Rămâi conectat

Administrație

Lucrările de modernizare a Gradiniței “Voinicel” din cadrul Școlii Gimnaziale Singidava din Cugir pe mâna unui nou antreprenor

Publicat

în

Contract semnat pentru execuția lucrărilor de modernizare a Gradiniței “Voinicel” din cadrul Școlii Gimnaziale Singidava din Cugir

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a Gradiniței “Voinicel” din cadrul Școlii Gimnaziale Singidava din Cugir.

Investiția este în valoare de aproximativ 1,9 milioane de lei.

Firma care a câștigat contractul va avea la dispozitie 12 luni pentru a finaliza lucrările prevăzute. Finanțarea provine din fonduri europene accesate de către administrația locală în baza proiectului „Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educațională pentru învățământul preșcolar la Școala Gimnazială Singidava”. Este a doua oară când proiectul parcurge întregul proces de achiziție, după ce precedentul contract de execuție, semnat în urmă cu aproximativ 9 luni, a fost reziliat ca urmare a decesului administratorului societății care câștigase contractul.

Grădinița „Voinicel” va beneficia de modernizări interioare și exterioare și de lucrări de eficientizare energetică. Vor fi instalate sisteme de iluminat echipate cu surse LED de înaltă performanță energetică și panouri solare pentru producerea de apă caldă menajeră. Va fi realizată și o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Proiectul “Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educațională pentru învățământul preşcolar la Şcoala Gimnazială Singidava Cugir” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Modernizarea stadionului din Parcul „Avram Iancu” Blaj: Prima etapă, încheiată

Publicat

în

Modernizarea stadionului din Parcul „Avram Iancu” Blaj: Prima etapă, încheiată

Prima etapă a modernizării stadionului din Parcul „Avram Iancu” Blaj s-a încheiat odată cu recepția lucrărilor, la bazele tip 1 și tip 2, efectuate de Compania Națională de Investiții (CNI). 

Urmează, în 2025, construirea unei tribune moderne, de 1.500 de locuri, care va fi acoperită și dotată cu spații tehnice. De asemenea, tribuna va fi prevăzută cu module care poate duce capacitatea stadionului la 4.500 de locuri.

Pentru amenajarea tribunei s-a luat legătura cu unul dintre cei mai buni arhitecți din România, Vlad Rusu, cel care a realizat proiectul de reabilitare a Palatului Cultural Blaj, distins cu Premiul Europa Nostra în 2017, precum și proiectul Sălii Polivalente „Alba Blaj Arena”, una dintre cele mai moderne săli de sport din România.

Proiectul construirii tribunei de la stadionul din Parcul „Avram Iancu” va fi finalizat până la începutul anului viitor, astfel încât lucrările să înceapă la timp și să fie finalizate în 2025.

În 2026, la baza sportivă din Parcul „Avram Iancu” va fi modernizată pista de atletism și va fi dotat stadionul cu o tabelă modernă de marcaj și cu un sistem de sonorizare performant.

Se vor corela lucrările cu cele de la noua Bibliotecă Municipală, iar după finalizarea acesteia vor fi amenajate căile de acces, precum și gardul împrejmuitor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Lucrările la Centrul Multicultural din cartierul Gheorghe Șincai din Alba Iulia au fost recepționate

Publicat

în

Lucrările la Centrul Multicultural din cartierul Gheorghe Șincai din Alba Iulia, recepționate: Investiție de peste 42 de milioane de lei

În cartierul Gheorghe Șincai, a avut loc recepționarea lucrărilor la Centrul Multicultural, o investiție importantă destinată dezvoltării comunitare și conectării la standarde europene de infrastructură și servicii.

Centrul cuprinde o zonă de petrecere a timpului liber, cu spații culturale și sportive, teren de minifotbal, cu gazon artificial și instalație de nocturnă, amfiteatru semi acoperit (fostul Talcioc), sală pentru activități diverse cu 320 locuri, 39 încăperi cu funcțiuni diferite, loc de joacă pentru copii, funcțiuni adaptate pentru a găzdui o gamă variată de activități menite să contribuie la dezvoltarea educațională, culturală și socială a comunității.
Proiectul, a avut ca obiectiv crearea unui spațiu modern și accesibil pentru toți locuitorii, dedicat organizării de evenimente culturale, activități de educație non-formală și evenimente sociale care să sprijine dezvoltarea unei comunități active și implicate. Acest centru reprezintă un pas important în direcția susținerii culturii și educației comunitare, iar această investiție vine să răspundă nevoilor unei comunități în creștere și să ofere acces egal la evenimente și resurse de calitate. Ne dorim să creăm un cadru în care fiecare locuitor să se poată dezvolta, să socializeze și să își exprime ideile. Este esențial pentru noi să ne menținem la standarde europene și să oferim o infrastructură care să inspire și să sprijine creativitatea, inovarea și apartenența comunitară. Acesta este unul dintre proiectele care simbolizează angajamentul autorităților locale față de o dezvoltare urbană durabilă și echitabilă, contribuind la construirea unui viitor mai bun pentru toți membrii comunității.
Investiția de peste 42 milioane lei a fost finanțată din Fondul European de Dezvoltare și Bugetul Național, cu aport din bugetul local al Primăriei Municipiului Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Lucrări de anvergură pe drumurile județene din Alba

Publicat

în

Lucrări de anvergură pe drumurile județene din Alba

Pe drumurile județene din Alba se intervine în această perioadă atât pe partea de investiții, cât și pe zona de întreținere.

Modernizarea Drumului Județean 107 V, Sânmiclăuș-Fărău, care face legătura între Ocna Mureș și Blaj, este în grafic, conform lui Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba. Potrivit acestuia, este o rută extrem de importantă care, nu peste mult timp, va fi circulabilă. La momentul de față, aproape 8 kilometri, dintr-un total de 11,5, sunt pregatiți pentru asfaltare. Lucrările de asfaltare vor începe peste câteva zile, dă asigurări Marius Hațegan

De asemenea, se toarnă, între Blaj și Mănărade, în cadrul unor lucrări de reparații, 2 kilometri de covor asfaltic.

Tot la capitolul reparații, se acționează și pe rutele:

– Blaj-Cergău-Roșia de Secaș-Ohaba-Berghin

– Lunca Târnavei – Cenade
– Ciugudu de Jos – Ciugudu de Sus (pe raza comunei Unirea)

În zona Munților Apuseni, se intervine, tot pe parte de reparații de drum, la Sohodol și Ocoliș, precum și la Almașu Mare-Cib.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba