Rămâi conectat

Știri

Eveniment cultural inedit privind viaţa cotidiană din evul mediu transilvănean, la Alba Iulia, în curtea Palatului Apor

Publicat

în

Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia va fi gazda unui eveniment cultural inedit privind viaţa cotidiană din evul mediu transilvănean, în data de 29 septembrie 2017, cu începere de la ora 15.00.

Evul Mediu va prinde viaţă în curtea Palatului Apor, evenimentul fiind organizat în cadrul proiectului cultural Gastronomia istorică între știință și reenactment. Despre obiceiurile culinare în Transilvania medievală finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional în sesiunea de proiecte din acest an. Muzeul Municipal „Ioan Raica” din cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga” este instituţia câştigătoare a proiectului, având ca parteneri Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei din Sibiu. Valoarea totală de finanţare a proiectului este 57.500 lei, din care 50.000 finanţare de la AFCN, restul fiind contribuţia instituţiei beneficiare a proiectului.

Obiceiurile culinare din Transilvania medievală vor fi promovate printr-o expoziţie cu două componente complementare (arheologică şi gastronomică). Vizitatorii vor avea ocazia să pătrundă în atmosfera medievală, să observe şi să guste la propriu din bucatele pregătite după reţete specifice epocii. Cavalerii de Mulbach vor asigura partea de reenactment la acest eveniment.

Citește și De unde vine numele judeţului în care locuieşti

Cei care vor să guste atmosfera epocii medievale sunt aşteptaţi în curtea Palatului Apor, unde va fi organizat evenimentul cultural dedicat publicului spectator.

Membrii echipei de proiect sunt arheologi, muzeografi şi istorici medievişti, a căror expertiză este recunoscută în mediul academic, respectiv Beatrice Ciută, cercetător științific dr. în cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia – coordonator al proiectului, muzeografii: drd. Radu Totoianu şi lect. univ dr. Călin Anghel (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia /Muzeul Municipal „Ioan Raica”), lect.univ.dr. Cosmin Popa Gorjanu, istoric, dr. Călin Șuteu, conservator-restaurator Alin Cădan, lect.univ.dr. Cornelia Popa-Gorjanu, Alin Tomuș – sociolog, (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia), Maria Ţiplic, cercetător științific dr. (Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei din Sibiu).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Publicat

în

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Alba Iulia primește „Diploma Europeană” din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Alba Iulia se numără printre cele doar cinci municipalități care au primir această distincție din partea Consiliului Europei, alături de trei orașe germane și unul din Macedonia de Nord.  În scrisoarea de felicitare adresată primarului albaiulian, Christian Petry, Președintele Subcomisiei pentru Premiul Europa din cadrul Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă a Consiliului Europei, i-a transmis acestuia aprecierea Comitetului pentru întreaga comunitate albaiuliană, care prin ceea ce face promovează unitatea și înțelegerea între cetățenii Europei.

„Această distincție aparține Albei Iulia și demonstrează recunoașterea europeană a inițiativelor orașului în promovarea valorilor și unității europene, în dezvoltarea proiectelor de cooperare și a parteneriatelor transnaționale. Ea validează, încă o dată, munca echipei Primăriei Alba Iulia”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.

Diploma va fi înmânată oficial în a doua parte a lunii iunie, în prezența președintelui Adunării Parlamentare, a președintelui Comisiei și a membrilor Adunării, în cadrul sesiunii Consiliului Europei, care se va desfășura la Strasbourg (Franța).

Cea mai mare distincție, Premiul Europa, a fost acordată anul acesta orașului spaniol Terrassa.

Pe lângă recunoaștere, obținerea unei astfel de distincții oferă municipiului Alba Iulia și beneficii tangibile, cum ar fi sprijinul financiar pentru facilitarea vizitelor tinerilor la instituțiile europene, dar și includerea Albei Iulia în demersuri prin care tinerii sunt încurajați să se implice în afacerile europene, se precizează într-un comunicat de presă. .


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

în

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba