Castrul Legiunii a XIII-a Gemina, după o primă fază de construcţie, sub forma unui val de pământ (castrum estivum), care a fost înălţat după ocuparea Daciei (106 d. Hr.), a cunoscut, aproximativ o jumătate de secol mai târziu (sfârşitul domniei lui Hadrian 138 d. Hr., începutul domniei lui Antoninus Pius), a doua fază de piatră (castrum stativum), a cărei existenţă activă a durat până la părăsirea provinciei de armată şi administraţie romană (271 – 275 d. Hr.).

O prezentare sumară a formei, dimensiunilor sau a poziţiei în teren a castrului, enunţarea elementelor aflate în componenţa sistemului de apărare şi a modului lor de dispunere, la care se adaugă sistematizarea interiorului, ne dezvăluie importanţa şi caracteristicile taberei militare întemeiate şi organizate de soldaţii şi ofiţerii romani la Apulum.

Orientată pe direcţia est – vest, forma patrulateră a noii fortificaţii se regăseşte în traseul zidurilor de piatră, care aveau laturile aproximativ egale (480 x 432 m), delimitând o suprafaţă interioară de aproximativ 20,7 ha.

Principalele elemente care intrau în alcătuirea curtinei urmăreau respectarea unor reguli stricte de eşalonare de la exterior spre interior şi erau formate din următoarele componente: şanţul de apărare, berma, zidul de piatră, valul de pământ şi drumul de rond al soldaţilor.

Şanţul (fossa).

Larg şi adânc, şanţul constituia primul obstacol în exterior, fiind amenajat în faţa zidului, la o anumită distanţă de acesta, lăţimea bermei fiind variabilă. El a fost surprins pe trei dintre laturile sale și avea o formă trapezoidală inversată, cu pantele înclinate diferit şi baza dreaptă (dim: 7m la coronament; 2,5 m la bază; 5-6 m adâncimea; 5 m lăţimea bermei).

Zidurile de piatră (murus)

Principalul element de apărare al castrului îl constituia zidul alcătuit din blocuri masive de piatră escavată din carierele de la Şard, Ighiu şi Ampoiţa, fasonate, dispuse în două rânduri şi legate cu umplutură (emplecton).

Dimensiunile zidurilor par să fi fost impresionante (7 m înălţime; 2,10 m grosime; 2,15 adâncimea fundaţiei). Pe fiecare dintre laturile sale zidul era străpuns de deschideri ample pentru porţile de acces, avea turnuri la colţ şi de curtină, iar în partea superioară era prevăzut cu creneluri. Zidul de incintă a rămas principalul element din sistemul de apărare al castrului roman, care s-a păstrat parţial în structurile de apărare ale vechii cetăţi medievale, până în secolul al XVIII-lea. El mai poate fi văzut pe unele porţiuni ale laturii, la sud sau în componenţa fundaţiilor la unele clădiri medievale (palatul episcopal, zona fostei monetării).

Turnurile (turris)

Existenţa turnurilor de apărare la castrul Legiunii a XIII-a Gemina, poate fi dovedită, în cazul celor de flancare a porţilor – prin asizele de suprafaţă păstrate la poarta de sud sau a turnurilor de colţ – prin fundaţiile descoperite la intersecţia laturilor de est şi vest. Pe latura de vest pe aliniamentul zidului exterior au mai fost identificate două turnuri de curtină.

Porţile (portae)

Poarta de est (porta praetoria) era în corespondenţă cu poarta de vest (porta decumana – identificată parțial pe str. Nicolae Iorga), ambele fiind situate la mijlocul laturilor.

Utilizate pentru facilitarea legăturilor cu exteriorul, porţile castrului au fost amplasate simetric, câte una pe fiecare dintre cele patru laturi.

Porţile principalis – dextra şi sinistra – împărţeau castrul în zone inegale străbătând zidurile de sud şi de nord, la o distanţă mai mică (1/3), faţă de latura răsăriteană. Circulate erau toate porţile, înlesnind legătura cu marea aşezare civilă Apulum dezvoltată, mai intens în zonele de nord, vest şi sud-vest, cu drumurile secundare care duceau la Ampelum (Zlatna), Alburnus Maior (Roşia Montană) respectiv Blandiana sau cu drumul imperial spre Brucla (Aiud), Potaisa (Turda), Napoca (Cluj Napoca) etc.

Degajată şi adusă la lumină după aproape două milenii de la edificare, poarta de sud a castrului (porta principalis dextra) mai păstrează deasupra solului structurile de bază ale turnurilor de apărare şi deschiderea amplă, cu pilon central pentru intrarea dublă, făcând posibilă o eventuală reconstituire a formelor sale originare.

Deschiderile ample (10 m lăţime), flancate de turnuri puternice (8,40 m x x6,00 m) şi înalte, confereau porţilor un aspect de monumentalitate, rolul lor funcţional fiind dublat de un mesaj emblematic, triumfal.

Valul de pământ (agger)

A fost descoperit doar pe latura de sud, astfel încât acesta poate să provină din prima fază de construcţie a castrului de pământ, o reutilizare a lui fiind posibilă în faza a doua, pentru consolidarea curtinei de piatră.

Drumul de rond (via sagularis)

Pentru a proteja soldaţii şi clădirile de eventualele proiectile aruncate peste zid, în jurul curtinei, la interior, se lăsa un spaţiu liber destul de larg (aprox. 8 m) numit intervallum. Uneori acesta se identifică cu drumul de rond al formaţiunilor de pază sau era folosit ca teren pentru exerciţii. La castrul de la Apulum, drumul soldaţilor a cunoscut două faze de construcţie, fiind amenajat la niveluri şi cu materiale diferite (mai coborât şi cu pietriş în prima fază, mai înălţat şi cu lespezi de piatră în faza a doua).

Organizarea internă a castrului

Rolul determinant în organizarea spaţiului din interiorul fortificaţiei, prin importanţă şi orientare, îl deţineau căile de comunicaţie.

Drumurile mai largi (8-10 m), făceau legătura între cele patru părţi sau delimitau suprafaţa internă în zone mari, bine determinate, în timp ce aleile, mai înguste (2-4 m), creau intervalele necesare între clădiri, înlesnind deopotrivă deplasarea trupelor şi paza obiectivelor.

Via principalis era magistrala care străbătea castrul în lateral, pentru a realiza legătura pe direcţia sud-nord, între porta principalis dextra şi porta principalis sinistra. Se crea astfel o zonă răsăriteană a castrului (praetentura), care ocupa 1/3 din suprafaţa internă a fortificaţiei, urmărindu-se astfel obţinerea spaţiului necesar construcţiilor reprezentative.

Via praetoria, cea de a două arteră importantă de comunicaţie, străbătea parţial castrul, de la est la vest, legând poarta cu acelaşi nume (porta praetoria) de clădirea comandamentului, în faţa căreia se intersecta cu via principalis, astfel încât zona răsăriteană era divizată în suprafeţe egale.

Via decumana forma cel de al doilea segment pe axa vest-est întrerupându-se în spatele clădirii comandamentului, pentru a delimita la rândul său zona apuseană în două părţi egale.

În acest mod, partea centrală a castrului – cea mai bine situată şi apărată – se afla la intersecţia arterelor principale de circulaţie, aici fiind grupate clădirile importante din incintă: sediul comandantului (praetorium), cu încăperile care adăpostesc visteria (argentaria), însemnele şi steagul alb al legiunii (signum), templul (aedes), depozitele de alimente (horrae). Delimitate de via praetoria şi via decumana, mărginite şi protejate de via sagularis, suprafeţele din praetentura (de est) şi retentura (de vest) erau destinate barăcilor-locuinţe pentru militarii din unităţile de elită şi trupele auxiliare.

În condiţiile în care o reconstituire sistematică a organizării suprafeţei interioare la castrul Legiunii a XIII-a Gemina, de la Apulum, nu se poate face din cauza distrugerilor şi a transformărilor radicale petrecute odată cu reconstrucţia incintei, valoarea componentelor curtinei de apărare păstrate până astăzi (poarta de sud, părți ale zidului de piatră din fundaţiile clădirilor medievale sau cele păstrate la suprafaţă), segmentul de via principalis și parte a principiei dezvelite cu ocazia refacerii căilor de acces în cetatea austriacă, devin inestimabile, constituindu-se într-o mărturie singulară a realităţilor istorice locale, de acum două milenii.

Sursa:apulum.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise. Serbarea Narciselor de la Negrileasa se va desfășura în acest an, în perioada 18-19 mai.

Locuitorii din zona Munţilor Apuseni, dar şi din diverse părţi ale ţării sunt invitați în vârful muntelui să se bucure de frumuseţea zonei, priveliştea încântătoare şi mireasma oferită de numărul foarte mare de narcise.

În judeţul Alba sunt cunoscute două poieni cu narcise: cea de pe Vârful Negrilesei (5 ha), din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii (8 ha) de lângă comuna Întregalde. Din cauza altitudinii mai ridicate, narcisele din aceste poieni înfloresc mai târziu, in mai.

Poiana Narciselor are şi propria legendă. Pe vremuri poienile de pe munte reprezintau locul în care ciobani din toate părţile se întâlneau, îşi povesteau peripeţiile şi se pregăteau pentru un nou an de ciobănit. Tot aşa se zvoneşte că a apărut şi legenda Negrilesei, din întâmplarea unor ciobani care mai apoi au povestit totul înaintaşilor lor şi astfel a ajuns până în zilele noastre.

”Se spune ca în vremuri îndepărtate o pasăre măiastră care zbura din depărtări, doar odată în an în aceşti munţi pentru a vesti sărbătorile de cântec şi joc ale anului, a poposit în Poiana Negrilesei, aşa pe când se îngâna ziua cu noaptea, pentru a se odihni după atâta drum. Era vremea când ciobani din zonă pregăteau cina în jurul focului de cetină, iar unul dintre ei mai bătrân, văzu pasărea şi prin sunet de tulnic îşi chema camarazii ca să o prindă, pentru a îşi împodobi cu penele ei pălăriile. Pasărea măiastră frântă de obosita aştepta ca păstorii să se aproprie şi le rosti cu grai omenesc şi înţelept:

«Ştiu că vreţi să-mi luaţi viaţa, pentru penele mele, cu care să vă împodobiţi pălăriile, dar de mi-ţi cruţa, voi umple aceste poieni cu aceste pene şi an de an ele vor răsări mai frumos şi mai multe pentru voi, astfel încât, copiii, nepoţii şi strănepoţii voştri, vor avea cât vor fi aceşti munţi podoaba penelor mele». La aceste vorbe minunate, ciobanii au lăsat pasărea în viaţă. Şi-a luat zborul şi nu s-a mai oprit decât pe Muntele Găina, dar nu a uitat să îşi scuture penele fermecate, astfel încât de atunci şi până acum, în aceste poieni din Muntele Negrilesei, cresc an de an ca să vestească venirea verii, frumoasele narcise, dezmierdând cu frumuseţea şi mirosul lor pe toţi trecătorii şi mai ales pe cei care vin la sărbătoarea narciselor care are loc an de an în luna mai”, astfel sună legenda transmisă din generaţie în generaţie.

Poiana Narciselor este arie naturală protejată. Pentru turiştii care au venit cu corturi a fost amenajat un loc special de campare. Pe platoul de la Negrileasa se găsesc, la tarabe, tradiţionalii mici şi bere, dar şi obiecte de artizanat.

Traseu de acces: de pe drumul DN74A Câmpeni-Abrud, se intră pe drumul spre Bucium, de unde spre satul Valea Negrilesii. Din sat un drum forestier ne duce până la Cabana Narciselor.

Poienile cu narcise, care însumează cca.45 de hectare se află la altitudini cuprinse între 1150 și 1250 m și ocupă culmea și versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor și versantul nord-estic al muntelui Vălcoi. Din păcate, datorită pășunatului, numărul narciselor înflorite primăvara scade de la an la an.

Sursa: agrointel.ro, welcometoromania.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Duminica Tomii se sărbătoreşte în prima duminică după Paşte. Această zi de sărbătoare aduce o serie de obiceiuri şi tradiţii

Prima duminică de după Paști, cea care încheie Săpămâna Luminată, poartă numele de Duminica Tomii, după Apostolul Toma, cel necredincios. Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox.

Ultima zi din Săptămâna Luminată este încarcată de tradiții și obiceiuri. Aceasta poartă numele de Duminica Tomii, marcând momentul în care Isus se arată Apostolilor, printre care și Toma, cel care nu credea în învierea Mântuiorului.

În această zi sunt cinstiți și morții, iar în Banat femeile pun diferite pachete cu pomeni pe ape curgătoare, iar copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouăle roșii, vopsite în ajunul acestei sărbători.

Tot în această zi, în timpul slujbei, preotul sfințește colacii și ouăle aduse de credincioși la biserică, după care se caută o apă curgătoare, pentru a fi purtate de aceasta către sufletele morților. Credincioșii spun că, astfel, ofrandele aduse îi vor elibera pe cei plecați dintre noi de o parte din păcate, pentru a umbla prin locurile în care doresc.

După terminarea slujbei, oamenii merg în cimitire, pentru a participa la o altă slujbă, cea de comemorare a celor plecați în „lumea blajunilor”, de unde vine și ziua de Paștele Blajinilor.

Tradiții și obiceiuri din Duminica Tomii. În această zi are loc și o defilare impresionantă a Junilor brașoveni, care vor merge călare prin centrul orașului de sub Tâmpa, tradiție păstrată de câteva sute de ani.

Pentru că duminică este prima zi după Înviere când are loc pomenirea morților, sărbătoarea se mai numește Paștele Morților, sau al Blajinilor. Blajinii reprezintă oamenii pașnici, incapabili de a face rău cuiva, care s-ar afla la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Aceștia sunt anunțați de oameni de venirea Paștelui prin aruncarea cojilor de ouă roșii în ape curgătoare. Pentru că durează o săptămână până ce acestea ajung la ei, se va sărbători Paștele cu o săptămână întârziere.

Tot de Duminica Tomii, credincioșii își plâng morții pe la morminte, după care întind mese fie în cimitir, fie lângă biserică, în aer liber. Acesta este momentul în care, potrivit tradiției, oamenii pot sta la masă alături de sufletele celor plecați dintre noi, pentru a cinsti înviere Mântuitorului și cu aceștia.

Ce să nu faci în Duminica Tomii

În această zi de sărbătoare, nu se fac treburi în casă sau la câmp. Nu se spală, nu se coase, nu se face curat. Nu este bine să te cerți sau să spui vorbe de ocară și nu trebuie să vorbești de rău de cei decedați, scrie romaniatv.net.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE