Sport
Echipele din Slovacia au câștigat turneul internațional de polo de la Alba Iulia
Turneul internațional de polo de la Alba Iulia câștigat de echipele din Slovacia
Echipele din Slovacia au câștigat turneul internațional de polo masculin și feminin de la Alba Iulia.
Prima ediție a ”Cupei Regelui” a fost organizată de CSM Unirea Alba Iulia în Bazinul Olimpic.
Pe lângă formațiile din Slovacia au participat echipe din România, Republica Moldova și Bulgaria. CSM Unirea Alba Iulia s-a clasat pe locul secund la feminin și pe locul 3 la masculin. Festivitatea de premiere, derulată în fața unei tribune pline, a fost precedată de imnurile țărilor participante, dar și de Imnul Regal. La festivitatea de premiere a participat și principele Nicolae, nepotul regelui Mihai al României.
CSM Unirea Alba Iulia a obținut și trei distincții individuale: Amalia Năvăcean – golgheter și Dorofeea Vîrtosu – cea mai bună jucătoare, la feminin, respectiv Piotr Usaciov – cel mai bun jucător, la masculin.
sursa: ziarulunirea.ro
Sport
LPS Sebeș U17, eliminare în optimile de finală ale campionatului național
Eliminare pentru LPS Sebeș U17 în optimile de finală ale campionatului național
LPS Sebeș s-a oprit în optimile de finală ale campionatului național U17.
Echipa pregătită de Doru Oancea a fost învinsă în optimi de SCM Zalău U17.
În meciul din județul Sălaj scorul final a fost 6-2.
Golurile formației LPS Sebeș U17 au fost marcate de Vintilă și Todea.
Sport
CSM Unirea Alba Iulia, calificare în sferturile de finală Under 19
Calificare în sferturile de finală Under 19 pentru CSM Unirea Alba Iulia
CSM Unirea Alba Iulia s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Național Under 19 după victoria cu LPS Satu Mare, scor 1-0, obținută în inferioritate numerică.
Pe terenul secund al Stadionului „Cetate” elevii lui George Țălnar s-au impus la limită, grație golului înscris de Darius Nistor, fotbalist revenit după o accidentare de durată. În același minut 36, însă, „alb-negrii” au rămas în inferioritate numerică, prin eliminarea lui Pașca Igna (acesta a primit al doilea galben întrucât s-a bucurat la deschiderea scorului).
Albaiulienii au rezistat aproape mai bine de o repriză în nouă jucători de câmp, iar în minutul 80 a văzut cartonașul roșu și antrenorul George Țălnar.
A fost un meci tensionat, disputat într-o atmosferă de zile mari, cu susținători ai ambelor echipe.
În sferturile de finală CSM Unirea Alba Iulia U19 va întâlni CSM Reșița U19, vineri 10 mai, de la ora 12.00, pe terenul 2 al Stadionului „Cetate” din Alba Iulia.
sursa: Ziarul Unirea
Sport
CIL Blaj, pas mare spre titlul de campioană a ligii a patra din Alba
Pas mare spre titlul de campioană în Alba pentru CIL Blaj
CIL Blaj a câștigat derby-ul rundei a 24-a și a făcut un pas mare spre titlul de campioană a celui de-al patrulea eșalon.
În partida de pe teren propriu, de pe Stadionul „CIL-Veza”, cu CS Ocna Mureș scorul a fost 3-1 în favoarea echipei din „Mica Romă”.
Pentru învingători au marcat Ciugudean, Tomuța și Mihu. Golul echipei din Ocna Mureș a fost înscris de Vali Drăgan din lovitură de la 11 metri.
CIL Blaj va juca în următoarea etapă în deplasare cu Hidro Mecanica Șugag, adversară și în sferturile de finală ale fazei județene a Cupei României.
sursa: Ziarul Unirea
-
Știriacum o săptămână
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 2 ore
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum 4 ore
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Divertismentacum o săptămână
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 4 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 3 zile
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii