Marii voievozi ai românilor nu au fost doar buni administratori, eroi şi victorioşi pe câmpul de luptă. Unii dintre aceştia erau la fel de vajnici şi în aşternuturi. Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul sunt doar dintre cei mai cunoscuţi domnitori care au lăsat în urma lor bastarzi sau şi-au iubit numeroasele amante în văzul tuturor, sfindându-şi nevestele.

Marii voievozi ai Principatelor Române s-au acoperit de glorie pe câmpul de luptă, ne arată lucrările de specialitate. Unii dintre ei nu au fost doar războinici şi nu s-au remarcat doar prin stăvilirea tăvălugului otoman, ci au fost şi buni administratori, au întemeiat practic statele feudale româneşti, au creat instituţii şi au inovat.

Dincolo de sala tronului şi dincolo de întâlnirile oficiale din consilii, divanuri şi cu trimişii altor ţării, începea viaţa privată a domnitorilor. O parte a domnitorilor cu renume au avut, dincolo de atribuţiile domniei, o viaţă privată cu năbădăi şi plină de năravuri omeneşti. Printre aceştia se numără şi domnitorii ”iubăreţi”, cei cărora li se aprindeau călcâiele când vedeau o femeie frumoasă şi nu se sfiau să se iubească cu ea chiar sub ochii nevestei. Printre aceştia se află Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, a căror aplecare către ”sexul slab” a creat o întreagă mitologie. Lor li se alătură în panteonul ”iubăreţilor” şi Alexandru cel Bun, dar şi Mircea cel Bătrân, despre care se crede că au umplut Moldova şi Ţara Românească cu bastarzi.

„Desfrânatul” Mircea şi bastarzii care au vrut tronul

Unul dintre domnitorii foarte cunoscuţi, despre care se ştie că a avut o viaţă privată plină de amantlâcuri, a fost Mircea cel Bătrân. Acesta a domnit în Ţara Românească timp de 32 de ani, din septembrie 1386 până la 31 ianuarie 1418, cu o perioadă de trei ani de pribegie, între 1394 şi 1397. A fost unul dintre cei mai importanţi voievozi români, contribuind la cristalizarea statului medieval Ţara Românească, dând naştere şi consolidând instituţii, întărind economia, lărgind graniţele şi asigurând în cele din urmă stabilitate la graniţe.

A bătut monedă şi a organizat ocnele şi minele de sare şi aramă care aducea venituri importante. Dincolo de intensa sa activitate războinică încununată cu victoria de la Rovine şi prodigioasa politică administrativă, Mircea cel Bătrân, arată cronicarii medievali, erau un ”iubăreţ” fără pereche. Căsătorit cu doamna Mara şi mai apoi cu o necunoscută doamnă Anca, voievodul muntean s-ar fi întreţinut mulţi ani dincolo de privirile indiscrete cu o sumedenie de amante. ”Acest Mircea nu de puţine ori ţinându-se cu femei tinere a avut de la ele nu puţini copii nelegitimi prin toată Dacia”, preciza cronicarul grec Laon Chalcocondil în lucrarea sa ”Expuneri istorice”.

Despre numărul mare de bastarzi rezultat în urma relaţiilor extraconjugale ale lui Mircea ne vorbeşte şi un alt cronicar bizantin din secolul al XV lea, Ducas, renumit pentru lucrarea sa ”Istoria turco-bizantină”. ”Acesta ducând o viaţă destrăbălată a avut mai mulţi copii naturali“, scria el. De altfel, după moartea sa, din cauza sistemului de succesiune medieval românesc, aventurile lui Mircea cel Bătrân se vor răsfrânge asupra viitorului Ţării Româneşti. Şi asta fiindcă inclusiv bastarzii puteau revendica tronul, urmând după moartea voievodului o perioadă de lupte interne. Cei mai cunoscuţi fii nelegitimi ai lui Mircea cel Bătrân, care au adus inclusiv pe turci în ţară pentru a le asigura domnia, au fost Radu Praznaglava şi Alexandru Aldea, care au domnit perioade scurte de timp.

”Iubăreţul” Alexandru al Moldovei şi bastarzii săi

Un alt voievod despre care se spune că a avut mulţi copii nelegitimi a fost paşnicul şi blândul Alexandru cel Bun. A domnit în Moldova între 1400 şi 1432. Domnia lui a fost la fel marcată de reforme administrative şi asigurarea stabilităţii graniţelor şi a păcii, încheind alianţe cu regii Poloniei. Spre deosebire de Mircea cel Bătrân, vecinul său mai războinic, Alexandru cel Bun a fost şi mai discret în ceea ce priveşte relaţiile extraconjugale. Se presupune doar că a avut nu mai puţin de 14 copii nelegitimi, majoritatea fete însă, cu un număr însemnat de amante. Numele unei amante este cunoscuă, Stana, tocmai fiindcă fiul acesteia, viitorul Ştefan al II-lea, se gândea să revendice tronul în virtutea faptului că era până la urmă ”os domnesc”. De altfel, după moartea lui Alexandru cel Bun, Moldova a căzut pradă urmaşilor nevolnici care luptau pentru tron. ”În Moldova, după moartea lui Alexandru cel Bun, constatăm aceeaşi stare nenorocită ca şi în Ţara Românească după Mircea cel Bătrân. Fiii, legitimi sau nelegitimi, se luptă pentru moştenirea părintească”, preciza şi Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”, volumul II.

Ştefan cel Mare trăia în acelaşi loc cu amanta şi cu soţia

Un alt voievod renumit pentru politica sa internă şi externă, poate cel mai renumit domnitor român, Ştefan cel Mare, a fost un ”iubăreţ” de legendă în istoria românilor. Specialiştii spun că s-a exagerat numărul de ibovnice şi de bastarzi, existând dovezi concrete doar în legătură cu soţiile acestuia şi câteva aventuri ale voievodului. În primul rând, Ştefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori, cu Evdokia de Kiev care moare în 1467, cu Maria de Mangop, care trece la cele veşnice în 1477, şi în cele din urmă cu Maria Voichiţa, care-i supravieţuieşte şi care, se pare, a fost febleţea voievodului. Cu Evdokia, voievodul are o fiică, pe Olena .

Maria de Mangop a dat naştere la doi fii: Ilie şi Bogdan, ambii morţi de copii. În cele din urmă, cu Maria Voichiţa îl va avea pe Bogdan, viitorul voievod Bogdan al III lea ”Cel Chior”, şi două fete, pe Maria şi pe Ana. În afară de aceste căsătorii, Ştefan cel Mare a avut şi relaţii extraconjugale pe care, se pare, nu se ferea deloc să le ascundă. Astfel, în documente, mai precis în pomelnicul mănăstirii Bistriţa apare o oarecare Maruşca, mama lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, recunoscut de acesta. Maruşca nu apare însă ca o soţie a voievodului. Unii istorici spun că de fapt Alexandru ar fi fost copilul Evodchiei.

Reputatul A. D Xenopol scria clar însă că acest lucru era imposibil şi că acest Alexandru era fiul lui Ştefan cu o ibovnică, Maruşca. Xenopol foloseşte ca argument o situaţie în care Ştefan îl ia cu el la război pe Alexandru, fiul său. ”Dacă Ştefan luase în căsătorie pe Evdochia în 1463 sau după cronica putneană în 1464, atunci în 1476 Alexandru, dacă ar fi copilul Evdochiei, ar fi avut numai 12 sau chiar 11 ani, în care caz nu întelegem cum ar fi putut el ieşi împreună cu tatăl său contra turcilor”, preciza Xenopol în ”Istoria Românilor din Dacia Traiană”.

Acelaşi Xenopol arată că, atunci când iubea, lui Ştefan cel Mare nu-i mai păsa de nicio regulă şi de nicio etichetă. Istoricul arată că Maria Voichia, fiica lui Radu cel Frumos, adversarul său de pe tronul Ţării Româneşti, i-a fost întâi amantă şi după aceea soţie. Mai mult decât atât, voievodul s-a iubit cu ea ani de zile, chiar sub ochii soţiei sale de-a doua, Maria de Mangop.

 ”Chiar în anul căsătoriei sale cu Maria de Mangop, Ştefan cel Mare luase ca prinse, în războiul purtat contra lui Radu cel Frumos, pe soţia acestuia Maria şi pe fiica lui, pe care cronicarii o numesc Voichiţa. Aici se vede că farmecul fiicei lui Radu prinse în laţ simţirile lui Ştefan, care începu a umbla după ea. Probabil că după timpurile de atunci şi fiind încă şi prinsă o luă de concubină şi alipindu-se tot mai mult de ea se desfăcea de legiuita lui soţie”, arată Xenopol. Interesele economice l-au făcut să nu renunţe la Maria de Mangop, care, spune Xenopol, suferea îngrozitor fiindcă locuia sub acelaşi acoperiş cu amanta soţului.

În cele din urmă, tot Xenopol precizează, Maria de Mangop a murit de necaz şi supărare. O altă amantă renumită a lui Ştefan cel Mare a fost ”Răreşoaia”. ”Dintre numeroasele concubine ale lui Ştefan, amintim pe singura al cărui nume a fost păstrat de istorie, Maria Rareş, din Hârlău, muma celebrului său fiu natural Petru Rareş”, arată Xenopol.

Iubirile fără perdea a lui Mihai Vitezul

Un alt voievod care a colecţionat amante şi a trăit cu ele chiar sub ochii doamnei Stanca, soţia sa, a fost renumitul Mihai Viteazul. Învingătorul de la Călugăreni a repurtat victorii şi în aşternuturi. Cel puţin asta susţin istoricii şi cronicarii. Cea mai celebră amantă a sa a fost Velica, o frumoasă boieroaică blondă, care apare alături de el până şi în reprezentările vremii. Despre Velica a scris chiar renumitul Nicolae Iorga, care spunea că Velica era „puternica ţiitoare a lui Mihai Viteazul şi stăpâna prin iubire a Ardealului”.

Cu alte cuvinte Mihai Viteazul o marginalizase pe doamna Stanca, soţia sa, şi se iubea în văzul lumii cu amanta sa Velica. Totodată cine dorea să primească beneficii trebuia să intre în graţiile amantei care sucise minţile voievodului. Practic, Mihai Vitezul ar fi început oficial relaţia cu Velica la Alba Iulia în 1599, după ce a intrat triumfal în capitala transilvană. Frumoasa blondă era fiica unui boier, logofătul Ion din Piteşti. Era os domnesc, fiind nepoata voievodului Mircea Ciobanul.

S-a cunoscut cu Mihai Viteazul în 1595, după bătălia de la Călugăreni, când acesta s-a refugiat în Transilvania. La acea dată, Velica era căsătorită cu un italian, Fabio Genga, favorit al principelui Transilvaniei Sigismun Bathory. Până şi ambasadorii europeni au aflat că în Ţara Românească de fapt Velica era cea care conducea. Cel puţin asta arată un diplomat imperial care scrie într-un raport din 15 martie 1600.

”Afacerile ţării le are în mână o jupâneasă româncă, măritată cu Fabio Genga. Cu aceasta Domnul se ţine în ştiinţa tuturora şi până într-atâta încât a poruncit sub pedeapsa de moarte soţului ei să nu aibă a face cu dânsa”, arăta acest raport. Pe lângă Velica, Mihai Viteazul a mai avut o relaţie cunoscută şi cu Maria Cristina, soţia lui Sigismund Bathory, vara lui Rudolf al II-lea.

sursa: adevărul.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE