Administrație
O nouă licitație pentru proiectarea și execuția sistemului de canalizare și a stației de epurare din comuna Arieșeni
Publicat
acum 3 aniîn
Demersuri pentru realizarea sistemului de canalizare și a stației de epurare de la Arieșeni
A fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o nouă licitație pentru atribuirea proiectării și execuției sistemului de canalizare și a stației de epurare din comuna Arieșeni.
Valoarea contractului propus este de peste 11 milioane de lei.
Realizarea investiţiei va permite dezvoltarea de noi activităţi care să conducă la dezvoltarea agro-turismului, la creşterea nivelului educaţional, dar şi la creşterea nivelului de trai, în condiţii igienico-sanitare care să ferească populaţia de eventuale îmbolnăviri.
Oportunitatea investiţiei este justificată de crearea unui sistem centralizat de canalizare, care trebuie proiectat şi realizat ţinând cont de cerinţele de dezvoltare a localităţii, asigurand astfel un grad de civilizaţie şi sănătate în conformitate cu standardele UE în vigoare.
Reţeaua de canalizare va fi realizată pe o distanţă de 8 kilometri de-a lungul Drumului Naţional 75 în dreptul satelor Bubeşti, Izlaz, Galbena şi Arieşeni, dar şi în lungul a două drumuri comunale ce străbat satul Galbena. Curgerea apei prin colectoare este gravitaţională, iar acolo unde nu este posibil acest lucru au fost proiectate 11 staţii de pompare apă uzată.
Au fost prevăzute, de asemenea, un număr de aproape 140 de cămine de racord, amplasate în afara proprietăţilor, la limita dintre proprietăți şi acostament. Apele uzate menajere vor fi preluate şi transportate la staţia de epurare.
Ultimele știri la Radio Unirea FM
S-ar putea să te intereseze și
-
UAB, parte a rețelei universitare din regiunea Dunării
-
Lucrări de extindere a rețelelor de apă și canalizare pe două străzi din Alba Iulia, recepționate
-
Extindere a rețelelor de apă și canalizare în Alba Iulia: Predare a amplasamentelor
-
Rețea de canalizare menajeră pe o stradă din Cricău și în satul Tibru: O nouă licitație pentru execuția lucrărilor, lansată
-
Contract semnat pentru lucrări de extindere a rețelei de apă și canalizare pe alte șapte străzi din Alba Iulia
-
Rețele de apă și canalizare pentru alte șase străzi din Alba Iulia: Când vor începe lucrările
Administrație
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana)
Publicat
acum o lunăîn
27/03/2025Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana), a anunțat Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
Marius Hațegan a revenit pe acest șantier în cursul zilei de miercuri, împreună cu colegul său Ciprian Gatea de la Serviciul de Drumuri Județene.
„Sunt mulțumit de felul în care acționează echipele de muncitori care, în aceste zile, intervin pe partea de rigole. Tragem nădejde să finalizăm totul într-un timp foarte scurt, având în vedere că se lucrează complet mecanizat. Adaug promisiunea că încă un drum din județ va arăta impecabil, a declarat Marius Hațegan.
Ultimele știri la Radio Unirea FM
Administrație
Lucrările la noua Grădiniță 16 din Alba Iulia, recepționate: Din toamnă, spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Publicat
acum o lunăîn
25/03/2025Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia au fost recepționate: Spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia, prima construită de la zero de Primăria Alba Iulia, au fost finalizate, recepția fiind realizată luni, 24 martie 2025. Din toamnă, 160 de preșcolari vor beneficia de spații moderne și europene.
După 33 de ani în care a funcționat la parterul unei clădiri a Colegiului „Alexandru Domșa”, improprie din punct de vedere al condițiilor și a spațiului insuficient, cu ajutorul primăriei, grădinița cu program prelungit nr.16 din Alba Iulia, are o locație proprie. Grădinița are două structuri arondate, respectiv grădinița cu program prelungit nr. 14 și grădinița cu program prelungit Bărăbanț.
În noua locație se va muta grădinița nr. 14 și se va forma un tot unitar, grădinița nr. 16, cu un efectiv de 160 de preșcolari distribuiți în 8 grupe, de la grupa mică până la grupa mare. Grădinița va fi dotată conform standardelor europene și va fi o locație în care activitatea se va desfășura conform nivelului de vârstă pe care copiii din grădinița îl vor avea, respectiv de la 3 până la 6 ani. Sălile de grupă vor fi amplasate la etaj, fiecare având vestiar și baie proprie. La parter se va găsi o bucătărie cu sală de mese. De asemenea, vor exista o spălătorie, un cabinet logopedic și un birou de consiliere psihologică pentru copii, părinți și cadre didactice. Grădinița va include și un cabinet medical dotat cu izolator. În exterior, va fi amenajat un spațiu generos de joacă,
Ultimele știri la Radio Unirea FM
Administrație
Reîncep lucrările de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
Publicat
acum o lunăîn
20/03/2025A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
Acestea au fost iniţiate în septembrie 2024 şi sistate în perioada de iarnă.
Este vorba de un tronson cu o lungime totală de 5097 metri, între localitatea Sebeș, intersecția cu DN7 de la km 0+038 și intersecția cu drumul județean DJ 705B, la km 5+152.
Modernizarea acestui tronson de drum va determina:
creşterea mobilităţii populației din zonele deservite către zone urbane din județul Alba, cum ar fi Municipiul Sebeș, importantă zonă dezvoltată economic, puternic industrializată
diminuarea poluării prin scăderea cantităților de noxe și a prafului generat de traficul auto
reducerea duratei de deplasare prin creşterea vitezei medii de deplasare
posibilitatea circulaţiei pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp, în condiţii de siguranţă şi confort
dezvoltarea economică a zonei
crearea de condiţii îmbunătățite de tranzit pentru posibili noi investitori din zonă
Ultimele știri la Radio Unirea FM
Știri
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești,...
Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie
De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei În fiecare an, la 1 aprilie,...
Politică
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice...
Echipamente digitale pentru Școala Gimnazială Drașov: Licitație lansată în SEAP
Echipamente digitale pentru Școala Gimnazială Drașov Primăria Șpring a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție...
Administrație
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana)
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu...
Lucrările la noua Grădiniță 16 din Alba Iulia, recepționate: Din toamnă, spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia au fost recepționate: Spații și dotări moderne pentru 160...
Știri din Alba
-
30-04-2025 18:52
-
29-04-2025 21:43
-
29-04-2025 05:55
-
28-04-2025 19:31
-
26-04-2025 09:34
-
26-04-2025 06:25
-
30-04-2025 21:30
-
30-04-2025 19:49
-
30-04-2025 20:09
-
30-04-2025 19:27
-
30-04-2025 19:03
-
30-04-2025 17:30
-
30-04-2025 09:28
-
30-04-2025 09:15
-
30-04-2025 16:04
-
29-04-2025 14:06
-
29-04-2025 13:31
-
29-04-2025 13:20
-
30-04-2025 20:08
-
30-04-2025 19:49
-
30-04-2025 14:54
-
30-04-2025 13:18
-
30-04-2025 10:11
-
29-04-2025 21:37
-
30-04-2025 21:28
-
30-04-2025 17:39
-
30-04-2025 16:17
-
30-04-2025 16:07
-
30-04-2025 15:57
-
30-04-2025 15:11
-
28-04-2025 08:16
-
25-04-2025 14:08
-
25-04-2025 09:15
-
24-04-2025 16:57
-
24-04-2025 15:04
-
23-04-2025 19:45
Educație și Cultură
Liceul Teoretic Teiuș, Alba, partener al programului Bookster în școli
Liceul Teoretic Teiuș, Alba – Partener al programului Bookster în școli Liceul Teoretic Teiuș, din județul Alba, este una dintre...
Calificare la faza națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română și premii importante la etapa județeană pentru elevii Colegiului Militar din Alba Iulia
Calificare la faza națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română și premii importante la etapa județeană Dragostea pentru cuvânt,...
Eveniment
Expoziția trilingvă „Andreanum 800 de ani – Lege și Constituție la Sașii Transilvăneni” + 100 de Ecouri Locale, la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia
Expoziția trilingvă „Andreanum 800 de ani – Lege și Constituție la Sașii Transilvăneni” + 100 de Ecouri Locale, la Palatul...
26 martie: Ziua mondială de luptă împotriva epilepsiei
Zi mondială de luptă împotriva epilepsiei În 26 martie este marcată „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Epilepsiei”. Aceasta a fost...
Sănătate
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are
Perioada de post a reprezentat dintotdeauna o provocare pentru creativitatea gospodinelor. Dorința oamenilor de a găsi rețete sănătoase și, în...
Noi investiții pentru diagnosticul cancerului, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia: Licitație pentru dotarea Laboratorului de Genetică și Diagnostic Molecular
Noi investiții pentru diagnosticul cancerului la spitalul din Alba Iulia Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a lansat în Sistemul...
Social Economic
Înscrieri în clasa pregătitoare 2025: Cererile-tip pot fi depuse în perioada 31 martie – 6 mai
Parintii ai caror copii implinesc varsta de 6 ani pana la data de 31 august 2025 pot depune cererea-tip pentru...
Locuri de muncă în Alba: 510 job-uri vacante, la data de 11 martie 2025. Cine angajează și ce posturi sunt
Peste 500 de job-uri vacante, în județul Alba, la data de 11 martie 2025 Sunt 510 locuri de muncă disponibile...
Divertisment
Mesaje de 8 MARTIE: Felicitări și urări de ZIUA FEMEII
8 Martie, Ziua Internațională a Femeii Fie că este vorba de mămici, soții, iubite, prietene sau colege, cu toţii transmitem...
„Să iubim și românește”: După sărutul de Valentine`s Day urmează „pupatul” de Dragobete
Dragobetele se sărbătorește, ca în fiecare an, pe data de 24 februarie, iar anul acesta va fi într-o zi de...
Stiri din alte ziare
- Alba Iulia
- Abrud
- Aiud
- Blaj
- Campeni
- Cugir
- Sebes
- Ocna Mures
- Teius
- Zlatna