De ce a fost ales orașul Alba Iulia ca loc al Adunării din 1 Decembrie 1918. Startul organizării pentru adunarea de la Alba Iulia a fost dat de Iuliu Maniu, președintele Consiliului Național al Transilvaniei

1 Decembrie 1918 este data la care „Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” a proclamat, la Alba Iulia, unirea cu România Erau ultimele provincii istorice care se alăturau ţării. Înainte de a fi întreagă pe hartă, România unită a existat în mintea politicienilor, în lecţiile de limbă română, în strategiile militare şi în eforturile diplomatice.

Adunarea de la Alba Iulia nu a fost o simplă defilare cu steaguri. Armata germană în retragere traversa Transilvania spre Vest, gărzile maghiare şi secuieşti priveau Declaraţia de Independenţă a românilor faţă de Budapesta ca un act de trădare, iar orăşelul Alba Iulia urma să găzduiască 100 de mii de persoane. În ciuda riscurilor şi dificultăţilor, politicienii din Consiliul Naţional Român al Transilvaniei şi militarii au reuşit o performanţă uimitoare şi astăzi. O adunare fără nici un incident, organizată în numai două săptămâni.

Startul organizării pentru adunarea de la Alba Iulia a fost dat de Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Naţional al Transilvaniei, imediat după eşecul negocierilor din 12-14 noiembrie 1918 cu trimisul Budapestei la Arad, ministrul pentru minorităţi, Oskar Jaszi. În ciuda promisiunilor maghiare, 12 membri ai Consiliului Naţional Român au rămas loiali României. Era vorba despre o Românie cu perfomanţe economice remarcabile, o Românie în fruntea căreia se afla regele Ferdinand şi curajoasa Regină Maria şi oameni de stat care negociau de la egal la egal cu trimişii Angliei şi Franţei. Armata Română era capabilă să înfrunte trupele bolşevice care ameninţau regiunea.

Cel mai mare depozit de arme din Transilvania, la Alba Iulia

Permanent în contact cu autorităţile regale aflate încă în refugiu la Iaşi, politicienii ardeleni au ales Alba Iulia ca loc de desfăşurare a votului pentru Unire. Alternativele erau Sibiu sau Blaj. Dar Alba Iulia era nu numai capitala medievală a Transilvaniei, cetatea Unirii înfăptuite de Mihai Viteazul în 1600, ci şi un punct strategic bine apărat de români.

Gabriel Rustoiu, director Muzeul Unirii Alba Iulia: „Un alt punct forte al oraşului Alba Iulia era garda naţională. La Alba Iulia exista cea mai puternică gardă naţională din Transilvania. De ce? Pentru că aici a existat cel mai mare depozit de arme din Transilvania, gardiştii au reuşit să pună mâna pe acest depozit, garda maghiară civilă din oraşul de jos a fost dezarmată, trupele maghiare din cetate – din regimentul 50 infanterie – a fost de asemenea dezarmat. Şi garda naţională română din Alba Iulia s-a făcut stăpână pe un depozit foarte bun, foarte mare de arme. Iar aceste arme au fost răspândite şi la celelalte gărzi din jur. Practic, Alba Iulia era cel mai sigur oraş din Transilvania în acel moment.

În plus, în vreme de pace, zona era apărată de un regiment celebru prin excepţionala sa pregătire militară. Fiind însă dominat de români, în timpul Primului Război Mondial fusese retras din zona în care ar fi întâlnit în luptă armata Regatului României şi trimis pe frontul rusesc, apoi pe cel italian şi, în cele din urmă, în 1918, la Viena. Acest regiment s-a întors în zona Orăştie – Alba Iulia tocmai ca să apere Adunarea. Cel mai influent ofiţer al regimentului era chiar Iuliu Maniu, liderul politic al românilor transilvăneni.

Mihai Căstăian, istoric, Orăștie: „Acest regiment, care era regiment chezaro-crăiesc, devine primul regiment românesc. Îşi schimbă denumirea. Este organizat un Senat al ofiţerilor şi soldaţilor. Un rol hotărâtor în organizare îl are Iuliu Maniu, care era căpitan de artilerie în vremea respectivă participant la război, condus de către Traian Boieriu. Depun jurământ de credinţă faţă de Comitetul Naţional Român de la Arad, deci se subordonează şi ei devin nucleul care gestionează defluirea de pe fronturi a militarilor români care participaseră la război în părţile occidentale ale Imperiului. Ei sunt cei care vor asigura acele unităţi militare care la 1 decembrie 1918 vor permite declararea independenţei şi unificarea Cehoslovaciei la Praga. Sunt cei care prin aceşti militari români îndrumaţi către teritoriile transilvănene, se organizează garda naţională românească. E braţul armat care va asigura posibilitatea unei consultări a românilor transilvăneni, organizarea acelei mari adunări naţionale. Un rol hotărâtor îl are fratele lui Aurel Vlad, Alexandru Vlad, maior în armata austro-ungară şi unul dintre conducătorul gărzilor naţionale”.

Cum a fost posibilă o mobilizare rapidă

La negocierile europene care urmau să redeseneze harta continentului după Primul Război Mondial era crucial ca argumentele româneşti să fie nu numai istorice şi militare, ci şi democratice. Consiliul Naţional Român – înfiinţat la Budapesta, imediat ce parlamentarii români din Parlamentul de acolo au anunţat la 18 octombrie, ruperea de Ungaria – şi-a constituit filiale în majoritatea localităţilor locuite de români.

Profesor Valentin Șerdan-Orga: „Au existat aceste structuri care doreau să preia puterea, administraţia. CNR a dat o directivă în teritoriu şi se spunea că pe această structură, avocaţi, preoţi, dascăli să se organizeze la toate nivelurile adminitrative, consilii naţionale româneşti – la comitate consiliu naţionale comitates şi locale. Chiar şi în interiorul unor asociaţii s-a decis constituirea unui consiliu naţional. A existat această structură foarte bine consolidată, acest mesaj a fost preluat şi pus în practică foarte repede. Au avut loc astfel adunări în care s-au constituit Consiliile Naţionale. De aceea s-a realizat atât de repede, când s-a hotărât marea adunarea naţională de la Alba Iulia. Toate aceste structuri şi-au ales delegaţii. Pe parcursul unei săptămâni aceşti delegaţi au fost votaţi în adunările electorale”.

Liderii români au folosit la maximum faptul că autorităţile habsburgice se dezintegrau pe fondul înfrângeriii din Primul Război Mondial. Când, în noiembrie, Consiliul Naţional Român a dat semnalul alegerii reprezentanţilor pentru Alba Iulia, scrutinul a putut avea loc în mai puţin de 2 săptămâni. Mesajul s-a dat prin biserici.

Rolul bisericii în Marea Unire

Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic: „Suntem în timpul războiului. Aici la Alba Iulia se întâmplă acest moment istoric, dar nu este un pelerinaj triumfal, ci sunt cei care reuşesc să scape de sub ameninţarea gărzilor maghiare care fac totul să oprească această mişcare. Ei bine, aici este rolul Bisericii. Deopotrivă ortodoxă şi greco-catolică. Pentru că prin preoţi, ei fac mobilizarea maselor. Alminteri nu aveau posibilitatea pe cale oficială, telex, alte mijloace, sau prin foi, prin ziare, să transmită poporului o asemenea mobilizare pentru Alba Iulia. O fac prin preoţi. Şi episcopul Hossu, şi episcopul Miron Cristea, transmit curier, transmit circulare prin care mobilizează credincioşii să vină la Alba Iulia”

Valentin Șerdan-Orga, conferențiar universitar, Cluj-Napoca: „Într-un timp foarte scurt, toate comunităţile şi-au ales delegaţii, au eliberat acele credenţionale, mandate pentru a participa. În unele credinţionale se şi spune: să decidă soarta noastră împreună cu a României, să voteze pentru Unirea fără condiţii. Într-un interval extrem de scurt. În ziua de azi cred că ar fi foarte greu oricărui partid să organizeze aşa ceva. Probabil că şi statului român însuşi i-ar fi greu să organizeze aşa ceva. Care a fost intervalul dintre convocare şi data propriu-zisă? Convocarea a fost lansată cu circa două săptămâni. În intervalul acesta au avut loc adunările în care au fost votaţi delegaţii, au fost votaţi chiar şi supleanţi-. S-au luat în calcul şi acești supleanţi în cazul în care unul nu poate merge. Cele mai multe credenţionale sunt eliberate în perioada 23-28 noiembrie. O săptămână”.

Cum s-a ajuns la o mare adunare populară pentru a proclama Marea Unire

Când liderii Consiliului Naţional Român, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Vlad, au anunţat că cei 1228 de delegaţi au fost aleşi şi că votul lor poate fi exercitat şi înregistrat ca atare, autorităţile României au cerut expres o mare adunare care să arate că nu numai elitele, ci întreaga populaţie doreşte Unirea.

Gabriel Rustoiu, director al Muzeului Unirii din Alba Iulia: „Au existat contacte permanente cu Iaşiul. A existat chiar şi un zbor al Unirii, cum îi spunem noi. Un aviator plecat de la Bacău, împreună cu un ardelean plecat cu 2 săptămâni înainte, zbura şi a aterizat la Blaj cu instrucţiuni din partea guvernului României. Se dorea ca Armata Română să nu înainteze în Transilvania până când nu ar fi avut loc acest act plebiscitar. Era foarte important pentru Conferinţa de Pace care a urmat acestui război, ca oricărui război, să arătăm că Transilvania s-a unit cu România şi nu a fost o ocupaţie militară. De altfel fotografiile făcute de Samoilă Mîrza la Alba Iulia a fost unul dintre argumentele delegaţiei române de la Paris, arătau caracterul plebiscitar”.

Ofițeri din armata habsburgică, trecuți de partea Consiliului Național Român

Dacă acţiunea politică a pornit de la politicieni experimentaţi, organizarea practică de la Alba Iulia, capitala medievală a Transilvaniei, s-a bazat pe mulţi ofiţeri profesionişti din armata habsburgică, trecuţi de partea Consiliului Naţional Român. Aşa a fost posibilă capturarea garnizoanei maghiare şi mai ales a depozitului de armament şi a proviziilor alimentare din cetate. Ofiţeri români au preluat şi conducerea Comitetul Reunit al Gărzilor Române şi Maghiare. Unul dintre aceşti ofiţeri de carieră a fost Florian Medrea.

Gabriel Rustoiu, istoric: „Florian Medrea este o personalitate de un film hollywoodian, adică ar lua oricând cu un regizor bun, ar lua un Oscar ca şi personaj. A avut un destin deosebit, o viaţă de roman. A luptat desigur în armata austriacă. A fost citat pe ordin de zi din 1905 pentru inovaţia lui de a trece rapid un râu. El a organizat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, el a organizat modul în care cei 100.000 de oameni nu au dus lipsă de nimic. Într-un oraş cu 10.000 de locuitori a reuşit să primească 100.000 de români din toată Transilvania. Au avut unde să doarmă, au avut ce să mănânce ceea ce, din punct de vedere logistic, pentru acele vremuri era un lucru deosebit”.

El a fost ajutat pe linie civilă de avocatul Ioan Pop din Alba Iulia care a strâns donaţiile în alimente din zona Alba Iulia-Orăştie, dar şi de primarul din Alba Iulia, Camil Velican. Acesta din urmă şi-a pus casa la dispoziţie pentru primele şedinţe ale Consiliului Dirigent, condus de Iuliu Maniu, guvernul provizioriu al Transilvaniei creat pe 2 decembrie, cel care va asigura tranziţia autorităţii către noua capitală, Bucureşti.

Ordinea în care s-au desfăşurat evenimentele de la Alba-Iulia nu s-a bazat însă pe entuzism. Gărzile naţionale primeau soldă. Conducerea românească – cea care a preluat puterea după ruperea de Budapesta din toamnă – trebuia să demonstreze că este capabilă să o exercite şi deci să îşi şi plătească soldaţii. A făcut-o, dar CHIAR cu banii personali ai noilor conducători.

Mihai Căstăian, istoric Orăștie: „Aceste gărzi naţionale trebuiau plătite. Aveau o soldă. Ofiţerii aveau 20 de coroane, soldaţii simpli aveau 5 coroane pe zi. Aceşti bani trebuiau procuraţi. S-a luat şi măsura la un moment dat să nu fie plătiţi decât cei din contingentul 1886, care era contingentul Mileniului. Cel care îşi garantează cu averea proprie această această sumă mare de bani este Aurel Vlad. Deci Aurel Vlad şi-a pus chezăşie Banca Ardeleană şi bunurile proprii pentru plata acestor gărzi naţionale. Un rol hotărâtor îl are fratele lui Aurel Vlad, Alexandru Vlad, maior în armata austro-ungară şi unul dintre conducătorul gărzilor naţionale.

Apărarea Apusenilor și înaintarea spre Vest

Rezoluţia de Unire de la Alba-Iulia a dat startul unor operaţiuni militare de anvergură atât pentru apărarea Transilvaniei, cât şi pentru blocarea avansului bolşevic spre centrul Europei. Florian Medrea, primit în Armata Română cu gradul de maior, a primit din partea preşedintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, însărcinarea să organizeze trupe de voluntari care să apere zona Apusenilor de gărzile maghiare. Armata română intrase în Transilvania, dar nu putea trece Carpaţii Occidentali din cauza acordului guvernului de la Bucureşti cu Antanta. Ulterior, ameninţarea comunistă a schimbat poziţia Franţei, iar Armata Română a înaintat spre Vest.

Sursa:digi24.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE