Social-Economic
Curtea de Conturi Europeană: Comisia Europeană a fost prea indulgentă
Comisia Europeană nu este suficient de strictă în aplicarea procedurilor de deficit excesiv, ceea ce pune în pericol finanţele Uniunii. Este ceea ce semnalează Curtea Europeană de Conturi în cel mai recent raport. Citește mai mult pe radiounirea.ro
Curtea de Conturi a examinat modul în care executivul european a aplicat procedura de deficit excesiv în perioada 2008-2015, mai ales în cazul a şase state: Cipru, Cehia, Franţa, Germania, Italia, şi Malta. Tratatul de funcţionare al Uniunii prevede, că tările membre trebuie să evite deficitele publice prea mari. Adică să se încadreze în limita anuală de 3 la sută din produsul national brut, iar datoria publică totală să nu depăşească 60 de procente. Este o regulă de bază a politicii bugetare europene, iar Comisia are obligaţia să corecteze eventualele derapaje prin proceduri aplicate pas cu pas.
Curtea Europeană de Conturi a constatat însă că de multe ori executivul comunitar nu şi-a utilizat pe deplin competenţele. Nici pentru a cere şi verifica corectitudinea datelor financiare furnizate de statele membre şi nici în ceea ce priveşte punerea în practică a mecanismelor de corecţie, pe care nici nu le-a aplicat în mod uniform. În plus Comisia Europeană nu a mers suficient de departe în zona, considerată crucială, a monitorizării reformelor structurale în statele cu probleme. S-a axat mai mult pe aspectele legale ale procedurilor decât pe reformele efective.
De aceea Curtea de Conturi recomnadă schimbări la două servicii importante ale Comisiei. Astfel biroul de statistică Eurostat ar trebui să-şi documenteze mai bine activitatea, să evalueze sistemele de control ale statelor membre şi să facă verificări mai amănunţite în ţările cu probleme de deficit. În acelaşi timp Direcţia de Generală de Afaceri Economice şi Financiare trebuie să monitorizeze mai atent cum sunt puse în practică reformele structurale promise. Trebuie totodată să se concentreze pe reducerea deficitului public mai ales în statele puternic îndatorate.
Acestea primesc, într-o primă etapă, recomandări pentru remedierea situaţiei, recomandări care includ un termen limită de corecţie şi un efort bugetar anual. Comisia monitorizează dacă statul membru ia aceste măsuri la timp şi poate propune Consiliului European inclusiv impunerea de sancţiuni pentru ţările care nu revin în limitele stabilite de tratatul de funcţionare al Uniunii.
Sursa: romania-actualitati.ro
Social-Economic
Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.
Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.
Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică. Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.
În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.
Social-Economic
Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba
Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști
Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.
Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.
Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 7 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 7 zile
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază