Administrație
Dezbatere publică importantă la Sebeș
La Sebeș, dezbatere publică importantă
Primăria Municipiului Sebeș aduce la cunoștință cetățenilor organizarea dezbaterii publice asupra a două documentații tehnico-economice.
Este vorba de:
– „Reabilitare și extindere rețea de apă potabilă și canalizare menajeră pe strada Fântânele și strada Mircea cel Mare (tronson cuprins de la intersecția cu strada Ion Creangă până la cartierul Mircea cel Mare)”– faza Studiu de Fezabilitate.
– „Modificare rețea de apă potabilă și canalizare menajeră în cartierul Mircea cel Mare, Municipiul Sebeș”– faza DALI.
Dezbaterea va avea loc în data de marți 2 aprilie, la ora 12.00, în „Aula” Primăriei Municipiului Sebeș, str. Piața Primăriei, nr.1.
Dezbaterea publică se desfășoară în conformitate cu prevederile H.C.L. nr.177/2015 privind aducerea la cunoștință publică a documentațiilor tehnico-economice aferente tuturor investițiilor de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Sebeș.
Persoanele interesate sunt invitate să participe la întâlnirea publică și să își expună punctul de vedere.
Administrație
Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț
În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public
Administrație
Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj
Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor
Administrație
1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj
Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului
-
Știriacum 7 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 7 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 3 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 zile
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum o zi
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază