După cum a declarat pentru Agerpres, directorul general al ANPC, Paul Anghel, valoarea amenzilor aplicate celor două societăţi din domeniul feroviar, 69 la număr, reprezintă aproape jumătate din totalul amenzilor de 1,2 milioane de lei aplicate la nivel naţional în acest sector.

Cele două societăţi au primit şi 36 de avertismente. Inspectorii au efectuat în întreaga ţară, în zilele de 6-7 februarie, mai multe acţiuni de control cu privire la condiţiile de transport pe căile ferate, precum şi la serviciile de alimentaţie oferite consumatorilor în zona gărilor.

Controalele ANPC pe zona de trenuri au scos la iveală toalete murdare, banchete rupte, geamuri crăpate sau sparte şi lipite cu mastic. Cele mai mari probleme găsite de comisarii ANPC au fost în gările din judeţele Mehedinţi, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, dar sunt şi judeţe precum Alba, Sibiu şi Bihor unde gările arată foarte bine.

Consumatorul român nu reclamă condiţiile de igienă

Anghel susţine că anul trecut ANPC a primit peste 100 de reclamaţii care vizau transportul feroviar şi condiţiile din gările bucureştene, întârzierile şi modificarea preţurilor fiind cele mai frecvente sesizări ale consumatorilor români.

„Din păcate, consumatorul român nu reclamă condiţiile de igienă, el se orientează spre întârzieri, spre preţuri modificate, anularea unor curse sau ceea ce ţine de rapiditatea cu care se deplasează şi mai puţin de condiţiile igienice-sanitare pe care le au. În general, în gări reclamă partea de alimentaţie publică dacă le-a pus sănătatea în pericol. Anul trecut numai la nivelul municipiului Bucureşti am primit aproximativ 100 de reclamaţii cu privire la mersul trenurilor, orarul de funcţionare sau anumite la probleme existente în gări”, a subliniat directorul general al Autorităţii, într-o conferinţă de presă, potrivit Digi24.

Anghel a menţionat că un control la fel de amplu în acest sector a mai fost derulat în urmă cu 5 ani, iar anumite abateri constatate atunci au fost observate şi în prezent. Cu toate acestea, conducerea ANPC susţine că ar trebui efectuate trimestrial controale care vizează condiţiile de transport pe căile ferate şi serviciile oferite în zona gărilor.

În ceea ce priveşte deficienţele constatate în gările bucureştene, reprezentaţii ANPC au menţionat lipsa unor porţiuni de paviment sau a unor plăci de gresie, infiltraţii în zona peroanelor şi în cea de trecere a liniilor de cale ferată, dar şi anumite abateri la grupurile sanitare.

Sursa:capital.ro