Rămâi conectat

Social-Economic

Misiunea Băncii Mondiale, la Alba Iulia

Publicat

în

În data de 6 octombrie 2015, la Hotel Parc Alba Iulia, peste 60 de reprezentanți ai administrației publice locale din Regiunea Centru și experți din cadrul ADR Centru au participat la o reuniune de lucru comună cu reprezentanți ai Băncii Mondiale, pe tema armonizării și coordonării investițiilor finanțate de la bugetul de stat cu cele finanțate din fonduri europene. Obiectivele acestei întâlniri de lucru au vizat prezentarea concluziilor și a recomandărilor privind coordonarea strategiilor și a planurilor de investiții, dar și gestionarea portofoliului de proiecte din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), program gestionat la nivel național de MDRAP.

Întâlnirea de lucru a fost coordonată de o echipă de specialiști desemnați de Banca Mondială, împreună cu conducerea ADR Centru, iar la manifestare au participat reprezentanți cu rol de decizie din cadrul Consiliilor județene și al primăriilor de pe cuprinsul celor șase județe: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Temele abordate au vizat detalierea contextului în care se vor derula proiectele de asistență tehnică pentru implementarea proiectelor PNDL, dar și pentru coordonarea și corelarea proiectelor de investiții ale administrației publice locale.

Citește și Fonduri europene pentru cei care angajează persoane defavorizate

Programul Național de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, stabilește cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanță națională, care susțin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară și socio-educativă. Obiectivele de investiții care pot fi finanțate în cadrul programului trebuie să vizeze lucrări de realizare / extindere / reabilitare / modernizare, respectiv dotare, pentru domenii specifice de infrastructură, în mediul rural, în cel urban, sau la nivel județean. Programul se finanțează din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul MDRAP, din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale beneficiare și din alte surse legal constituite.
Obiectivul prioritar al PNDL este finalizarea tuturor obiectivelor finanțate prin alte programe, închise în prezent, precum și sprijinirea autorităților publice locale în prioritizarea finanțărilor, astfel încât România, în integralitatea ei, să devină un spațiu construit eficient, în care toți locuitorii să aibă acces egal la resurse, să beneficieze de creșterea calității vieții și să se faciliteze dezvoltarea comunităților funcție de potențialul acestora și de strategiile de dezvoltare durabilă, pe principii de competitivitate și coeziune teritorială.
În cadrul discuțiilor de la Alba Iulia, care vor fi replicate la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare ale României, participanții au dezbătut și teme referitoare la principiile care stau la baza soluțiilor adoptate pentru armonizarea programelor și proiectelor de investiții, dar și referitoare la ordonarea proiectelor de investiții în funcție de prioritate, cu prezentarea unui exercițiu demonstrativ de prioritizare a unor proiecte la nivel de județ.
”Programul este dedicat realizării unor obiective de investiții de infrastructură de dimensiuni reduse ca volum, care nu îndeplinesc criterii de eligibilitate pe programe cu finanțare europeană, sau la care este imperios necesară finalizarea acestora pentru respectarea unor angajamente asumate de România în cadrul Uniunii Europene. Noi, la nivelul ADR Centru suntem deciși să sprijinim diseminarea acestor informații, din mai multe motive. În primul rând ca și complementaritate față de programele cu finanțare europeană pe care le derulăm, dar și pentru gestionarea unitară a lucrărilor de infrastructură, deoarece în ultimii ani s-a decis comasarea tuturor obiectivelor de investiții care vizează infrastructura locală într-un singur program, asigurând astfel o strategie integrată și unitară de dezvoltare a României. Astfel respectăm obligațiile asumate de țara noastră față de Uniunea Europeană și instituțiile financiare internaționale”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru
Discuțiile de la Alba Iulia au vizat și gestiunea eficientă a fondurilor publice în implementarea PNDL. Acest aspect se realizează prin selectarea proiectelor în urma analizei acestora, încadrarea în standardele de cost, asigurarea cerințelor esențiale de funcționare, tehnice și de calitate în execuție, în conformitate cu legislația în vigoare. Introducerea la finanțare a unor obiective noi sau în continuare se face de către autoritățile publice locale în conformitate cu strategia proprie de dezvoltare locală, cu fundamentarea nevoii de investiții pentru asigurarea unui cadru armonios de dezvoltare comunității precum și cu respectarea tuturor obligațiilor contractuale față de MDRAP.

sursa comunicat de presă ADR Centru


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Publicat

în

Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.

Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică.  Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.

În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba

Publicat

în

Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști

Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.

Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.

Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea

Publicat

în

Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni

Marți 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, după Sfânta Liturghie, elevii învățătoarei Luminița Manole din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și membri ai Centrului cultural-catehetic „Adormirea Maicii Domnului” al Parohiei Ortodoxe Aiud III au fost prezenți în mijlocul beneficiarilor Centrului rezidențial „Acoperământul Maicii Domnului” de la Unirea, în cadrul unei acțiuni social-filantropice.
„Astfel, pe lângă darurile simbolice și frumoasele felicitări pascale realizate de mânuțele lor, cei mici au sădit în sufletele vârstnicilor împovărați de ani și de suferință bucuria și optimismul atât de necesare în vremurile pe care le trăim.
Această activitate, desfășurată spre finalul Postului Mare, în Săptămâna Floriilor, dincolo de scopul filantropic, i-a conștientizat pe elevi că faptele milei creștine sunt mângâiere nu doar pentru sufletul semenului de lângă noi, cât și pentru sufletul nostru. Întrucât Mântuitorul Hristos vorbește adesea de milostenie și de ajutorarea celor aflați în nevoi sau în singurătate, prin astfel de acțiuni practice, cunoscutele sintagme „Dăruind vei dobândi” sau „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” își găsesc înțeles mult mai ușor în conștiința copiilor.
De-a lungul vremii, în cadrul proiectelor inițiate de parohia noastră în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și cu diferite centre sociale din cadrul rețelei „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, elevii au participat la numeroase evenimente sau acțiuni social-filantropice. În același duh al iubirii milostive, și activitatea de astăzi se încadrează în tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, a precizat preotul Nicolae Aloman.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba