Rămâi conectat

Administrație

”Muzeul Copilului”, la Alba Iulia: Un complex multifuncţional realizat după modelul Zoom Kindermuseum din Viena

Publicat

în

La Alba Iulia se va construi ”Muzeul Copilului”, un complex multifuncţional realizat după modelul Zoom Kindermuseum din Viena. Investiţia de aproape 12 milioane de lei cuprinde instalaţii educative, spaţii pentru experimente ştiinţifice, pictură, confecţionare de jucării şi cafenea pentru părinţi.

Contractul a fost semnat în 25 februarie, iar investiţia este de aproape 2,5 milioane de euro, majoritatea fonduri nerambursabile, potrivit adevarul.ro. Proiectul are o valoare de 11.959.306 lei, din care 11.720.120,03 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată prin MLPDA-AM POR ( 2.462.676 euro).

„Muzeul Copilului” de la Alba Iulia va fi construit cu ajutorul fondurilor europene şi este proiectat special pentru a le asigura copiilor o modalitate deosebită de petrecere a timpului într-un spaţiu de educaţie creativă şi interactivă. Pe lângă săli în care aceştia vor putea să atingă şi să studieze exponatele, vor fi amenajate spaţii în care ei vor fi încurajaţi să realizeze diferite lucruri, folosindu-şi cunoştinţele şi imaginaţia şi vor avea la dispoziţie un foaier pentru joacă liberă, ca un parc acoperit.

Dupa modelul Zoom Kindermuseum din Viena, un spatiu in care copiii vor putea face experimente din domeniul fizicii si chimiei, un modul dedicat astronomiei, o zona in care vor putea invata despre natura si corpul uman sau alta amenajata pentru activitati artistice si organizarea de expozitii, sunt cateva dintre incaperile ce vor fi dotate cu echipamente specifice si cu decoruri atractive. Lucrarile vor dura doi ani si sunt sustinute financiar in cea mai mare parte din fonduri europene. Terenul pe care va fi construit muzeul are o suprafata de 6.813 mp.

„Muzeul este un produs educaţional divers şi integrat.  În timp, muzeul îşi propune să îmbunătăţească nivelul de educaţie bazat pe experimentare, pe stimularea talentului individual, pe activităţi practice orientate spre acumularea de cunoştinţe consistente şi utile copiilor, precum şi pe petrecere de către cei mici a unui timp liber de calitate, distractiv.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Drum nou spre cimitirul din Beldiu: Lucrări în curs

Publicat

în

Lucrări în curs la un drum nou spre cimitirul din Beldiu

Se lucrează la accesul spre cimitirul sătesc Beldiu.

Se excavează stratul vegetal, urmează straturile suport și montarea dalelor, lucru ce va permite, conform reprezentanților administrației locale, realizarea unui drum de acces sigur și civilizat.

Într-un viitor apropiat, pe lângă accesul către cimitir, drumul pavat va asigura și accesul către capela ce urmează a fi construită aici.

În paralel, la căminul cultural din Beldiu se execută lucrări de reparații și zugrăveli interioare, după înlocuirea instalațiilor electrice în totalitate și în scurt timp se vor monta corpurile de iluminat, întrerupătoarele și prizele.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Punte pietonală în reparație capitală la Sebeș

Publicat

în

Sebeș: Punte pietonală în reparație capitală

Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș informează cetățenii că puntea care face legătura între strada Spicului și strada Abatorului este în reparație capitală până în 30 iunie.

Se vor executa mai multe lucrări.

Lucrările prevăzute a se executa sunt recondiționarea cablului principal de susținere, confecționarea și înlocuirea balustradelor, precum și înlocuirea căii de rulare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării

Publicat

în

Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării

Primăria Blaj va construi o parcare supraetajată – „PARK&RIDE” – pe fonduri europene, pe linia de finantare aferenta Priorității 4 – O Regiune cu mobilitate urbană durabilă, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane), din cadrul Programului Regiunea Centru, aferent perioadei 2021 – 2027.
Prima parcare supraetajată din Blaj va fi construită în cartierul Gării, zona Pieței Mici, va avea 6 nivele (parter, 4 etaje și terasă) și va oferi peste 200 de locuri de parcare, astfel:
*169 de locuri de parcare acoperită (din care 8 locuri pentru persoanele cu dizabilități);
*31 de locuri de parcare în aer liber, pe terasă;
*16 locuri de parcare pentru motociclete;
10 locuri de parcare exterioare pentru biciclete.
În plus, în viitorul „PARK&RIDE” vor fi amenajate 4 stații de încărcare electrică exterioare.
Prima parcare supraetajată din Blaj va avea, pe lângă facilitățile oferite, alei pietonale și zonă verde.
Proiectul va fi implementat în următorii 3 ani.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba