Administrație
Întreținerea drumurilor, prioritară pentru administrația județeană din Alba
Lucrări de întreținere pe drumurile județene din Alba
Întreținerea drumurilor este prioritară pentru administrația județeană din Alba.
Potrivit lui Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, peste 300 de kilometri de drum județean vor face obiectul întreținerii de vară în acest an. Deja lucrări de întreținere s-au desfășurat pe 50 de kilometri, respectiv pe drumul județean Berghin-Ghirbom-Vingarg-Șpring-Drașov -Cunța.
S-au realizat lucrări de plombare, burdușiri, tăiat vegetație și marcaje. Urmează DJ 762 Baraj Mihoiești-Vidra-Avram Iancu.
În acest moment, rețeaua de drumuri aflată în administrarea Consiliului Județean Alba este de 870 de kilometri, din care 660 de kilometri cu asfalt, 180 de kilometri de drum pietruit și 30 de kilometri de drumuri de pământ.
Administrație
Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț
În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public
Administrație
Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj
Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor
Administrație
1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj
Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 15 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 7 ore
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază