Știri
Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022, la Alba Iulia: Evenimentul își deschide porțile pe 30 septembrie, în 2 locații diferite, Muzeul Unirii și Museikon
30 septembrie – o zi potrivită pentru știință! Dacă ai o minte curioasă și DE CE este întrebarea ta preferată, atunci nu trebuie să ratezi Noaptea Cercetătorilor Europeni!
Anul acesta, 26 orașe din România vor fi gazda celui mai captivant eveniment despre știință și cercetare, aducând mai aproape de publicul larg cei mai prietenoși cercetători, alături de care vizitatorii vor învăța cât de interesantă poate fi munca de cercetare, dar și cât de utilă este aceasta pentru viața de zi cu zi.
În Alba Iulia, evenimentul își deschide porțile pe 30 septembrie 2022, în 2 locații diferite, Muzeul Național al Unirii și Museikon pentru toți cei care își doresc să urmeze o carieră în cercetare sau sunt, pur și simplu, pasionați de știință. Între orele 17:00 și 22:00, vizitatorii sunt așteptați la Noaptea Cercetătorilor Europeni să ia parte la o călătorie în lumea fascinantă a științei, pentru a lua parte la experimente inedite, prezentări captivante și concursuri cu premii atrăgătoare.
La Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, vizitatorii vor avea ocazia să participe la o serie de ateliere interactive, din care aceștia vor putea învăța mai multe despre diverse meserii din perioada orașului antic Apulum. Publicul va avea parte, cu siguranță, de momente de neuitat participând la atelierul de realizat opaițe romane din lut. În câteva minute, vizitatorii pot învăța mai multe despre instrumentele antice de scris la Officina Scriptoria, despre monedele antice la Officina Monetaria sau despre echipamentele militare romane. Tot aici, cei mici împreună cu cei mari își pot confecționa propriile jucării din materiale reciclabile, pot reconstitui imagini din istoria orașului încercând 7 puzzle-uri istorice sau pot participa la Commedia dell’Arte, atelierul de teatru ce îi va surprinde pe toți cei prezenți la eveniment.
Arta și istoria se vor împleti frumos și vor provoca vizitatorii de la Museikon să participe la activități dintre cele mai interesante. Experimentul artistic inedit cu care specialiștii îi așteaptă pe vizitatori, îi va învăța pe toți cei curioși cum se realizează o lucrare de artă colectivă. Tot la Museikon se vor desfășura ateliere de obținere a unor pigmenți și cerneluri din materie primă locală, cu componentă practică, dar și documentară. Cu ocazia Anului Centenarului Încoronării, au fost pregătite ateliere de pictură, de gravură și ateliere creative, ce vor pune accentul pe cunoașterea personalităților și faptelor regilor. Mai mult, participanții vor putea afla mai multe despre Ars Calligraphica în atelierul de scris și artă caligrafică, atelier ce invită publicul într-o călătorie în timp și spațiu, care îi va transpune pe vizitatori în vremuri de poveste. Agenda completă a activităților poate fi consultată pe www.noapteacercetatorilor.eu.
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, fiind un eveniment ce atrage anual peste 1.5 milioane de vizitatori, reușind să inspire următoarele generații de cercetători. Evenimentul oferă oamenilor de știință șansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul științei și oamenii din spatele experimentelor.
Știri
Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei
Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1
Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.
Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.
Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.
Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.
Știri
Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire
Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea
Știri
29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România
Zi dedicată în România veteranilor de război
Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.
Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.
În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.
Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.
De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.
Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.
sursa: agerpres.ro
-
Știriacum 7 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 7 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum o zi
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum o zi
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază