Rămâi conectat

Știri

Ești atacat de câinii maidanezi: Care sunt greșelile care îți pun viața în pericol și cum te poți salva

Publicat

în

După tragedia de sâmbătă din zona Lacul Morii, unde o femeie de 44 de ani a fost sfâșiată de câini, un cunoscut dresor explică ce să nu faci niciodată dacă te afli într-o astfel de situație.

Trebuie precizat din start că majoritatea câinilor au devenit agresivi, potrivit dresorilor, tot din cauza oamenilor, după ce au fost provocaţi, loviţi, bruscaţi.

Câinii care atacă își păzesc teritoriul, iar în anumite perioade, precum cele de împerechere, își protejează și partenera.

„Câinii latră pentru a-și apăra teritoriul, pentru a determina persoana respectivă să plece de pe teritoriul lor, iar dacă persoana respectivă continuă să alerge, animalele consideră că lătratul a avut efect. Astfel, devin mai îndrăznețe, mai agresive și își vor urmări și ataca ținta. De aceea, cel mai important lucru este ca, atunci când suntem în preajma unor câini agresivi, să nu fugim niciodată“, spune unul dintre cei mai cunoscuți dresori din lume, Cesar Milan, protagonistul show-ului „Cesar și câinii” de pe National Geographic, conform cesarway.com.

Nu trebuie să intri în panică atunci când ești atacat de câini: Dacă te confrunți cu un câine agresiv, este foarte important să nu intri în panică și să rămâi calm, ne sfătuiește dresorul. „De asemenea, evită contactul vizual direct cu animalul. Încearcă să stai ușor în lateral, nu te vei afla în totalitate în câmpul vizual al animalului. Odată ce ai reușit să rămâi calm, revendică-ți propriul teritoriu. Dacă ai cu tine o poșetă, un rucsac, o umbrelă, o sacoșă, un băț, pune obiectul în fața ta, între tine și câine, pentru a fi mai stăpân pe teritoriul tău. Limbajul corporal îi va transmite animalului mesajul: «Nu vreau spațiul tău, vreau doar acest spațiu în care mă aflu»“, spune expertul, conform Adevărul.

Cum se pot proteja cei care aleargă? Aceste persoane intră în categoria cu cel mai mare risc, deoarece pot fi atacați atât de rapid, încât nu vor avea nici cea mai mică șansă să reacționeze. Totuși, dacă reacționează rapid, este bine să dea câinelui ceva să muște: o mânecă de la tricou sau hanorac. Dacă animalul ia momeala, lasă-l să tragă, scoate ușor articolul de îmbrăcăminte și lasă-i-l, apoi pleacă din zonă. Faptul că a prins ceea ce el crede că este o bucată din tine îi poate distrage atenția suficient de mult pentru ca tu să pleci. Este o măsură bună de siguranță să ai un astfel de obiect vestimentar mereu asupra ta: o bluză sau un hanorac legat în jurul taliei. De asemenea, dacă te miști suficient de repede, te poți descălța și poți folosi și unul dintre pantofii tde alergare pentru această manevră. Sau chiar o sticlă cu apă“, mai spune Cesar Millan. „În toate situațiile, nu uita să-ți protejezi fața, pieptul și gâtul. De asemenea, ține pumnii strânși, pentru a-ți proteja degetele. Dacă mușcătura e inevitabilă, cele mai sigure zone sunt antebrațele și gambele. O mușcătură de coapsă poate provoca sângerări fatale“, mai spune Cesar Millan.

La fel ca alte animale, câinii simt frica și lipsa de protecție. Încercați să vă concentrați și să nu vă gândiți la nimic, dacă câinele se apropie de dvs. cu intenții clare de agresivitate. Priviți-l în ochi, în caz de necesitate strigați: „Fu”, „Pleacă” – aceste cuvinte trebuie să fie scurte și spune tare. Toate cele spuse mai sus sunt de prisos dacă câinele suferă de rabie. Dacă câinele este lângă dvs., plecați încet și fără mișcări bruște, controlați câinele cu privirea.

Dacă câinele este rău intenționat și a început să se lupte, încercați să-i distrageți atenția cu orice aveți la îndemână. Jertfiți lucrurile dragi, deoarece 40 de injecții la spital vă vor costa mai mult. Mai rău, traumele vor rămâne pe toată viața.

Greșeala multor persoane este că dacă aud lătratul, ei se deranjează, se întorc să-l vadă și chiar încep să fugă. Rețineți! dacă câinele a hotărât să vă atace nu veți auzi nici un lătrat. Maximum doar un mârâit încet. Câinele dacă latră, înseamnă că el alungă un străin de pe teritoriul său.

Nu vă întoarceți la câine nici pe o parte, nici cu spatele. Astfel, maidanezul va ști că v-a speriat și își va întări reușita cu dinții.

Dacă câinele a început atacul, încercați să găsiți cu spatele un sprijin pentru a nu vă doborî la pământ. Scoateți haina sau folosiți geanta și țineți-o cu mâna întinsă în fața dvs. Câinele va înhăța obiectul instinctiv și va trage. Nu pierdeți timpul și loviți câinele în gât.

Câinele poate ataca în orice moment și nu veți avea mereu un obiect cu care vă puteți proteja. Încercați să minimizați efectul atacului: stați pe o parte la el și întindeți mâna înainte. Când se va apropia mai mult, întindeți rapid mâna.

Câinele va reacționa la mișcare și va mușca antebrațul. Ideal ar fi să loviți câinele printr-o săritură, dacă nu reușiți, puneți-l la pământ cu greutatea dvs. și încercați să-l loviți cât mai tare pentru a se speria și a fugi.

Cel mai periculos este atunci când vă înconjoară o haită agresivă. Aici nu trebuie să pierdeți timpul. De asemenea, nu trebuie să începeți să vă apărați de conducătorul haitei. De obicei el este cel mai mare și mai puternic câine. Tot ce face el repetă ceilalți câini: latră, atacă, rod. Loviți-l pe cel care atacă primul sau alegeți-l pe cel mai slăbuț. O lovitură bună poate speria întreaga haită.

În mod perfect ar trebui să aveți un spray cu gaz pentru a vă putea proteja. Dacă lăsați copilul să plece la joacă, iar prin apropiere știți că sunt maidanezi, dați-i copilului un spray cu gaz sau lac de păr.

Dacă nu aveți nimic din astea, iar în jur nu aveți nici o piatră, încercați să imitați că luați ceva de jos și aruncați în el. Câinele reacționează instinctiv la acest pericol și există șansa ca el să se retragă.

Sursa:click.ro, fasingur.info


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Prima ediție a Zilelor Băilor Sărate Ocna Mureș, în 11 și 12 mai

Publicat

în

În 11 și 12 mai, prima ediție a Zilelor Băilor Sărate Ocna Mureș

Prima ediție a evenimentului „Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș” va avea loc în  al doilea weekend din luna mai, mai exact în zilele 11 și 12 mai.

Organizatorii au pregătit multe surprize, întreceri sportive, dar și spectacole cu soliști locali și invitați speciali.

„Suntem extrem de încântați să vă anunțăm organizarea ZILELOR BĂILOR SĂRATE OCNA MUREȘ, o sărbătoare de tradiție și importanță deosebită pentru orașul nostru! Pregătim un weekend plin de evenimente cu artiști deosebiți și spectacole de neuitat, cu solisti locali și invitați speciali!”, au transmis organizatorii.

PROGRAMUL:

11 MAI 2024 – începând cu ora 11.00, în incinta Băilor Sărate, program oferit de solistele Diana Popa, Sofia Crișan, Gabriela Matei, Diana Rad, Abigail Nistor, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba – clasa canto muzică ușoară prof. Marinela Popa, DJ, iar pe terenurile de sport – întreceri sportive și multe surprize!

12 MAI 2024 – în centrul orașului Ocna Mureș

Ora 16.00-18.00 -program muzică populară cu soliștii locali:

Georgiana Vesa
Sonia Hoca
Roxana Mihu
Alfred Garduli
Eugenia Corpodean Ciceu
Rodica Dobrin
Ansamblul Tradiții Uiorene -Ocna Mureș

Ora 18.00 – Recital Sava Negrean Brudașcu

Ora 19.00 – Recital Orchestra și soliștii Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” Alba

Ora 19.30 – soliste locale muzică ușoară: Andreea Ghiliu și Medeea Moldovan

Ora 19.45 – Recital Bogdan Medvedi (ex-Maxim)

Ora 20.30 – Recital Trupa Good Day

Ora 21.30 – Recital – ALEXIA

Prezintă prof. Camelia Ilea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor

Publicat

în

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare

Ziua de joi din Săptămâna Patimilor, cunoscută ca Joia Mare sau Joia Neagră, este una dintre cele mai importante, având o semnificaţie aparte. În această seară se aprind 12 lumânări la citirea celor 12 Evanghelii, lumânări ce pot fi aprinse ulterior pe parcursul întregului an.

În timpul slujbei din Joia Mare se citesc cele 12 Evanghelii, prin care se aminteşte istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, aducerea lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea, moartea şi punerea sa în mormânt.

Superstiţii în Joia Mare: ce facem cu cele 12 lumânări

Fiecare creştin aprinde câte 12 lumânări pentru cele 12 evanghelii, iar una dintre lumânări poate fi dusă pentru a fi aprinsă în Noaptea de Înviere. După terminarea slujbei, cele 12 lumânări se duc acasă, urmând a fi folosite în timpul anului.

“În fiecare lună se aprinde câte o lumânare dintre cele 12. Lumânările se aprind la început de lună, în zile importante cum ar fi ziua naşterii, căsătoriei, sau ziua botezului. Cu această lumânare trebuie să existe o legătură sufletească. Ziua de joi este o zi importantă pentru feştania casei”, a explicat părintele Roman Pintea pentru Vocea Transilvaniei.

Odată citită cea de-a 12-a evanghelie, se încheie trasul clopotului şi începe bătutul toacelor.

“Ne amintim că în Joia Mare cerul s-a întunecat, soarele s-a dus până la asfinţit, iar catapeteasma s-a rupt. În aceste zile comunitatea este în doliu”, a mai spus părintele Pintea.

sursa: gandul.info


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Mâncăruri specifice românești de Paști: Ce fel de mâncare nu trebuie să lipsească de pe masă

Publicat

în

Pastele este una dintre cele mai importante sarbatori ale anului, motiv pentru membrii familiei si prieteni sa se adune in jurul mesei de sarbatoare.

Masa tradițională pentru Paști este alcătuită la creștinii români din: drob de miel, ciorbă de miel, friptură de miel, ca dulciuri se mănâncă cozonacul cu diverse umpluturi și pasca cu brânză. Alături de aceste bucate se pregătesc ouă roșii.

Tradiția populară spune că, la răstignirea lui Iisus Hristos, Maica Domnului a adus un coș cu ouă pe care a vrut să le dea paznicilor. Aceștia au refuzat darul, batjocorindu-L și mai mult pe Iisus. Plângând în hohote, Maica Domnului a lăsat coșul la picioarele Răstignitului. Sângele, șiroind din trup, a împestrițat ouăle. Uitându-se la ele, Iisus Hristos a șoptit că din acea zi toți creștinii vor vopsi ouă roșii. În felul acesta, ouăle roșii au devenit un simbol al învierii.

Postul Paștelui, cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, presupune ca trecerea la mâncăruri de dulce să fie cumpătată și cu chibzuială.

Mai întâi pe masă de Paşti se aşează aperitivele. Printre acestea drobul de miel şi ouă umplute, dar şi fel de fel de aperitive pe bază de aluat. Bineînţeles, ouăle roşii sunt cele mai importante.

Drobul de miel se prepară în aproximativ 120 de minute. Carnea de miel este, în general, nelipsită din preparatele de Paşti, iar drobul de miel este gustos şi uşor de preparat.

Aperitivele pe bază de aluat uşor de preparat sunt soluţii foarte bune nu doar pentru bufeturile suedeze, ci şi pentru a-ţi ţine musafirii ocupaţi până termini de aranjat masă. Pentru a umple aceste aluaturi nu există limite de creativitate, pentru că se pot folosi nu doar legume şi fructe crude, ci şi cu diverse tipuri de brânză sau cu carne.

Ouăle vopsite sunt nelipsite pe masă de Paşte. Ştiai că poţi vopsi ouăle în albastru folosind afine conservate sau portocalii, utilizând morcovi? Ori că poţi obţine culoarea verde din spanac, iar roşul din suc de rodie?

Supa sau ciorba de miel completează meniul tradiţional de Paşte. Supa de miel, pe lângă beneficiile nutrionale pe care le oferă organismului, este o mâncare delicioasă, care aduce savoare mesei de Paşte. Pe lângă celelalte preparate tradiţionale, bogate în grăsimi, supa de miel vine ca o alinare pentru stomac, uşurând digestia.

Printre felurile principale în meniul tradiţional de Paşte se poate numără stufatul de miel. Această este o mâncare tradiţională, care se prepară, în general, o singură dată pe an. De Paşte, la tăierea mielului, ceapă verde şi usturoiul verde sunt proaspete şi subţiri şi dau aromă minunată stufatului de miel.

Pe masă de Paşte se pot aşeza şi sarmalele în foi de varză. Este o mâncare tradiţională şi mai ales de sărbătoare.

La desert, cozonacii sunt cele mai des întâlnite deserturi de Paşte. Tot la desert se poate servi pască cu brânză şi stafide.

De pe masă tradiţională de Paşte nu lipsesc băuturile tradiţionale: băuturi spirtoase pentru începutul mesei şi vinuri pentru a acompania mâncărurile servite, scrie realitatea.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba