Rămâi conectat

Știri

Ieri și azi: Alba Iulia, centrul neamului românesc

Publicat

în

La 1 Decembrie 1918, români veniţi din toate unghiurile zonei Transilvaniei, din Banat, din Maramureş şi din părţile ungurene au decretat aici Unirea pământului-martir cu ţara-mumă. Prin actul lor, cetatea durerii devenea o cetate a  triumfului.

Alba-Iulia de azi continuă o străveche cetate romană Apulum, constituită, probabil, pe baze dacice. Apulum pare a fi fost numele, transpus de Daci, al zeului grecesc Apollon.

Apulum roman s-a dezvoltat din întâile « canabae » ale legiunilor 1 Diutriux şi XIII Gemina, împlântate aici, în inima Daciei. Castrul a devenit apoi capitala uneia din cele trei diviziuni administrative ale marei colonii romane: Dacia Apulensis. După invazia Ungurilor în Transilvania, Papa a constituit în Alba-Iulia sediul unui episcopat catolic.

La 1242 invazia Tătarilor o reduce la ruină. Ridicată prin zelul episcopului, Alba-Iulia e prădată în 1277 de saşii răsculaţi asupra episcopului, în frunte cu comitele lor. Alba-Iulia a servit ca loc de întrunire a « dietei » voievodului transilvan, şi ca cetate a lui de scaun. În 1469 Matei Corvinul, ca să distrugă aci un cuib al nobilimii rebele, dărâmă zidurile cetăţii. Ele sunt însă înălţate din nou, după răscoala lui  Doja din 1514 cu scopul de a servi acum de apărare în cazul unui nou « tumultus rusticum », a unei răscoale a ţăranilor. La adăpostul lor, Alba-Iulia a rezistat în 1550 asediului celor 2000 de ostaşi ai lui Martinuzzi, veniţi să scoată din cetate pe nefericita Isabela, regină a Ungariei decăzute. În 1596 Mihai avea să intre întâia oară în cetate, ca vasal al lui Sigismund Bathory. Atunci, în onoarea lui, vlădica Ioan din Prislop fu ridicat la rangul de mitropolit al Albei-Iulia. Peste trei ani, la 1 Noiembrie 1599, Mihai avea să intre în triumf în cetatea de scaun a principilor Transilvaniei. La 10 Iulie 1600 el lua aici jurământul de supunere al dietei.

Istoria orasului Alba Iulia se împleteşte apoi cu trecutul de umilinţă, de durere, dar şi de nobile strădanii cărturăreşti al mitropoliţilor români. Aici apare în 1648 de sub teascurile mitropoliei, Noul Testament, în prefaţa căruia mitropolitul Simion Ştefan statornicea principiile cari au să inspire pe traducători: unitatea limbii româneşti de pretutindeni. Ei scriu  “ca să înţeleagă toţi ».
Era în această declaraţie presentimentul unităţii româneşti. La 1 Septembrie 1700, mitropolitul Atanasie Anghel încheie aici actul Unirii cu biserica Romei. După trecerea principatului transilvan în posesiunea Casei de Austria, împăratul Carol VI proiectă ridicarea aici a unei cetăţi puternice. Ea se şi ridică pe locul vechiului oraş – după planurile principelui-soldat Eugeniu de Savoia. Atunci au fost dărâmate mânăstirea românească, mitropolia şi palatul principilor. În celule cari s-au construit deasupra porţii de intrare a cetăţii au fost închişi în 1784 după tragica lor epopeie: Horia, Cloşca şi Crişan. La 28 Februarie 1784 cei doi dintâiu au suferit, la locul numit «Dealul Furcilor » martiriul pe roată. În aceiaşi închisoare a pătimit Avram Iancu, eroul revoluţiei naţionale dela 1848.
La 1 Decembrie 1918, români veniţi din toate unghiurile zonei Transilvaniei, din Banat, din Maramureş şi din părţile ungurene au decretat aici Unirea pământului-martir cu ţara-mumă. Prin actul lor, cetatea durerii devenea o cetate a  triumfului. Ea avea să aştepte cu infrigurare învierea marilor zile ale lui Mihai. La 30 Mai 1919, regele Ferdinand I şi regina Maria îşi făceau intrarea triumfală în Alba-Iulia, şi la 15 Octombrie 1922, în cadrul unei imense solemnităţi, ei consacrau aici, prin gestul încoronării, unitatea pământului dacic. La 8 Iunie 1930, Adunarea Naţională conferea principelui de coroană a României,  titlul de mare voevod de Alba-Iulia, legând simbolic cetatea de gloria dinastiei româneşti.

Asezat în inima daciei Traiane, judetul Alba a fost stabatut, în epoca romana, de cele trei drumuri ale legiunilor care convergeau la Apulum (Alba-Iulia de azi), capitala Daciei Apulensis si sediu al legiunii XIII, Gemina.

Unul dintre aceste drumuri ducea catre miazanoapte la Napoca-Cluj, al doilea cobora prin Arcidava, de-al lungul Oltului, la Oescus, unde întâlnea drumul roman paralel cu Istrul, al treilea ducea la Sarmisegetuza. În cuprinsul judetului, romanii au executat întinse exploatari aurifere. Dupa invazia Ungurilor în Transilvania, pe locul vechiului Apulum, se ridica –sub influenta episcopului catolic instaurat aici – o cetate înfloritoare. Ea ajunge curând cetatea de scaun a voevodului transilvan – mai târziu, dupa dezastrul de la Mohaci, principe autonom – si a dietei sale.

Judetul Alba îsi vede hotarele, din timpuri îndepartate, întânzându-se pâna la marginea de miazazi a Transilvaniei. În limitele teritoriului de azi, înflorea înca în sec XIII- sub impulsul vietii saxone – cetatea Sebesului. În sec XVI, Vintul de Jos si un grup de sate din apropierea sa, devin posesiune a domnilor Tarii Românesti. La capatul aceluiasi secol, Mihai îsi facea intrarea în trumf, în cetatea de scaun a Transilvaniei : 1 Noiembrie 1599. La 10 Iulie 1600, dieta presta lui Mihai juramântul de credinta.

Din acele timpuri Alba-Iulia începe a capata în ochii românilor de pretutindeni un caracter simbolic.

La Mirislau, în cuprinsul actualului judet, Mihai e înfrânt de Basta si pierde pentru întâia oara principatul transilvan : 14 septembrie 1600. A fost preludiul caderii sale. Mitropolia româneasca, creata sub impulsul lui Mihai, în Alba-Iulia, înca din 1596, avea sa duca, dupa caderea sa, o existenta de restriste, de durere dar si de mari creatiuni culturale. În 1700, mitropolitul Atanasie Anghel împlineste în Alba-Iulia actul de unire al acestei Mitropolii cu biserica Romei. În închisoarea Albei-Iulia au patimit eroii românismului Horia, Closca si Crisan în 1784, Avram Iancu în 1849. Pe « Dealul Furcilor » din apropierea cetatii s-a consumat si tragica zi de 28 februarie 1784, martirul lui Horia si Closca. În aceeasi cetate însa, « Cetate a visurilor noastre » s-a împlinit la 1 Decembrie 1918 actul reparatoriu al Unirii. În aceeasi cetate, la 15 octombrie 1922, regele Ferdinand I si regina Maria desavârseau prin actul încoronarii, rascumpararea a o mie de ani de suferinta si de jertfa.

Platou care unduieste lin, coborând din muntii Apuseni, desenati albastri în zare, catre lunca placuta a Muresului, de unde, se ridica iarasi spre miazazi. Adaposteste între clinurile dealurilor, sate curat românesti de plugari înstariti si, spre apus, catre creste, « Motii » padurari si ciobani, care-si poarta resemnati saracia între muntii despaduriti si steampurile care spala aurul din nisipurile Ampoiului. Printre ei, s-au asezat în târgulete, populatiuni eteroglote : Sasii, la Sebes, spre miazazi, Ungurii la Aiud si la Zlatna.
În mijlocul judetului, pe Mures, la încrucisarea drumurilor care strabat Ardealul de la Rasarit la apus si de la miazazi la miazanapte, putin mai jos de varsarea Târnavelor si foarte aproape de gura Ampoiului si a Dobrei, este capitala judetului : Alba- Iulia. Aradul, Deva, Orastiile se leaga prin ea, pe sosea, cu Sighisoara, Târgul Muresului si Reghinul. Tot prin ea se leaga Dejul, Clujul si Turda cu Brasovul si Sibiul. La o jumatate de ceas de ea, cu trenul, spre rasarit, importantul centru de comunicatie al Teiusului leaga, la fel, drumurile de fier.

Orasel fara mare însemnatate economica sau culturala, Alba –Iulia a dobândit totusi, prin pozitia ei privilegiata o însemnatate politica deosebita în istoria Ardealului. Romanii au avut aici un castru « Apulum », prin care supravegheau caile de acces spre Transilvania de rasarit. Stapânirile urmatoare nu l-au parasit, ci au facut din orasel un centru politic si militar în stare sa tina cumpana între diferitele elemente politice ale vietii Ardealului si sa faca fata navalirilor din orice directie. Spiritul acestui târgulet, fara alt farmec aparent decât al împrejurimilor, se dezvaluie si vibreaza adânc în sufletul românesc de îndata ce urci drumul cetatii.

Aici, la Apulum, a pus, pe un sipot recladit din temelie, Legiunea XIII-a Gemina, pecetea nedezmintita a îngemanarii celor doua spite ale neamului românesc. Aici s-a încoronat la 1599 Mihaiu-Voda, Domnul român al Ardealului, dupa izbânda de la Selimbar. Aici, în afara portii din afara cetatii, unde s-a ridicat un monument fara masura cu jertfa, si-au vazut zdrobite si risipite oasele, Horia si Closca. Tot aici a fost purtat mai târziu, în triumf, spre derâdere, Iancu « Craiul Muntilor », care amenintase de la Vidra, iarasi, cetatea înstrainata. Aici a fost, în timpul persecutiilor lui Tisza, locul unde s-a otelit rezistenta partidului national român, prin întâlnirea Blajului cu Sibiul. « Spre Alba-Iulia » au pornit, într-un singur gând, armatele românesti în razboiul de întregire, si tot catre ea si-au îndreptat ostasii cazuti, ultimul lor gând… Si apoi, când a venit ceasul judecatii, aici s-a întrunit « Adunarea Nationala » a Românilor, care a hotarât unirea de veci a Ardealului cu România. Si tot aici, între zidurile albe ale catedralei cladita între pridvoare, în odihnitorul stil al mânastirilor românesti, alaturi de zidurile negre ale vechii catedrale franciscane, s-a încoronat în 1922, Ferdinand Întregitorul, Rege al tuturor Românilor.

Marturiile legate de framântarea veacurilor de numele acestui oras, amintirea durerilor si a bucuriilor, a avânturilor si jertfelor, a prefigurarilor si a împlinirii neamului românesc, fac din cetatea Alba-Iulia centrul mistic al neamului românesc, inima nevazuta a României.

Sursa:romaniainterbelica.memoria.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde

Publicat

în

Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise

În judeţul Alba sunt cunoscute două poieni cu narcise: cea de pe Vârful Negrilesei (5 ha), din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii (8 ha) de lângă comuna Întregalde. Din cauza altitudinii mai ridicate, narcisele din aceste poieni înfloresc mai târziu, in mai.

Poiana Narciselor are şi propria legendă. Pe vremuri poienile de pe munte reprezintau locul în care ciobani din toate părţile se întâlneau, îşi povesteau peripeţiile şi se pregăteau pentru un nou an de ciobănit. Tot aşa se zvoneşte că a apărut şi legenda Negrilesei, din întâmplarea unor ciobani care mai apoi au povestit totul înaintaşilor lor şi astfel a ajuns până în zilele noastre.

”Se spune ca în vremuri îndepărtate o pasăre măiastră care zbura din depărtări, doar odată în an în aceşti munţi pentru a vesti sărbătorile de cântec şi joc ale anului, a poposit în Poiana Negrilesei, aşa pe când se îngâna ziua cu noaptea, pentru a se odihni după atâta drum. Era vremea când ciobani din zonă pregăteau cina în jurul focului de cetină, iar unul dintre ei mai bătrân, văzu pasărea şi prin sunet de tulnic îşi chema camarazii ca să o prindă, pentru a îşi împodobi cu penele ei pălăriile. Pasărea măiastră frântă de obosita aştepta ca păstorii să se aproprie şi le rosti cu grai omenesc şi înţelept:

«Ştiu că vreţi să-mi luaţi viaţa, pentru penele mele, cu care să vă împodobiţi pălăriile, dar de mi-ţi cruţa, voi umple aceste poieni cu aceste pene şi an de an ele vor răsări mai frumos şi mai multe pentru voi, astfel încât, copiii, nepoţii şi strănepoţii voştri, vor avea cât vor fi aceşti munţi podoaba penelor mele». La aceste vorbe minunate, ciobanii au lăsat pasărea în viaţă. Şi-a luat zborul şi nu s-a mai oprit decât pe Muntele Găina, dar nu a uitat să îşi scuture penele fermecate, astfel încât de atunci şi până acum, în aceste poieni din Muntele Negrilesei, cresc an de an ca să vestească venirea verii, frumoasele narcise, dezmierdând cu frumuseţea şi mirosul lor pe toţi trecătorii şi mai ales pe cei care vin la sărbătoarea narciselor care are loc an de an în luna mai”, astfel sună legenda transmisă din generaţie în generaţie.

Poiana Narciselor este arie naturală protejată. Pentru turiştii care au venit cu corturi a fost amenajat un loc special de campare. Pe platoul de la Negrileasa se găsesc, la tarabe, tradiţionalii mici şi bere, dar şi obiecte de artizanat.

Traseu de acces: de pe drumul DN74A Câmpeni-Abrud, se intră pe drumul spre Bucium, de unde spre satul Valea Negrilesii. Din sat un drum forestier ne duce până la Cabana Narciselor.

Poienile cu narcise, care însumează cca.45 de hectare se află la altitudini cuprinse între 1150 și 1250 m și ocupă culmea și versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor și versantul nord-estic al muntelui Vălcoi. Din păcate, datorită pășunatului, numărul narciselor înflorite primăvara scade de la an la an.

Sursa: agrointel.ro, welcometoromania.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Mai, luna florilor: De la lalea, crin și bujor, la maci, margarete și lăcrămioare, transformǎ câmpul și grădinile în adevărate oaze de frumusețe și culoare

Publicat

în

În tradiția noastră populară, luna Mai este timpul florilor (Florar, Florariu) și exuberanța vegetației (Frunzar).

Din bătrâni, se spune că în luna lui “Florar”, Raiul coboară pe pământ și înverzește totul, este o lună plină de prospețime și culoare.

Tuturor ne plac florile. Le iubim pentru că înseamnă viață, bucurie și speranță, pentru că transmit emoții și trezesc pasiuni pentru cǎ florile sunt cuvinte nerostite. Ele poartǎ semnificații complexe și subtile, astfel simplu gest de a oferi o floare este echivalentul a o mie de cuvinte. Fie că sunt mici, plăpânde, gingașe, de câmp, ori de grădină, silfide sau impresionante, cu ori fără parfum, florile ne aduc zâmbetul pe buze, bucuria ȋn suflet. Sunt prezente ȋn cele mai importante momente ale vietii noastre. Ele simbolizează dragostea, prietenia, compasiunea, ne fac să fim mai buni, mai aproape de natură. Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubeşte. ( Goethe ) Cunoscută drept luna florilor, luna mai transformǎ câmpul și grădinile în adevărate oaze de frumusețe și culoare, rupte parcă din basme.

Ce flori înfloresc în luna mai:

Panseluţele – sunt flori viu colorate care iubesc căldura şi lumina. Acestea sunt probabil cele mai populare flori ale lunii mai. Gingașe, timide dar pline de culoare, panseluţele ne ȋncântă privirile ȋn fiecare primăvară. Ele redau culoarea grădinii și dau culoare vieţii după o iarnă lungă. Numele panseluţelor vine din cuvântul francez pensée, care ȋnseamnă gândire, gând. Acest nume a fost preluat de către britanici ca un al doilea nume pentru violete ȋnca din epoca victorianǎ, când aceastǎ floare era văzută ca un simbol al aducerii aminte, al romantismului, al gândurilor de iubire. O legendă britanică povestește că panseluţele au fost folosite de către cavalerii regelui Arthur, Cavalerii Mesei Rotunde, pentru a prevesti viitorul. Aceștia smulgeau câte o petală și ȋi căutau semnele secrete. Dacă petala avea patru dungi, ȋnsemna speranţă. Dacă dungile erau groase și ȋnclinate spre stânga, ȋnsemna o viaţă plină de necazuri. Dungile ȋnclinate spre dreapta semnificau belșug și prosperitate până la sfârșitul vieţii. În trecut, petalele ȋn formă de inimă au făcut ca panseluţa să fie un ingredient al unei poţiuni de dragoste. Panseluţele sunt viu colorate, ȋn sute de variante.

Petuniile – renumite pentru diversitatea lor coloristică, sunt flori iubitoare de soare. Cu un parfum deosebit, petunia se prezintǎ ȋn culori puternice și foarte variate, iar vara o ȋntậlnim, adesea, alǎturi de mușcate și regina nopții. Petunia este una dintre cele mai populare plante. Originare din America de Sud (Argentina, Brazilia), petuniile au cucerit Europa spre începutul secolului al XIX -lea. Numite și flori de tutun (sunt rude cu planta de tutun), sau florile verii ori florile cu o mie de culori, petuniile sunt pline de flori de la începutul verii până la mijlocul toameni. Una din marile calități ale petuniilor sunt culorile florilor, extrem de variate și plăcute – de la alb, roz, galben, roşu, violet, albastru, sau numeroase combinații dintre acestea. Trebuie spus pentru cei care nu cunosc aceste flori că petuniile sunt printre cele mai spornice și mai frumoase plante cu flori, extrem de rezistente și foarte puțin pretențioase.

Florea de piatra – această plantă cu flori mici şi viu colorate stă înflorită până toamna, în lunile septembrie sau octombrie. Se înmulţeşte rapid prin seminţe şi necesită îngrijire special. Este una dintre cele mai adaptabile plante, de o frumusețe aparte. Despre această floare se spune că atrage bunăstarea și norocul în casa ta. Însă, este aproape imposibil să nu-i îndrăgești și florile viu colorate.

Laleaua – acum 1000 de ani, lalelele sălbatice creșteau ȋn Persia. Floare originară din Asia, laleaua a fost cultivată și ȋncrucișată pentru ȋntâia oară de către turci. Cântată de către poeţii persani, reprezentată adesea ȋn pictură și grafică de catre artiștii turci, laleaua a devenit la un moment dat un simbol al imperiului otoman. Conform unei legende persane, un tânăr pe nume Farhad se ȋndragostise de frumoasa Shirin. Ajungând la el vestea că iubita sa a fost ucisă, Farhad și-a ȋncălecat calul favorit și a pornit ȋn goană către Shirin, dar s-a prabușit de pe o stâncă și și-a găsit moartea. Din fiecare picătura a sângelui său scursă ȋn pământ a răsărit apoi câte o lalea purpurie, simbol al dragostei perfecte sau pasionale. O floare eleganta, un simbol al iubirii, cu o varietate de culori, rosii, roz, galbene, albe, albastre, purpurii, mov, laleaua este o floare iubita in intreaga lume.

Margareta – florile albe sub formă de stele sunt originare din regiunile aride și însorite ale Africii. Se spune despre margarete că sunt stelele pământului. Nu știm exact daca stelele s-au născut din margarete sau margaretele sunt stele, dar comparația este perfectă și frumoasă. Se spune că, cu multe milioane de ani în urma, stelele trăiau pe pământ. Într-o noapte însă, din motive neştiute, stelele au dispărut pentru a apărea mai apoi pe bolta cerească. În locul lor au apărut margarete, considerate de atunci ca fiind stele ale pământului. Oficial margaretele sunt flori de câmp, care pot fi întâlnite frecvent pe pășuni și pajiști Legenda Margaretei – Legenda spune cǎ Margareta era o prințesǎ deosebit de frumoasǎ, care fusese promisǎ la naștere Ȋmpǎratului Florilor. Margareta se ȋndragostește de un prinț nespus de frumos și viteaz. Cei doi plǎnuiesc sǎ fugǎ ȋmpreunǎ pentru a se putea cǎsǎtori. Ȋmpǎratul Florilor aflǎ și ȋl provoacǎ pe prinț la duel. Cei doi se bat ȋn sǎbii și paloșe trei zile și trei nopți și ȋn final prințul este ucis. Speriatǎ și ȋndureratǎ, Margareta fuge ȋn munți, iar Ȋmpǎratul Florilor fuge pe urmele ei. Dậndu-și seama cǎ nu are scǎpare, Margareta se roagǎ, plậngand, sǎ moarǎ mai bine decật sǎ fie a Ȋmpǎratului Florilor. Ruga ȋi este ascultatǎ și Margareta moare, iar lacrimile ei sunt transformate ȋntr-un șirag de perle. Ȋndurerat și dậndu-și seama de greseala fǎcutǎ, Ȋmpǎratul Florilor o transformǎ pe Margareta ȋntr-o floare albǎ, pentru ca aceasta sǎ poatǎ trǎi veșnic fǎrǎ ca cineva sǎ o poatǎ atinge. Simbol al simplităţii, prospeţimii şi purităţii, margaretele sunt un adevărat compliment adus frumuseţii. Ȋn cercurile magice, margaretele sunt asociate cu planeta Venus. Primăvara, margaretele sunt folosite pentru a semnifica zona sudică a unui cerc magic și pentru decorarea altarelor neopăgâne. În creştinism, margareta este consideratǎ a fi floarea Sfintei Maria Magdalena, fiind numită şi „magdalena” sau „floarea inocenței. Numele românesc margaretă corespunde cu cel francez (marguerite) și german (Margareten) și, cel mai probabil, aceasta este și originea sa etimologică. Popular îi se mai spune mărgărită, iar regional este numită aurată, roman, romaniță-mare. Ȋn cercurile magice, margaretele sunt asociate cu planeta Venus. Primăvara, margaretele sunt folosite pentru a semnifica zona sudică a unui cerc magic și pentru decorarea altarelor neopăgâne.

Crinul – o frumuseţe regală Poate nu știați cǎ există peste 100 de specii de crini care cresc în Europa, Asia, India, Canada Sudică, Statele Unite ale Americii, Filipinele şi nordul Mediteranei. Istoria spune că aceste minunate flori sunt în ciclul de cultivare de peste 3.000 de ani şi că au început a fi folosite în arta florală încă de pe vremea celei de-a 18-a dinastii a Egiptului. Crinii, din familia Lilium, cunoscuţi pentru parfumul lor, înfloresc în lunile mai, iunie şi iulie. Cunoscut şi foarte preţuit încă din antichitate, când era consacrat zeiţei frumuseţii, crinul e o plantă de grădină apreciată şi în zilele noastre, pentru deosebitele calităţi decorative ale florilor parfumate. Crinul era un simbol al antichităţii greceşti şi al celei romane, fiind atribuit zeiţelor căsătoriei şi ale fecundităţii: Hera, soţia lui Zeus, Jupiter. Există şi o legendă potrivit căreia Hera, alaptandu-l pe fiul ei, Hercule, scapă câteva picături pe Pământ. Picăturile au format Calea Lactee, iar cele ce au căzut direct pe sol, au înflorit, devenind crini albi! Crinul e şi un simbol heraldic, aflându-se printre simbolurile stemei nobile şi ale conducătorilor: leul, acvilă şi crucea. Obiceiul îşi are originile în Evul Mediu, iar prima folosire s-a petrecut în 1211. De obicei, crinul regal e de culoare galbenă şi este în aşa fel aşezat încât seamănă cu o coroana!

Iasomia – sau lămâiţa. Iasomia este un arbust cu flori albe, roze, galbene sau purpurii, cu un parfum puternic diafan, originar din Caucaz, zona munţilor Himalaya, din Persia si Kashmir, venerată şi considerată o plantă sacră, floare sfântă a zeului hindus al dragostei, Kama. Numele de iasomie vine de la cuvantul persan „yasmin” care înseamnă „dar al Domnului”. În China, floarea de iasomie simbolizează delicateţea femininǎ, în Siria floarea de iasomie este simbol al Damascului, numit şi „Oraşul iasomiilor”, iar în India floarea este împletita în cununi şi prezentă în ceremoniile de nuntă prevestind viitorului cuplu dragoste eternă. În fiecare primavară ne ȋmbată cu mirosul ei,mireasma sa adie plăcut inducând o stare de relaxare, de bine.

Gălbenelele – sunt cultivate prin grǎdini pentru florile lor galben-portocalii. Poporul le mai numeste ochi-galbeni, roșioarǎ sau rujulițǎ. Aceste plante înfloresc în luna mai şi rezistă până în luna septembrie. Sunt cunoscute pentru proprietăţile lor farmaceutice. În antichitate, gălbenelelor li s-au atribuit proprietăţi magice. Egiptenii foloseau gălbenelele la rejuvenarea pielii. Grecii şi romanii o foloseau în diferite garnituri culinare. În India, din antichitate şi până în prezent, gălbenelele au fost şi sunt folosite în ghirlande pentru nunţi şi alte ritualuri religioase, atribuindu-i putere de protecţie şi profeţie. Gălbenelele au un spectru extrem de variat de folosire: în tratamente naturiste şi homeopatice

Bujorul – apreciat pentru florile bogate şi parfumul puternic, bujorul înfloreşte în mai şi ţine până în iunie. Ȋntotdeauna asociat cu frumusetea, tinerețea, sǎnǎtatea și vigoarea, bujorul este prezent ȋn folclorul romậnesc ȋn toate zonele țǎrii. Bujorul românesc este o specie de floare unică în Europa, care creşte doar în anumite zone din România. Floarea rară a supravieţuit erei glaciare. În ţară există cinci rezervaţii naturale de bujori româneşti, zone protejate prin lege de câţiva ani. Una dintre rezervaţii se găseşte în Pădurea de la Troianul. De numele bujorului românesc se leagă vechi legende şi superstiţii.
La începutul secolului al XIX-lea, Bujor era numele unui haiduc, numit astfel după culoarea aprinsă a părului. În cultura populară, bujorul este adesea asociat cu dorul, cu frumuseţea fizică sau cu dragostea. Îl întâlnim în versurile lui Eminescu, ale lui Coşbuc sau Alecsandri, dar şi în unele dintre poeziile publicate de Caragiale în Moftul Românesc (nr. 17, 1893). Plecând de la semnificaţiile bujorului în folclorul românesc, de la prezenţa sa în literatură, pictură şi mai ales în motivele tradiţionale ale portului popular, Florin Toma, conferenţiar doctor în cadrul Facultăţii de Horticultură din Bucureşti a pus bazele unui proiect inedit. padurea-troianu „Bujorul românesc, floarea naţională a României” este proiectul pe care profesorul Toma l-a iniţiat în urmă cu doi ani. Cu gândul ca şi noi, românii, să avem un simbol floral care să ne reprezinte. I s-a alăturat Andreea Tănăsescu, antreprenor şi fondatoarea comunităţii „La blouse roumaine”. Un lucru mai puţin ştiut, spun iniţiatorii proiectului, este faptul că în România, motivele florale cusute pe ia românească reprezintă, de fapt, bujori. “Este un element de identitate naţională aşa cum este steagul, aşa cum sunt toate celelalte elemente ale identităţii noastre, ia, costumul popular“ (Florin Toma)

Macul – floarea cậmpiilor. Macii înfloresc tot în luna mai şi cresc chiar şi la marginea drumurilor. Originar din zona marii Mediterane, macul este o floare cunoscutǎ de peste 3000 de ani și asociatǎ cu diverse legende. Ȋn Grecia anticǎ, macul era un simbol al bogǎției și fertilitǎții, ȋn Egiptul antic era folosit ca analgezic, pentru a calma durerile și liniști copiii care plậngeau (datoritǎ opiumului pe care ȋl conține), iar ȋn Evul Mediu se credea ca fumul produs de arderea macului poate alunga spiritele rele. Macul este o floare fermecǎtoare, pe care ne bucurǎm sǎ o vedem in fiecare varǎ pe cậmpii, ȋn lanurile de grậu, pe marginea drumului și ȋn grǎdini. Macii roșii sunt cei mai cunoscuți, dar existǎ și maci albi, roz, mov, galbeni și portocalii.

Lǎcrǎmioarele – planta are mai multe denumiri populare precum: cerceluș, clopoțele, clopoței, coada-cocoșului, curpina de pǎdure, dumbrǎvioara, floarea turcului, flori domnești, geogițe, iarba lui Sfintu Gheorghe, iarba margǎritarului, lǎcrǎmița, margǎrit, margǎritare, mǎrgea, pǎhǎruțe. Denumirea științificǎ majalis sau maialis ȋnseamnǎ „aparținậnd lunii Mai”. Vechile cǎrti astrologice au pus planta sub dominația lui Mercur, de cậnd Maia, fiica lui Atlas, a fost mama lui Mercur (cunoscut și ca Hermes). Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme doi copii de rege: un băiat și o fată. La naștere, cei doi copii primiseră de la zâna lor cea bună cele mai minunate daruri: frumusețe, înțelepciune, cumințenie. Cei doi copii crescuseră împreună și își petreceau majoritatea timpului împreună, jucându-se în grădinile castelului, grădini pline cu flori. Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală nemiloasă a cuprins ținutul în care locuiau. Fata regelui, devine din ce în ce mai slabă și până la urmă moare. Băiatul regelui care ținea foarte mult la sora lui de care era nedespărțit, a început atunci să plângă și nu s-a mai putut opri. Atunci lacrimile sale s-au transformat în niște flori albe, micuțe, care s-au așternut peste toate văile și grădinile unde se jucau până atunci cei doi prinți. Florile născute din lacrimile sale au căpătat numele de lăcrămioare. Lăcrămioarele sunt flori pline de gingăşie şi prospeţime simbolizează inocenţă şi dragoste pură, taincă..

Iubim luna MAI pentru toate frumusețile pe care le aduce cu ea: abundenţă de flori, parfum de liliac şi de lăcrămioare, mult soare, cậmpuri pline de verde proaspăt, dimineţi cu poftǎ de plimbări, de visuri noi și de viaţă!

Sursa:orientromanesc.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba