Cascada Vârciorog, unul dintre obiectivele turistice demne de admirat în Munții Apuseni: Vara și toamna sunt anotimpurile în care este vizitată cel mai des

Parcul Natural Apuseni ascunde atât de multe locuri frumoase, încât pare greu la prima vedere să alegi spre ce minune a naturii să te îndrepţi. Eşti înconjurat din toate părţile de peşteri, cascade şi chei, care de care mai frumoase, mai mult sau mai puţin cunoscute, fiecare cu atracţiile sale.

Cascada Vârciorog este unul dintre aceste obiective turistice demne de admirat în Munţii Apuseni. Un traseu scurt din staţiunea Arieşeni este o alegere numai bună pentru un weekend în care ai timp şi chef de o plimbare la munte.

Situata la altitudinea de 1.090 m, in apropierea comunei Arieseni, la poalele Varfului Piatra Graitoare, Cascada Vârciorog are o cadere de apa de peste 15 metri inaltime. Valea Vârciorog este o vale tanara, cu numeroase rupturi de panta.

Peisajul este salbatic, drumul putin anevoios, insa merita efortul de doua ore pentru a vedea o cadere de apa spectaculoasa. Padurea de molizi si de brazi ce o inconjoara si cascada dau un farmec aparte acestui loc.

Datorita frumusetii sale, zona cascadei a fost declarata rezervatie peisagistica.

Cea mai buna perioada de vizitat cascada este primavara, cand debitul raului Varciorog este mare. Mai mult, pe langa drumul forestier se gasesc branduse si ghiocei, ceea ce face din acest peisaj o feerie. Vara si toamna sunt anotimpurile in care Cascada Varciorog este vizitata cel mai des.

Cascada Varciorog este accesibila tot timpul anului. Aceasta poate fi vizitata chiar si iarna, daca zapada nu este foarte mare. Din nefericire, in timpul sezonului rece cascada este inghetata in mare parte. De retinut ca, in apropiere, exista si o veche galerie de mina parasita.

Accesul la cascada se realizeaza pe un drum forestier marcat de un indicator, din DN75 care duce de la Arieseni la Garda de Sus; traseul este marcat cu patrat cu cruce galbena si este un drum salbatic, putin anevoios, dar de o frumusete deosebita, care justifica fiecare minut din cele 2 ore care trebuiesc parcurse pana la cascada.

Sursa.locuridinromania.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Răcoritoare plină de culoare a verii, pregătită din ingrediente naturale sau cu acid, limonada este răsfăţul ideal pentru o zi caniculară.

Poate fi pregătită în numeroase combinaţii, adăugând fructele preferate şi servită alături de cuburi de gheaţă.

Pe lângă gustul delicios, limonada este şi plină de vitamine, atunci când o prepari acasă. Iată câteva curiozităţi interesante pe care trebuie să le ştii despre ea:

Se pare că egiptenii erau familiarizaţi cu băuturile cu lămâie, obişnuind să bea un vin preparat din zeama de lămâi şi miere. De-a lungul coastei egiptene mediteraneene, populaţia consuma o băutură făcută din orz, mentă, piper negru şi lămâi.

Una din primele dovezi scrise despre limonadă provine tot din Egipt, în cronicile unui poet din Persia. Există şi dovezi scrise ale faptului că, în comunitatea ebraică din Cairo, între secolele X – XIII, se consumau şi comercializau sticle cu suc de lămâie, preparate cu zahăr. La sfârşitul secolului al XII-lea, medicul personal al liderului musulman Saladin, a scris chiar un tratat despre lămâie şi beneficiile ei asupra sănătăţii.

În 1767, chimistul englez Joseph Priestley a inventat apa carbogazoasă, ceea ce a dus la comercializarea intensă a acesteia. Prima băutură carbogazoasă cu lămâie a fost atestată în 1833.

În Europa secolului al XVII-lea, limonada își făcea apariția la Paris, la 20 august 1630. Făcută din apă minerală carbogazoasă, suc de lămâie și miere, comercianții o vindeau turnând, din butoaiele purtate în spate, pahare de suc mușteriilor însetați. Limonada a devenit atât de căutată la Paris încât, în 1676, vânzătorii au format chiar o uniune comercială numită „Compagnie de Limonadiers”.

Contribuția Marii Britanii la succesul limonadei a venit prin intermediul chimistului Joseph Priestley, care a inventat un aparat folosit la producerea sifonului. În 1780, Johann Schweppe, un bijutier germano-elvețian, dezvoltase și el o nouă metodă de carbonatare folosind o pompă de compresie care eficientiza îmbutelierea și producția de masă.
Primele rețete dulci-acrișoare

Rețeta predominantă în SUA, Canada și India este pentru limonada tulbure, cunoscută și ca limonada tradițională sau de modă veche. În Australia este necarbogazoasă, făcută cu suc proaspăt de lămâie și, în general, consumată rece. Limonada tulbure poate fi servită și fierbinte ca remediu pentru dureri în gât. Pentru a câștiga bani pe timp de vară, copiii din cartierele americane și canadiene înființează standuri unde vând limonadă. Conceptul a devenit iconic pentru tineretul american, pe timp de vară.

La Paris, dar și în alte metropole europene, „limonada la ceașcă” era băutura stradală preferată a orășenilor, poate cea mai veche formă a faimosului stand de limonadă din America. Băutura s-a răspândit și în Lumea Nouă (din America de Nord și Sud până în Australia), datorită expedițiilor și călătorilor europeni. În America, limonada s-a bucurat de popularitate, abundența trestiei de zahăr transformând-o într-o băutură foarte ieftină.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Portul românesc din Munții Apuseni păstrează unitatea portului din România prin piesele care îl compun: cămașa, poalele, zadiile, năframa.

„Ciupagul” mare, aspectuos, lucrat sub guler uneori cu o lățime de peste 10-15 cm în motive geometrice, este elementul caracteristic al acestui costum. Pentru a nu strica aspectul regulat al ciupagului, gura cămășii este tăiată în spate. La mâneci cămașa se termină cu fodori largi care cuprind aproape o treime din lungimea mânecii. Cămașa este de obicei monocromă.

De la brâu în jos se poartă zadiile cusute în scoarță pe fond vânăt, încrustate cu vărgi în motive geometrice de culoare roșie, verde, albă, albastră. Mai nou, zadiile au fost lucrate pe fond roșu. Peste zadii se poartă un brâu care nu este foarte lat, colorat policrom. Peste cămașă se îmbracă pieptarele înfundate sau deschise în față, cu broderii bogate în motive florale, cusute cu roșu, verde, galben și fluturi cojocărești galbeni sau albi cu adâncituri. Pieptarele sunt decoltate larg pentru a lăsa ciupagul de pe piept la vedere.

Portul „buciumănesc” a apărut în cursul secolului al XVIII-lea în șase localități de mineri din apropiere de Abrud (Bucium Sat, Bucium Şasa, Bucium Muntari, Bucium-Cerbu, Bucium-Izbita, Bucium-Poieni), datorită condițiilor economice și sociale favorabile. Acest port este unul mai bogat și mai strălucitor, ajungând astfel la o înflorire deosebită și fiind considerat cel mai frumos costum românesc din Ținutul Munților Apuseni. Vechiul port femeiesc buciumănesc se compunea din cămașă lungă țesută din cânepă, opreg negru de lână purtat în față, zadie roșie purtată în spate, cârpă mare albă pe cap, pieptar înfundat, țundră, ciorapi lungi din pănură și opinci.

Din portul vechi buciumănesc astăzi se mai păstrează doar cămașa, zadia și pieptarul, pentru că restul pieselor sunt confecționate din material obținut în fabrică. Poalele de cânepă ale cămășii au fost înlocuite cu poale lungi și largi din material fin ca și la cămăși, fiind decorate cu cerculețe și broderie din fabrică. Se suprapuneau două sau trei perechi de poale pentru a sta mai înfoiate. S-au introdus și piese de lenjerie, confecționate din materiale subțiri: jupoane, lăibărica, combineul, precum și „cămașa mică” purtată sub ia de grenadină. Mai recent s-a introdus cămașa din pânză topită cu altiță brodată, purtată sub cămașa buciumănească sau cu fustă. Cârpa albă cu care se acoperea capul a fost înlocuită de năfrămi mari cumpărate din comerț, sub denumirea de „chișcaneu” cu ciucuri. Peste șorț și zadie se încinge un brâu îngust țesut din trei culori. Zadia roșie tradițională purtată la spate era țesută din lână. Zadia nouă este din catifea sau mătase brodată sau este țesută din bumbac din comerț pentru urzeală și lâniță moale pentru băteală. Opregul este înlocuit cu șorțul creț și lung din material luat din comerț. Încălțămintea mai veche era compusă din cisme, mai târziu s-au purtat ghete și pantofi. Ca podoabe se purtau cercei și coliere în special din aur.

Materialul folosit pentru confecționarea cămășii și poalelor a evoluat de la cânepă la jolj, mol (batist), grenadină (marchizet), materiale fine și subțiri care permiteau lărgirea cămășii, în special a mânecilor. În executarea broderiei cămășii se folosea coton perle negru cu fir lucios, mai răsucit și rezistent la spălat. Broderia era dispusă peste cot și la marginea fodorilor, ca și la cămășile bătrânești, gulerul îngust era brodat, iar creții de la gât și creții fodorului se prindeau printr-o curelușă îngustă. Punctele de cusătură folosite la cămașa bătrânească s-au păstrat (urzit pe fir și pe crețuri și lănțișor), mai ales broderia executată în tehnica punctului „lănțișor” denumită și „broderie buciumană” aplicată peste cot și la fodori ce constituie o particularitate specială proprie portului din ținutul buciumănesc. Este o broderie executată liber, fără desen, „după chibzuința ochilor”. Motivele sunt vegetale: laleaua, flori înghinate, struguri, flori înclinate cu dispunere a modelelor sub formă de ghirlandă sau vrej pe o linie șerpuită, sau așezate pe un rând sau două față în față, rândul inferior fiind mai mic decât primul.

Sursa:enciclopediaromaniei.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE