Rămâi conectat

Social-Economic

Fonduri nerambursabile pentru sprijinirea tinerilor fermieri: Ce condiții trebuie să îndeplinească

Publicat

în

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) vrea să prelungească accesarea fondurilor europene pentru sprijinirea tinerilor fermieri

 Pot obține fonduri nerambursabile și de 70.000 de euro. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dorește să meargă mai departe cu această măsură și în în perioada 2023-2027.

Astfel, specialiștii au pregătit un buget de 250 de milioane de euro destinați tinerilor fermieri în cei cinci ani din intervalul de aplicabilitate al noului Plan Național Strategic (PNS).

Potrivit unui act normativ făcut public pe site-ul oficial al MADR, sprijinul public nerambursabil pentru tinerii fermieri ar urma să fie de 70.000 de euro și se va acorda pentru o perioadă de maxim trei ani, în două etape:

Condițiile de eligibilitate anunțare de MADR pentru perioada 2023-2027:

-Solicitantul nu a beneficiat anterior de sprijin prin FEADR;
-Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici;
-Solicitantul deţine o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 12.000 şi 100.000 SO (valoare producţie standard);
-Solicitantul prezintă un plan de afaceri care să cuprindă și investiții;
-Solicitantul deține formare sau competențe profesionale adecvate;
-Implementarea planului de afaceri trebuie să înceapă în termen de cel mult 12 luni de
la data deciziei de acordare a sprijinului;
-Solicitantul se angajează să devină fermier activ în termen de maximum 18 luni de la
data instalării.

Citește și: Horoscop bani decembrie 2021. O lună complexă din punct de vedere financiar. Zodiile care se vor confrunta cu instabilitate financiară, zodiile care îşi vor majora veniturile. Iată ce se întâmplă cu zodia ta!
Potrivit agro-tv.ro, acestea sunt condițiile de selecție:

-Principiul comasării exploatațiilor, având în vedere numărul exploatațiilor preluate
integral;
-Principiul nivelului de calificare în domeniul agricol/ veterinar/ economie agrară;
-Principiul apartenenţei la o formă asociativă cu rol economic (cooperativă, grup sau
organizație de producători);
-Principiul promovării participării femeilor la dezvoltarea socioeconomică a zonelor rurale;
-Principiul proprietății asupra terenului agricol;
-Principiul vârstei cedentului;
-Principiul agriculturii ecologice

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Concurs pentru încadrare directă la ISU Alba: Câte posturi sunt disponibile

Publicat

în

Încadrare directă prin concurs la ISU Alba

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba s-a demarat procedura de ocupare  prin încadrare directă pentru 5 posturi de execuție.

Acestea sunt:

1 post de ofițer specialist I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;

1 post de ofițer specialist II în cadrul Inspecției de Prevenire – Avizare-autorizare;

1 post de ofițer I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;

1 post de ofițer I în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților;

1 post de subofițer, asistent medical principal,  în cadrul Centrului Operțional – Asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat

Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot apela numărul de telefon 0258.810.411, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Publicat

în

Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.

Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică.  Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.

În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba

Publicat

în

Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști

Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.

Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.

Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba