Rămâi conectat

Știri

Începe Loteria de Vaccinare: Cum se fac înscrierile și care sunt premiile

Publicat

în

Loteria de Vaccinare intră în linie dreaptă

Ministrul interimar al Sănătății a semnat în luni Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Economiei, Anteprenoriatului și Turismului privind condiţiile de înscriere la Loteria de vaccinare.

Loteria de Vaccinare intră în linie dreaptă. Potrivit ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Economiei, Anteprenoriatului și Turismului, loteria de Vaccinare constă în extragerea pentru acordarea de premii în bani a tuturor persoanelor vaccinate cu schema completă, care și-au generat certificatul digital al UE privind COVID-19 pe baza CNP-ului și care se înscriu pentru participare în aplicația accesată de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro.

“În acest context epidemiologic, cu creșteri semnificative ale numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus, este deosebit de importantă susținerea procesului de vaccinare, inclusiv prin acordarea de recompense. Într-o perioadă scurtă, am reușit să finalizăm cadrul legislativ pentru aceste măsuri recompensatorii. Odată semnat și de ministrul Economiei, actul normativ poate fi publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să producă efecte”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Loteria la care vor putea participa persoanele vaccinate se va desfășura în perioada 01.10.2021 – 31.12.2021 și constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:

Certificatul verde devine obligatoriu la Vatican

· 14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână
· 3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună
· 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acțiunii.

Se acordă un număr total de 1.139 premii, în valoare totală de 15.000.000 lei, după cum urmează:

– 81 de premii săptămânale (80 premii săptămânale în valoare de 10 000 lei + 1 premiu mare săptămânal în valoare de 300 000 lei);
– 3 premii lunare, ( câte 1 premiu în ultima săptămână a fiecărei luniîn valoare de 100 000 lei);
– 2 premii la finalul Loteriei Programului Național de Vaccinare, în valoare de 500 000 lei, respectiv 1 000 000lei.

Fiecare persoană care se înscrie va avea patru șanse de câștig, respectiv posibilitatea de a câștiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei, adică premii în valoare maximă cumulată de 1.910.000 lei.

Sursa.dcbusiness.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba