Rămâi conectat

Știri

Oamenii de la sat – mai predispuși la obezitate decât orășenii!

Publicat

în

Prestigioasa publicaţie Nature prezintă un nou articol de grup despre obezitate, la care au lucrat şi medicii timişoreni Maria Puiu, Adela Chiriţă Emandi şi Mihai Gafencu. Conform studiului despre tendinţelor globale în ceea ce priveşte indicele de masă corporală, procentul oamenilor obezi creşte mai rapid în zonele rurale ale lumii comparativ cu cele urbane.

Cercetarea, condusă de către Imperial College din Londra şi publicată în revistă Nature în 9 mai 2019, a analizat datele privind înălţimea şi greutatea a peste 112 milioane de adulţi din mediul urban şi rural din 200 de ţări şi teritorii între anii 1985 şi 2017.

Mai mulţi cercetători, cadre didactice de la Universitatea de Medicină Timişoara, dar şi din alte universităţi din România, au contribuit la proiect. Printre ei şi medicii timişoreni Maria Puiu, Adela Chiriţă Emandi şi Mihai Gafencu.

“Înălţimea şi greutatea pot fi folosite pentru calcularea indicelui de masă corporală (IMC), o scală recunoscută la nivel internaţional care ne spune dacă un individ are o greutate pentru înălţimea pe care o are. Studiul, care a implicat o reţea de peste o mie de cercetători din întreaga lume, a constatat că din anul 1985 până în anul 2017, calcularea indicele de masă corporală a crescut în medie cu 2.0 kg/m2 la femei şi cu 2.2 kg/m2 la bărbaţi la nivel global, echivalent cu afirmaţia – fiecare persoană devenind cu 5-6 kg mai grea. Mai mult de jumătate din creşterea globală ce a avut loc pe parcursul acelor 33 de ani s-a datorat creşterii IMC-ului în zonele rurale. În unele ţări cu venituri mici şi medii, zonele rurale au fost responsabile de peste 80% din creştere”, explică medicul Mihai Gafencu, preşedintele Salvaţi Copiii filiala Timiş.

“Trebuie să regândim modul în care abordăm această problemă globală de sănătate”

Cercetătorii au constatat că, din anul 1985, media IMC-ului în mediul rural a crescut cu 2,1 kg/m2, atât la femei cât şi la bărbaţi. Dar în cazul oraşelor, creşterea a fost de 1,3 kg/m2 şi 1,6 kg/m2 la femei, respectiv bărbaţi.

În anul 1985, bărbaţii şi femeile din mediul urban din peste trei sferturi dintre ţări, au avut un IMC mai mare decât cei din mediu rural. De-a lungul timpului, diferenţa dintre IMC-ul urban şi cel rural din multe dintre acele ţări s-a micşorat sau chiar inversat.

“Rezultatul acestui studiu global a răsturnat percepţiile comune conform cărora principala cauză a creşterii globale în obezitate este faptul că mai multe persoane trăiesc în mediul urban. Acest lucru înseamnă că trebuie să regândim modul în care abordăm această problemă globală de sănătate”, afirmă autorul principal, profesorul Majid Ezzati din cadrul Şcolii de Sănătate Publică de la Imperial College din Londra.

“Oraşele oferă o multitudine de oportunităţi pentru o nutriţie mai bună”

Echipa a descoperit diferenţe importante între ţările cu venituri mari, medii şi mici.

În ţările cu venituri mari, studiul a demonstrat că IMC-ul a fost în general mai crescut în mediul rural începând cu anul 1985, în special la femei. Cercetătorii sugerează că acest fapt se datorează dezavantajelor cu care se confruntă cei care trăiesc în mediul rural: venituri şi educaţie mai reduse, disponibilitate limitată şi preţuri mai ridicate pentru alimente sănătoase şi mai puţine facilităţi pentru petrecerea timpului liber şi a face sport.

“Discuţiile legate de sănătatea publică tind să se concentreze mai mult pe aspectele negative ale vieţii la oraş. De fapt, oraşele oferă o multitudine de oportunităţi pentru o nutriţie mai bună, exerciţii fizice şi recreere mai extinse şi o stare de sănătate îmbunătăţită, în general. Aceste lucruri sunt frecvent greu de găsit în mediul rural”, mai spune profesorul Ezzati.

Consum energetic mai scăzut duce la obezitate în satele din România

Zonele rurale din ţările cu venituri mici şi medii au înregistrat schimbări către venituri mai ridicate, infrastructura mai bună, agricultura mai mecanizata şi utilizare crescută a autoturismelor, toate acestea aducând numeroase beneficii pentru sănătate, dar totodată conduc la consum energetic mai scăzut şi disponibilitate mai mare pentru consum de alimente procesate şi ieftine. Toţi aceşti factori contribuie la o creştere mai rapidă a IMC-ului în zonele rurale.

România prezintă o diferenţă de aprox 0,5 kg/m2 între urban si rural, mai mare în rural.

“Zonele rurale din ţările cu venituri mici şi medii, unde se încadrează şi România, au înregistrat schimbări către venituri mai ridicate, infrastructura mai bună, agricultura mecanizată şi utilizare mai frecventă a autoturismelor, toate acestea aducând numeroase beneficii pentru sănătate, dar care, conduc la consum energetic mai scăzut şi disponibilitate mai mare pentru consum de alimente procesate şi ieftine. Toţi aceşti factori sunt suspectaţi că contribuie la o creştere mai rapidă a IMC-ului în zonele rurale”, explică Adela Chirită Emandi.

Excepţia din Africa sub-sahariană

Principala excepţie de la tendinţa globală este reprezentată de Africa sub-sahariana unde femeile au luat în greutate mai rapid în oraşe, posibil datorită muncii cu consum scăzut de energie (munca în birouri), nevoia mai scăzută de sarcini fizice casnice precum colectarea lemnelor pentru foc, provizionarea cu apă, deplasări mai scurte şi acces mai mare la alimente procesate.

Date naţionale şi regionale cu privire la IMC-ul din mediul rural şi urban

-La nivel naţional, IMC-ul a scăzut uşor între anii 1985 şi 2017 în rândul femeilor în doisprezece ţări din Europa (Grecia, Spania, Lituania, Cehia, Italia, Portugalia, Serbia, Franţa şi Malta) şi Asia (Nauru, Singapore şi Japonia). La cealaltă extremă, a crescut cu mai mult de 5 kg/m2 la femeile din Egipt şi Honduras.

-În rândul bărbaţilor, indicele IMC a crescut în fiecare ţară, înregistrând cea mai mare creştere în Saint Lucia, Bahrain, Peru, China, Republica Dominicana şi SUA, cu peste 3,1 kg/m2.

-Femeile din mediul rural din Bangladesh au avut cel mai mic IMC înregistrat în studiu în 1985, cu 17,7 kg/m2. Bărbaţii ce trăiesc în mediul rural din Ethiopia au înregistrat cel mai mic IMC, cu o valoare de 18,4 kg/m2, tot în anul 1985.

-Femeile din mediul urban din Pacificul de Sud, de pe teritoriul American Samoa au înregistrat cel mai ridicat IMC, cu o vaoare de 35,4 kg/m2 în 2017. Bărbaţii din mediul rural din aceeaşi ţară au înregistrat cel mai ridicat IMC, cu o valoare de 34,6 kg/m2, tot în anul 2017.

 -În anul 2017, femeile şi bărbaţii din mediul urban din Africa sub-sahariana cântăreau mai mult decât cei din mediul rural, cu o diferenţă mai mare decât oriunde altundeva, mai ales femeile din ţările Nigeria, Burkina Faso, Togo şi Ghana.

-Femeile din mediul rural din ţările din centrul şi estul Europei cântăreau mai mult decât cele din mediul urban cu aproximativ 1 kg/m2 sau mai mult, în Belarus, Cehia şi Latvia. Această diferenţă a rămas neschimbată încă din anul 1985.

 -Pentru bărbaţii din mediul rural, cele mai mari diferenţe dintre IMC-ul rural şi urban au fost înregistrate în Suedia, Cehia, Irlanda, Australia, Austria şi SUA- toate cu un IMC rural peste 0,35 kg/m2 mai ridicat faţă de IMC-ul urban.

sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Știri

Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii

Publicat

în

Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim, scrie romaniatv.net. Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.

În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus.  Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului. Tradiţia spune că, după învierea sa din morţi, timp de 30 de ani, cât a mai trăit, Lazăr a mâncat doar fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit. De asemenea, se mai spune că, cele patru zile petrecute în mormânt l-au marcat pe Lazăr şi, cât a trăit, el n-a mai zâmbit niciodată.

Sâmbăta lui Lazăr. De ce este bine să facem plăcinte

În multe localităţi, îndeosebi în Sudul ţării, în ajunul Floriilor, se respectă tradiţia „Cântecelor de Paşti”. În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.

În sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele din localitatea respectivă , purtând pe cap cunune cu flori de câmp. În colindele lor se povesteşte despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, care poartă numele de Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec, Lăzăriţa deplâng drama lui Lazăr şi spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa; atunci tânărul s-a dus cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze pentru oi, dar a început să bată vântul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. L-au găsit cele trei surori ale lui, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit. Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.

Sursa.realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba