Rămâi conectat

Știri

Examenul de titularizare 2021 are loc pe 21 iulie: Reguli la examenul de titularizare în contextul pandemiei Covid-19

Publicat

în

Titularizarea este concursul de angajare în învățământ la care candidații care iau medii peste 7 se pot angaja pe perioadă nedeterminată și cei care iau peste media 5, pe perioadă determinată, dacă există posturi disponibile, scoase la concurs.

Proba scrisă a concursului de ocupare a posturilor didactice, numit Titularizare, va avea loc miercuri, 21 iulie. În județul Alba sunt 122 de posturi titularizabile.

La examenul de titularizare pot participa oamenii care au absolvit facultatea, cei care sunt în ultimul an de facultate, precum și cei care au terminat liceul pedagogic (dacă vor să devină învățători/educatori). Pe lângă cursurile de la facultate, mai sunt necesare și modulele pedagogice, care pot fi urmate în paralel cu facultatea sau pot fi urmate după absolvire. Modulele pedagogice sunt două la număr. Primul modul se face, de obicei, în paralel cu anii de licență, și îți oferă posibilitatea de a preda în învățământul primar și la gimnaziu. Al doilea modul se face în paralel cu anii de masterat, iar acesta îți oferă posibilitatea de a preda la liceu.

Reguli la examenul de titularizare în contextul pandemiei Covid-19

Potrivit Ministerului Educaţiei, organizarea examenului scris de titularizare, în contextul pandemic actual, se va face cu respectarea condițiilor speciale de distanțare socială și de securitate sanitară, în conformitate cu prevederile documentelor legislative specialle instituite în România, pentru combaterea riscului de infecție cu Coronavirus SARS-CoV-2.

În data de 19 iulie 2021, la avizierul centrului de concurs, se afişează lista candidaților înscrişi pentru susținerea lucrării scrise, precum şi repartizarea acestora pe săli. Pe uşa fiecărei săli de concurs se afişează instrucțiunile şi tabele nominale cuprinzând candidații repartizați în respectiva sală şi disciplina la care susțin proba scrisă în cadrul concursului. În fiecare sală de concurs se recomandă săfie repartizați candidați care susțin concursul la cel puțin două discipline diferite.

În toate sălile de multiplicare a subiectelor, în toate sălile de concurs şi în sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia de concurs se instalează camere audio-video de supraveghere, funcționale. Supravegherea audio-video în centrele de concurs se realizează conform prevederilor. Procedurii operaționale privind activitatea de supraveghere audio-video, prin intermediul sistemelor de supraveghere audio-video, în unitățile şcolare din sistemul naţional de învăţământ, pe perioada desfăşurării probelor şi activităților specifice din cadrul examenului național de definitivare în învăţământ și a concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, nr. 29409/31.05.2021.

Preşedintele comisiei din centrul de concurs are obligația de a verifica, anterior începerii probei scrise, dacă ştampila şi tuşul utilizat pentru ştampilă precum şi dimensiunile etichetelor autocolante pentru sigilarea lucrărilor scrise respectă modelul prevăzut. În situația în care ştampila şi tuşul nu corespund cu modelul din prezenta procedură, preşedintele comisiei din centrul de concurs informează imediat preşedintele comisiei județene/a municipiului Bucureşti de organizare a concursului.

Anterior începerii probei scrise, Preşedintele comisiei din centrul de concurs instruieşte profesorii asistenți, responsabilii de săli cu privire la aplicarea prevederilor prezentei Proceduri.
Când se afişează rezultatele la examenul de titularizare 2021 şi ce urmează după

Rezultatele inițiale vor fi afișate până pe 27 iulie, iar cele finale, după contestații, pe 3 august 2021, potrivit calendarului în lucru la Ministerul Educației. Pe 4 august 2021 se face repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2021, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9), după caz; repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) sau 80 alin. (9), după caz.

Pe 5 august 2021 – ședință de repartizare, în ordine, a:

cadrelor didactice titulare, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. c);
cadrelor didactice titulare, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. d);
cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. e);
cadrelor didactice titulare, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9), după caz;

Pe 6 august 2021 – reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Perioada:9-23 august 2021 – emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare. Însă nu toți profesorii care iau note peste 7 la titularizare se și angajează, automat. Pe de o parte, concurența pe post face ca cel cu nota cea mai mare să devină titular. De remarcat că tot mai mulți profesori acuză în fiecare an că există directori de școli care ascund ore și nu scot, astfel, posturi la concursul de titularizare, pentru ca prin diverse tertipuri juridice să le păstreze pentru persoane care le sunt apropiate.

Sursa:observatornews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba