Rămâi conectat

Știri

Intrarea la restaurant, pe baza testelor rapide ale clienților

Simona Lodroman

Publicat

în

Intrarea la restaurant, pe baza testelor rapide COVID-19 ale clienților

Operatorii din domeniul HoReCa îşi vor asuma costurile pentru testele rapide ale clienţilor la intrarea în locaţii, astfel încât preţurile pentru clienţi să nu fie afectate, au declarat, marţi, reprezentanţi a două patronate din HoReCa.

Reprezentantul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Dragoş Petrescu, a apreciat că numărul celor care vor fi testaţi la intrare nu va fi foarte mare, deoarece unii români s-au vaccinat, iar alţii pot dovedi că au trecut prin boală, relatează Agerpres.

“Pe lângă vaccinare luăm în calcul testarea de către operator, pe costurile operatorilor. Deci nu discutăm aici de un potenţial cost pentru cetăţenii României, însă toate aceste reguli care ar putea ajuta redeschiderea ospitalităţii la data de 1 iunie vor fi decise în Comitetul interministerial. (…) Nu ne aşteptăm ca toţi clienţii noştri să urmeze a fi testaţi, pentru că avem o categorie de clienţi suficient de mare şi în creştere care s-a vaccinat, avem o categorie de clienţi suficient de mare care a trecut prin boală şi poate arăta că a trecut prin boală, aşadar cei care vor fi testaţi rapid vor reprezenta o minoritate, iar acest cost, între 2 şi 3 euro, care va fi un unul de testare rapidă este un cost asumat de operatori”, a menţionat Dragoş Petrescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a susţinut că operatorii nu vor transfera asupra clienţilor costurile testării rapide la intrarea în localuri.

Citește și: HoReCa ar putea testa toți turiștii. Discuții la Guvern
“Evident că orice cost care e suportat de operator se regăseşte cumva, dar nu vor creşte preţurile datorită acestor costuri (cu testările rapide, n.r.), ni le vom asuma noi, cu scopul de a creşte volumul, de a creşte circulaţia turistică în unităţile noastre, deci în niciun caz nu vom transfera costul pe client”, a menţionat Călin Ile.

În acest context, reprezentantul HORA, Dragoş Petrescu, a menţionat că angajaţii din HoReCa vor avea prioritate la vaccinare.

“(…) angajaţii din industria HoReCa vor avea prioritate la vaccinare şi acum lucrăm într-un grup de lucru cu Comitetul de Vaccinare, în aşa fel încât toţi angajaţii, de fapt cei din industria noastră care doresc să se vaccineze să poată avea acces mai facil la vaccin, iar clienţii, cetăţenii României care doresc să iasă în restaurante sau în hotel, să poată fi siguri că marea majoritate din industria noastră este vaccinată şi ei sunt în siguranţă”, a precizat Dragoş Petrescu.

Sarsa:dcbusiness.ro

Știri

La Ighiu s-a deschis primul centru fix de vaccinare anti-covid din mediul rural din Alba: Prima persoană vaccinată, un localnic de 73 de ani

Simona Lodroman

Publicat

în

Astăzi, 20 aprilie, s-a deschis la Ighiu, în colaborare cu Primăria comunei, primul centru de vaccinare fix din mediul rural din județul Alba.

Amenajat în sediul Centrului pentru persoane vârstnice din comună, acesta beneficiază de 2 fluxuri de vaccinare a câte 96 de locuri, serul utilizat fiind Moderna.

Și aici, modalitatea de programare este prin lista de așteptare de pe platforma națională – programare.vaccinare-covid.gov.ro Având în vedere însă faptul că sunt locuri libere, practic notificarea se trimite în câteva minute și programarea poate fi finalizată rapid.

Prima persoană vaccinată a fost un localnic în vârstă de 73 de ani, Florian Gruian, care s-a arătat încrezător că vaccinul primit îl va ajuta ca în viitorul apropiat să se reîntoarcă la o viață normală, cu mai puține restricții. Marți, 20 aprilie, în prima zi de vaccinare, în Centrul nou deschis au fost imunizate 10 persoane.

”Centrul de la Ighiu îndeplinește toate cerințele, la cele mai înalte standarde, fiind amenajat cu ajutorul Primăriei Ighiu. Ne bucurăm că am reușit suplimentarea la nivelul județului cu acest centru și sperăm ca locuitorii comunei Ighiu și nu numai să beneficieze de vaccin pentru a putea depăși mai repede această pandemie”, Alexandru Sinea, director executiv al DSP Alba.

Citește mai mult

Știri

694 de persoane aflate în carantină și 610 aflate în izolare, verificate, în Alba, în 24 de ore: 90 de persoane sancționate de oamenii legii

Simona Lodroman

Publicat

în

694 de persoane aflate în carantină și 610 aflate în izolare, verificate, în Alba, în 24 de ore: 90 de persoane sancționate de oamenii legii

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 694 de persoane aflate în carantină, 610 aflate în izolare și au fost organizate 12 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 365 de persoane. Alte 81 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 41 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 55 de terase, restaurante, fastfood-uri și 37 de mijloace de transport, din care 11 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 88 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și două care nu au respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Blaj, au fost legitimate 130 de persoane, au fost verificate 80 de autovehicule și au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, din care 16 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.

În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.

Citește mai mult

Știri

Record de decese, 237, în ultimele 24 de ore: 2.931 cazuri noi COVID-19 și 1.432 persoane internate la ATI

Simona Lodroman

Publicat

în

2.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2, 237 de decese și 1.432 persoane internate la ATI, în 24 de ore

Până astăzi, 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 950.242 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.931 cazuri noi.

Până astăzi, 26.618 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 19.04.2021 (10:00) – 20.04.2021 (10:00) au fost raportate 237 de decese (145 bărbați și 92 femei), un record absolut de la debutul pandemiei.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 66 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 91 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 59 decese la categoria de peste 80 de ani.

220 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.113. Dintre acestea, 1.432 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.154.381 de teste RT-PCR și 796.282 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.388 de teste RT-PCR (13.178 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.210 la cerere) și 12.358 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 424 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 20 aprilie a.c.

Pe teritoriul României, 46.551 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.837 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 42.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 131 persoane.

Citește mai mult

Știri

59 NOI CAZURI cu COVID-19 și 9 decese, în Alba, în ultimele 24 de ore

Simona Lodroman

Publicat

în

 59 NOI CAZURI cu COVID-19, în Alba, în ultimele 24 de ore

În județul Alba s-au înregistrat 59  noi cazuri de infectare cu Covid-19 și încă 9  decese, în ultimele 24 de ore. 26 noi cazuri au fost alocate municipiului Alba Iulia.

Numărul total al cazurilor înregistrate în județul nostru ajunge la 20075  de persoane confirmate pozitiv, de la debutul pandemiei.

Dintre acestea, 18492  de persoane au fost declarate vindecate.

Numărul deceselor în județ este de 580

Potrivit DSP Alba, ieri, în județ au fost realizate  516 de teste.

Numărul total al testelor efectuate în Alba a ajuns la 198497

Incidența cazurilor raportată la mia de locuitori în municipiul Alba Iulia este de 4,29 iar în județul Alba de 3,02.

Citește mai mult

Știri

Începe vaccinarea populației din zona rurală a județului și a angajaților din mediul privat

Simona Lodroman

Publicat

în

Începe vaccinarea populației din zona rurală a județului și a angajaților din mediul privat

Primarii și agenții economici trebuie să întocmească listele cu doritori până vineri

Procesul de vaccinare anti-COVID intră într-o nouă fază în Alba, fază în care DSP are nevoie de sprijinul primarilor și a agenților economici din județ în vederea întocmirii de liste cu cetățenii, respectiv angajații care doresc să se imunizeze împotriva virusului Sars-Cov-2.

În ceea ce privește imunizarea populației din zona rurală, DSP are în vedere organizarea de echipe mobile care să se deplaseze în teren pentru vaccinarea cetățenilor, urmând să se stabilească anumite itinerarii în funcție de listele cu doritori ce vor fi întocmite de primari.

De asemenea, agenții economici mari sau mici sunt așteptați să întocmească liste cu angajații care optează pentru vaccinare, liste ce vor fi trimise la DSP care va solicita apoi dozele de vaccin necesare. În cazul agenților economici mari cu peste 100 de angajați și care dispun de spații și de personal medical care poate realiza vaccinarea, DSP va pune la dispoziția lor dozele de vaccin, iar vaccinarea se va face la sediile firmelor.

În cazul agenților economici mai mici, cu sub 100 de angajați, DSP va organiza vaccinarea lor la centrele fixe deschise în județ. Este foarte important de precizat că se poate opta pentru tipul de vaccin ce va fi solicitat. Listele de la primării și de la agenții economici trebuie trimise până vineri, 23 aprilie, la adresa instituției sanatate_publica@dspalba.ro

Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Articole Similare