc în Ungaria la finele lunii iulie.

Este pentru al doilea an la rând în care sportiva în vârstă de 25 de ani participă la Europene (în 2023 a fost vicecampioană continentală în Portugalia).

Andreea Fleșer este studentă la master (management sportiv) la universitatea din Pitești, iar în perioada 24-26 mai va fi implicată în organizarea celei de-a treia ediții a Cupei „Nicușor Marcu”, la Alba Iulia.

S-a format la LPS Alba Iulia și CSU Alba Iulia sub comanda regretatului antrenor din Cetatea Marii Uniri.

Andreea Fleșer a ajuns la începutul anului 2022 la FCC Baschet UAV Arad, petrecând doi ani și jumătate la gruparea din vest, după ce a mai jucat la CSM Constanța și Universitatea Cluj. Sezonul precedent a luat bronzul și a disputat finala Cupei României, iar în campionatul recent încheiat a devenit vicecampioană națională, la fel ca în 2022.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Medalii obținute de sportivi din Alba la Campionatul European de Powerlifting

Publicat

în

Sportivi din Alba, medalii la Campionatul European de Powerlifting

La Campionatul European de Powerlifting sportivii din Alba au obținut rezultate de excepție.

Bianca Todorescu, legitimată la CS Unirea Alba Iulia, a cucerit o medalie de aur. Tot o medalie de aur a obținut și Alexandra Cazacu, legitimată de asemenea la CS Unirea Alba Iulia.

Alexandra Zamfirescu (CS Universitar din Alba Iulia) și Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia) au cucerit medalii de argint.

Toți acești sportivi sunt pregătiți de antrenorul Ovidiu Pănăzan.

Campionatele Europene de Powerlifting au avut loc în Luxemburg.

România a obținut pentru prima dată în istoria competițiilor continentale de seniori locul 3 pe echipe.

„Este de necontestat contribuția copleșitoare a ramurii de sport powerlifting la statistica rezultatelor sportive oficiale înregistrate în întreaga existența a UAT Județul Alba”, afirmă antrenorul Ovidiu Pănăzan.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia U19, în semifinalele campionatului național

Publicat

în

Calificare în semifinalele campionatului național pentru CSM Unirea Alba Iulia U19

CSM Unirea Alba Iulia a reușit o performanță extraordinară, calificarea în semifinalele Campionatului Under 19.

În sferturile de finală, pe terenul 2 al Stadionului „Cetate”, uniriștii au învins, scor 1-0 (0-0), pe CSM Reșița, campioana de anul trecut (3-0 în finală cu Kinder Constanța).

Unicul gol a fost marcat în minutul 79 de Darius Nistor, după o acțiune individuală în flancul stâng.

La meci au asistat peste 300 de spectatori.

În semifinale CSM Unirea Alba Iulia va juca în deplasare, la Sibiu, cu CSC Șelimbăr, duminică 19 mai, de la ora 12.00.

sursa: Ziarul Unirea

foto: Dan Henegar


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba